Anulare act administrativ. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 10479/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.193/CA/2013 – R
Ședința publică din 21 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții reclamanți B. E. I. și T. Z., ambii cu domiciliul ales în O., ., ..3, ., recurenții intervenienți K. A., K. E. P., K. E., B. I.-R. și J. S., toți cu domiciliul ales în O., G.E., nr. 1, ..8-9, J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. Al Municipiului O. cu sediul în O., Piața Unirii, nr. 1, J. Bihor și M. O. Prin Primar cu sediul în O., Piața Unirii, nr. 1, J. Bihor, împotriva sentinței nr.2982/CA din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra recursului a avut loc la data de 14.01.2013 când părțile prezente au pus concluzii, menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea la 21.01.2013, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.2982/CA din 22.05.2012 Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ astfel cum a fost precizată de reclamanții B. E.-I. și T. Z., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. G., cu sediul în O., ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI O., cu sediul în O., Piața Unirii nr.1, județul Bihor și M. O., prin Primar, cu sediul în O., Piața Unirii nr.1, județul Bihor. A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții K. A., K. E.-P. și K. E., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. C., cu sediul în O., ..1, parter, cam.8-9, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI O., cu sediul în O., Piața Unirii nr.1, județul Bihor și reclamanții B. E.-I. și T. Z., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. G., cu sediul în O., ., ., apart.14, județul Bihor. A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul B. I.-R., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. C., cu sediul în O., ..1, parter, cam.8-9, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI O., cu sediul în O., Piața Unirii nr.1, județul Bihor, reclamanții B. E.-I. și T. Z., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. G., cu sediul în O., ., ., județul Bihor, și intervenienții în interes propriu K. A., K. E.-P. și K. E., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. C., cu sediul în O., ..1, parter, cam.8-9, județul Bihor. A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul J. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. C., cu sediul în O., ..1, parter, cam.8-9, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI O., cu sediul în O., Piața Unirii nr.1, județul Bihor, reclamanții B. E.-I. și T. Z., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. G., cu sediul în O., ., ., apart.14, județul Bihor, și intervenienții în interes propriu K. A., K. E.-P., K. E. și B. I.-R., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. C., cu sediul în O., ..1, parter, cam.8-9, județul Bihor. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului O. nr.404 din 09.06.2011 (f.3) s-a aprobat trecerea în domeniul public al Municipiului O. a suprafeței de 45.223 mp teren reprezentând perdea forestieră de protecție, situată administrativ pe . O. și cadastral pe nr.topo.7736/3 (în suprafață de 740/1659 mp), nr.topo.7678/3 (în suprafață de 5.176/10.430 mp) și nr.topo.7679/12 (în suprafață de 39.307/491.256 mp, temeiul legal invocat fiind prevederile art.7 lit.e) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și art.36 alin.2 lit.c), alin.5 lit.a) și art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală.
În privința trecerii în proprietate publică a Municipiului O., prin această hotărâre de consiliu local, a cotei de 39.307/491.256 mp teren din nr.topo.7679/12, înscris în CF nr._ O., reclamanții B. E.-I. și T. Z. au formulat plângere prealabilă, în conformitate cu art.7 din Legea nr.554/2004 (f.2), iar ulterior prezenta acțiune în contencios administrativ, susținând că hotărârea de consiliu local este nelegală deoarece anterior adoptării acesteia, Judecătoria O. a dispus eliberarea unui titlu de proprietate cu privire la suprafața de 0,76 ha din imobilul cu nr.topo.7679/12, în favoarea reclamantei B. E.-I. pentru suprafața de 0,88 ha, iar în favoarea reclamantului T. Z. pentru suprafața de 0,76 ha.
Analizând cele două hotărâri judecătorești invocate de reclamanți, instanța a constatat că prin sentința civilă nr.665 din 21.01.2011 a Judecătoriei O. (dosar nr._/271/2010) s-a dispus eliberarea în favoarea reclamantei B. E.-I. a unui titlu de proprietate cu privire la suprafața de 0,88 ha, în principal pe nr.topo.7679/12 înscris în CF nr._ O., iar prin sentința civilă nr._ din 04.11.2010 a Judecătoriei O. (dosar nr._ ), s-a dispus eliberarea în favoarea reclamantului T. Z. a unui titlu de proprietate asupra suprafaței de 0,76 ha, în principal pe nr.topo.7679/12 înscris în CF nr._ O. (f.4-6,7-9).
În examinarea legalității trecerii în domeniul public a municipiului O. a terenului respectiv, instanța a constatat, din analiza dispozițiilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, că legea permite Consiliului L. să dispună această măsură.
Astfel, conform art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998, „domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean", iar potrivit art.8 alin.1 din același act normativ, „trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art.7 lit.e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local."
Însă, astfel cum rezultă din dispozițiile art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998, această trecere în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public.
În același sens, art.1 din Legea nr.213/1998 stipulează că „dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".
De asemenea, art.3 alin.1 din același act normativ prevede că „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.135 alin.4 din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.
Totodată, art.7 alin.1 din Legea nr.213/1998, enumerând modurile de dobândire a proprietății publice, prevede, la lit.e), că dreptul de proprietate publică se dobândește „prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică".
Așadar, chiar dacă legea nu definește noțiunile de uz sau de interes public și nici noțiunea de cauză de utilitate publică, din reglementările prezentate, rezultă că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al Statului Român sau al unităților administrativ teritoriale, această diferență constând în aceea că bunurile care fac parte din domeniul public „sunt de uz sau de interes public".
În încercarea de a determina categoriile de bunuri care „sunt de uz sau de interes public", instanța constată că pct.III din Anexa la Legea nr.213/1998 enumeră exemplificativ o . bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor.
Astfel, conform pct.III din Anexa la Legea nr. 213/1998, „domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. drumurile comunale, vicinale și străzile; 2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; 3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; 4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; 5. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; 6. locuințele sociale; 7. statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; 8. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; 9. terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; 10. cimitirele orășenești și comunale".
Din această enumerare exemplificativă rezultă că fac parte din domeniul public acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
În raport de aceste prevederi legale, instanța constată că atât în preambulul HCL nr.404/09.06.2011, cât și în Raportul de specialitate înregistrat sub nr._/08.06.2011 (f.83), sunt menționate motivele care au determinat calificarea terenului ca fiind de uz sau de interes public, și anume „în vederea consolidării și protejării perdelei forestiere în suprafață de 45.223 mp teren situată în O., . de lucrări de regenerare și plantare de arbori”.
Totodată, conform Adresei Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare nr.61/2009 și Raportului care a stat la baza acesteia (f.22, 23), menționate în preambulul HCL nr.404/09.06.2011, în urma verificărilor efectuate la solicitarea Primăriei Municipiului O., s-a constatat, cu referire la suprafața situată pe nr.topo.7679/12 din CF nr._ O., că face parte din perdeaua de protecție forestieră și s-a menționat expres că, „în conformitate cu dispozițiile Legii nr.289/15.05.2002 privind perdelele forestiere de protecție (art.12 și 13) și cu Legea nr.46/19.03.2008 – Codul silvic, reducerea suprafeței perdelelor forestiere de protecție, indiferent de forma de proprietate, este interzisă.”
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenții reclamanți B. E. I. și T. Z., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Arată că prin hotărârea atacată, s-a făcut o greșita aplicare a legii.
Textul de lege invocat ca temei al dobândirii dreptului de proprietate publică, se referă la trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publică. Ori, în speța nu s-a făcut dovada existentei unei cauze de utilitate publică, care sa justifice transferul proprietății din domeniul privat în cel public.
În ceea ce privește perdelele de protecție existente, cum se susține că ar fi cele de pe terenul subsemnaților, în realitate nu s-a făcut dovada existenței acestora, respectiv nu s-a depus actul de înființare al acestora și nici nu s-a probat ca ele fac parte din fondul forestier național, ca sunt inventariate ca atare în inventarul fondului forestier național.
Din adresa nr. 300/20.01.2011 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare O., rezultă că suprafața cu nr. Topo 7679/12 înscrisă în C.F. nr._ O. nu figurează în amenajamentele .
Chiar și în ipoteza în care pe teren s-ar afla vegetație forestieră, aceasta situație ar determina obligații din partea proprietarilor de terenuri de gospodărire și administrare a terenului în regim silvic și nicidecum nu poate determina schimbarea regimului juridic al terenului.
De asemenea arată că pe de o parte s-a afirmat că pe teren sunt perdele forestiere de protecție, pe de alta parte că acest teren ar avea destinație de parc, ambele susțineri fiind nedovedite.
Astfel, în încercarea de a da o aparență de legalitate actului administrativ contestat, în dezbaterea pe fond a cauzei, reprezentanta pârâtului a susținut că terenul a avut încă din anul 1978 destinația de parcuri, prin urmare face parte din domeniul public al autorității administrativ-teritoriale .
Văzând că varianta cu perdelele forestiere de protecție nu se susține, întrucât nu s-a putut proba existența acestora, intimații au apelat la o alta strategie și au inventat existenta unor parcuri publice . Dincolo de faptul că nu se face dovada juridică a existentei acestor parcuri, nici amplasamentul acestui teren, situat la ieșirea din O. spre Cluj nu este compatibil cu destinația de parc public, pe care intimații se străduiesc sa i-o confere, evident, în mod absolut artificial.
De asemenea, în expunerea de motive și raportul de specialitate, operațiuni tehnico-materiale care preced adoptarea hotărârii se invoca adresa Inspectoratului Silvic nr.61/2009 precum și necesitatea protejării și consolidării perdelelor forestiere de protecție prin realizarea de lucrări de regenerare și plantare de arbori de către S.C.Compania de Apa O. S.A, deci pârâtul justifică transferul proprietății prin existenta așa ziselor perdele de protecție. Nu se amintește nicăieri de parcuri, prin urmare susținerile pârâtului, altele decât cele care fundamentează hotărârea, nu pot fi primite și nu au nicio legătura cu prezenta cauza .
Raportul Inspectorului silvic L. P. datat din 07.01.2009 din care rezultă, practic ca aceste vegetații nu sunt evidențiate în amenajamentele silvice și care răspunde punctual la adresa primăriei, în sensul ca arborii existenți pe terenul în litigiu, nu pot fi tăiați, nu poate constitui fundament pentru adoptarea actului administrativ atacat.
De asemenea, hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Legiuitorul a avut în vedere suspendarea efectelor actelor administrative existente la data apariției legii, acte având ca obiect terenuri solicitate la reconstituire, indiferent de apartenența acestora la domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, ceea ce impune concluzia că, adoptarea unor acte administrative similare, ulterioare apariției Legii nr. 247/2005, reprezintă nu numai o încălcare a normelor speciale invocate, dar și un abuz din partea autorității emitente.
Sunt încălcate, de asemenea disp. Legii nr. 67/2010, care modifică art. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, potrivit căruia: « Terenurile neatribuite sau din domeniul privat al statului se restituie la cerere persoanelor îndreptățite care au fost trecute în anexa la despăgubiri « . Legile de reparație, intre care se înscriu și legile fondului funciar, consacră principiul prevalentei reconstituirii în natură a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite, sens în care se instituie obligativitatea autorităților publice de a identifica terenuri ce pot fi puse la dispoziția comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar în vederea satisfacerii, cu prioritate a cererilor de reconstituire și nicidecum de a încerca, prin mijloace frauduloase, indisponibilizarea artificiala a unor suprafețe de teren .
Arată că pârâtul, prin actul administrativ atacat, își încalcă chiar propriile reglementari, în speța H.C.L. nr. 525/26.07.2010, prin care s-a aprobat punerea la dispoziția Comisiei de aplicare a Legilor fondului funciar a mun.O. a unor suprafețe de teren aflate în proprietatea privată a mun. O., între care și cota de 100.000/491.256 mp din terenul identificat cu nr. Topo 7679/12, înscris în C.F. 69.264 O., adică exact terenul reconstituit în favoarea recurenților.
Mai mult ,abuzul comis rezultă și din procedura în care a fost adoptată hotărârea, la repezeală, ., fără a exista posibilitatea unei dezbateri pe comisii, cu o motivare superficială și confuză, fără a fi prezentată situația juridică reala a terenului, respectiv faptul că există sentințe judecătorești, că terenul este în litigiu, informații pe care, obligatoriu inițiatorii proiectului de hotărâre trebuiau să le aducă la cunoștința consilierilor locali.
Raportat la cele mai sus menționate, consideră că acest act administrativ reprezintă un real abuz, fiind expresia puterii discreționare a autorității publice, care considera ca își poate permite să dispună masuri după bunul plac, evident profund vătămătoare fata de terți.
Împotriva acestei sentinței, au declarat recurs recurenții intervenienți K. A., K. E. P., K. E., B. I.-R. și J. S., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea cererii de intervenție și a acțiunii.
Arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică .
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de judecată a reținut legalitatea HCL nr.404/2011 pentru considerentul ca trecerea în domeniul public al Municipiului O. a cotei de 39.307/491.256 mp teren din nr. top 7679/12, înscris în C.F. nr._ O. s-a făcut în interes public, iar acest interes a fost justificat prin necesitatea consolidării și protejării perdelei de protecție forestiera existent ape terenul în litigiu .
Apreciază că raportat la acest considerent, instanța a făcut o greșită aplicare a disp. art.7 lit e) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Acest text de lege invocat ca temei al dobândirii dreptului de proprietate publică, se referă la trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. Ori, în speță nu s-a făcut dovada existenței unei cauze de utilitate publică, care să justifice transferul proprietății din domeniul privat în cel public. Este adevărat că Legea nr. 289/15.05.2002 prevede la art.4, alin.(l) ca « înființarea perdelelor forestiere de protecție în România reprezintă o cauză de utilitate publică, însă acest act normativ nu este aplicabil în prezenta cauză, astfel:
- legea are în vedere realizarea în viitor a unui sistem național de perdele forestiere de protecție, întemeiat pe studii tehnico-economice, în cadrul unui program susținut de împăduriri.
- pe de alta parte, art. 3 din același act normativ, prevede că aceste perdele forestiere de protecție pot fi proprietate publică sau privată, prin urmare legiuitorul nu impune obligativitatea apartenenței acestora la domeniul public. Ori, instanța deși pomenește despre acest temei legal în hotărârea judecătorească, nu-l are în vedere, apreciind că aceste perdele de protecție trebuiesc protejate, fiind de interes public, iar această protecție nu se poate realiza decât prin trecerea lor în domeniul public . Realizarea sistemului național al perdelelor forestiere de protecție se asigură de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
În alta ordine de idei, în ceea ce privește perdelele de protecție existente, cum se susține că ar fi cele de pe terenul lor, în realitate nu s-a făcut dovada existenței acestora, respectiv nu s-a depus actul de înființare al acestora și nici nu s-a probat că ele fac parte din fondul forestier național, că sunt inventariate ca atare în inventarul fondului forestier național.
De asemenea arată că, chiar și în ipoteza în care pe teren s-ar afla vegetație forestieră, aceasta situație ar determina obligații din partea proprietarilor de terenuri de gospodărire și administrare a terenului în regim silvic și nicidecum nu poate determina schimbarea regimului juridic al terenului.
Fragilitatea argumentelor invocate de către intimați rezultă și din susținerile controversate pe care aceștia le-au avut sub durata procesului cu privire la destinație acestui teren. Pe de o parte s-a afirmat ca pe teren sunt perdele forestiere de protecție, pe de altă parte că acest teren ar avea destinație de parc, ambele susțineri fiind nedovedite.
Încercarea de a da o aparență de legalitate actului administrativ contestat, în dezbaterea pe fond a cauzei reprezentanta pârâtului a susținut ca terenul a avut încă din anul 1978 destinația de parcuri, prin urmare face parte din domeniul public al autorității administrativ-teritoriale .
Dincolo de faptul ca nu se face dovada juridică a existentei acestor parcuri, nici amplasamentul acestui teren, situat la ieșirea din O. spre Cluj nu este compatibil cu destinația de parc public pe care intimații se străduiesc să i-o confere, evident, în mod absolut artificial.
De asemenea, în expunerea de motive și raportul de specialitate, operațiuni tehnico-materiale care preced adoptarea hotărârii ,se invocă adresa Inspectoratului Silvic nr.61/2009 precum și necesitatea protejării și consolidării perdelelor forestiere de protecție prin realizarea de lucrări de regenerare și plantare de arbori de către S.C.Compania de Apa O. S.A, deci pârâtul justifică transferul proprietății prin existenta așa ziselor perdele de protecție. Nu se amintește nicăieri de parcuri, prin urmare susținerile pârâtului, altele decât cele care fundamentează hotărârea, nu pot fi primite și nu au nicio legătura cu prezenta cauză.
Raportul Inspectorului silvic L. P. datat din 07.01.2009 din care rezulta, practic ca aceste vegetații nu sunt evidențiate în amenajamentele silvice și care răspunde punctual la adresa primăriei, în sensul ca arborii existenți pe terenul în litigiu, nu pot fi tăiați, nu poate constitui fundament pentru adoptarea actului administrativ atacat.
Învederează că hotărârea pronunțata a fost dată cu aplicarea greșita a legii ( art.304 pct. 9 c.pr.civ.) . Instanța apreciază că, textul legal este un temei pentru suspendarea unui astfel act administrativ și nu pentru anularea lui. In opinia recurenților, legiuitorul a avut în vedere suspendarea efectelor actelor administrative existente la data apariției legii, acte având ca obiect terenuri solicitate la reconstituire, indiferent de apartenența acestora la domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, ceea ce impune concluzia că, adoptarea unor acte administrative similare, ulterioare apariției Legii nr. 247/2005, reprezintă nu numai o încălcare a normelor speciale invocate dar și un abuz din partea autorității emitente. Sunt încălcate, de asemenea disp. Legii nr. 67/2010, care modifică art. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, potrivit căruia: « Terenurile neatribuite sau din domeniul privat al statului se restituie la cerere persoanelor îndreptățite care au fost trecute în anexa la despăgubiri « . Legile de reparație, între care legile fondului funciar, consacră, principiul prevalentei reconstituirii în natură a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite, sens în care se instituie obligativitatea autorităților publice de a identifica terenuri ce pot fi puse la dispoziția comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar în vederea satisfacerii, cu prioritate a cererilor de reconstituire și nicidecum de a încerca, prin mijloace frauduloase, indisponibilizarea artificială a unor suprafețe de teren. Pârâtul prin actul administrativ atacat, își încalcă chiar propriile reglementari, în speță, H.C.L. nr. 525/26.07.2010, prin care s-a aprobat punerea la dispoziția Comisiei de aplicare a Legilor fondului funciar a mun . O. a unor suprafețe de teren aflate în proprietatea privata a mun. O., intre care și cota de 100.000/491.256 mp din terenul identificat cu nr. Topo 7679/12, înscris în C.F. 69.264 O., adică exact terenul reconstituit în favoarea lor.
Mai mult ,abuzul comis rezultă și din procedura în care a fost adoptata hotărârea, la repezeală, într-o ședință extraordinară, fără a exista posibilitatea unei dezbateri pe comisii, cu o motivare superficială și confuză, fără a fi prezentată situația juridică reala a terenului, respectiv faptul că există sentințe judecătorești, că terenul este în litigiu, informații pe care, obligatoriu inițiatorii proiectului de hotărâre trebuiau sa le aducă, la cunoștința consilierilor locali.
Raportat la cele mai sus menționate, consideră că acest act administrativ reprezintă un real abuz, fiind expresia puterii discreționare a autorității publice, care consideră că își poate permite să dispună măsuri după bunul plac, evident profund vătămătoare fata de terți.
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului .
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
Intimații prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului intervenienților ca lipsit de interes, neîntemeiat și nelegal, menținerea sentinței atacate și respingerea acțiunii și a cererilor de intervenție.
Arată că argumentele invocate de intervenienții-recurenți sunt neîntemeiate și nelegale, impunându-se a fi respinse .
Intervenienții K. A., K. E.-P., K. E., B. I.-R. au acceptat ca reconstituirea dreptului lor de proprietate să se facă pe un alt amplasament decât cel care formează obiectul prezentului litigiu, astfel încât apreciază că nu mai justifică un interes în susținerea recursului formulat.
Prin cererea înregistrată sub nr._/31.07.2012 intervenientul B. I. R. a solicitat atribuirea suprafeței de 4.600 mp pe un alt amplasament decât cel care face obiectul prezentei cauze și anume pe terenuri care au făcut obiectul HGR nr. 1087/2008 situate în Ferma nr. 11 - Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă O., având front la DN 19 - Șoseaua O. - Satul M.. Cererea sa a fost aprobată în ședința Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar din data de 29.11.2012 și urmează procedura administrativă de emitere a titlului de proprietate, respectiv validarea de către Comisia Județeană și înaintarea documentelor pentru scrierea titlului de proprietate .
Prin cererea înregistrată sub nr._/01.08.2012 intervenienta K. E. împreună cu V. I. și T. P. au arătat că renunță la amplasamentele solicitate anterior și doresc atribuirea suprafeței de 6. 400 mp pe un alt amplasament decât cel care face obiectul prezentei cauze și anume pe parcelele cu nr. cad._ și_ provenite din nr. topo. 8589/8 .
Cererea lor a fost aprobată în ședința Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar din data de 01.11.2012 și urmează procedura administrativă de emitere a titlului de proprietate, respectiv validarea de către Comisia Județeană și înaintarea documentelor pentru scrierea titlului de proprietate .
.. 7679/12, înscrisă în CF nr._ O. are o suprafață totală de 491.256 mp și este situată pe partea stângă a șoselei E 60, la ieșirea din O., direcția de mers spre Cluj-N., lângă Postul de Control. Această suprafață de teren a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare și nu este liberă în totalitate, fiind parțial ocupată de Uzina de A., perdeaua forestieră de pe . persoane fizice care și-au edificat construcții anterior anului 1991 fără să-și reglementeze situația juridică.
De asemenea, Legea nr. 289 din 15 mai 2002 privind perdelele forestiere de protecție statuează că:
„Perdelele forestiere de protecție sunt formațiuni cu vegetație forestieră, înființate prin plantare, cu lungimi diferite și lățimi relativ inguste, amplasate la o anumită distanta unele fata de altele sau fata de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători." ART. 2
Potrivit prezentei legi, perdelele forestiere de protecție sunt de următoarele tipuri:
a) pentru protecția terenurilor agricole contra factorilor climatici dăunători și pentru ameliorarea condițiilor climaterice din perimetrul apărat;
b) antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune;
c) pentru protecția căilor de comunicație și de transport, în special împotriva înzăpezirilor;
d) pentru protecția digurilor și a malurilor contra curenților, viiturilor, gheții și altele;
e) pentru protecția localităților și a diverselor obiective economice și sociale. ART. 3
(1) Perdelele forestiere de protecție pot fi, după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național.
(2) Dreptul de proprietate asupra terenurilor cu perdele forestiere de protecție se exercită în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
ART. 4
(1) Rețeaua de perdele forestiere de protecție formează Sistemul național al perdelelor forestiere de protecție.
(2) Potrivit prezentei legi, realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție se declară de utilitate publică.
ART. 26
Reducerea suprafeței perdelelor forestiere de protecție, indiferent de forma de proprietate, este interzisă. D. art. 35-37 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
În cuprinsul aceluiași act normativ se arată că perdelele forestiere sunt bunuri de interes național și fac parte din Sistemul național al perdelelor forestiere de protecție .
Terenurile pe care se află aceste perdele forestiere sunt terenuri proprietate publică sau privată a unității administrativ-teritoriale de la locul unde sunt situate .
Din adresa nr. 61/07.01.2009 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Cinegetic din O. și a raportului înregistrat sub același număr al aceleiași instituții rezultă că arborii care compun perdeaua forestieră de protecție de pe . fi tăiați, conform legislației în vigoare.
Menționează că adresa depusă de reprezentanta reclamanților la termenul trecut emană de la o altă instituție care nu are atribuții de natura celor care fac obiectul acestei cauze.
Mai mult decât atât, terenul in litigiu, nr. topo. 7679/12 pe care se află perdeaua forestieră de protecție, face parte din tarlaua T 345 - . evidența Cadastrului General al Municipiului O., întocmit în anul 1978, reactualizat conform Registrului de întreținere - fascicolul II, în anul 1984, T 345 - . înscrisă cu categoria de folosință PARCURI și aparține DOMENIULUI PUBLIC. Astfel, nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legilor fondului funciar .
.. 7679/12, înscrisă în CF nr._ O., în suprafață totală de 491.256 mp a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare și face parte din tarlaua T 345 - . înscrisă cu categoria de folosință PARCURI și aparține DOMENIULUI PUBLIC încă din anul 1978.
De altfel, în vederea determinării bunurilor ce fac parte din domeniul public, legiuitorul are în vedere 3 criterii:
- bunurile enumerate la art. 135 alin.4 din Constituția României;
- bunurile enumerate în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 213/1998;
- oricare alte bunuri, care potrivit legii sau prin natural or, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrative-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. încadrarea unor asemenea bunuri în categoria celor de uz sau de interes public se face, în funcție de natura și de afectațiunea lor, de către organele de stat sau, după caz, ale unităților administrative teritoriale, potrivit competențelor lor legale .
În prezenta speță este incident cel de-al doilea criteriu .
Având în vedere prevederile art. III punctul 2 din Anexa Legii nr. 213/1998 potrivit cărora „piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement fac parte din domeniul public al municipiilor" trecerea în domeniul public operează de drept, prin efectul legii.
Mai mult decât atât, faptul că acest teren este ocupat de o perdea forestieră sau „păduricea de lângă Postul de Control" este un fapt notoriu, acesta fiind cunoscut de toți locuitorii orașului O., iar conform literaturii de specialitate, faptele notorii sunt faptele cunoscute de un mare număr de persoane iar instanța se poate folosi de un atare fapt notoriu, părțile fiind dispensate a mai administra probe în dovedirea lui .
În concluzie, terenul în litigiu face parte din domeniul public încă din anul 1978, el fiind astfel un bun inalienabil, imprescriptibil și insesizabil iar Hotărârea Consiliului L. nr. 404/09.06.2011 constată apartenența la domeniul public al municipiului O. .
De asemenea arată că cele două hotărâri judecătorești invocate de reclamanți nu sunt irevocabile.
Un aspect, deosebit de important, se referă la faptul că suprafețele de teren asupra cărora Judecătoria O. a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților și intervenienților nu s-au aflat niciodată în proprietatea acestora.
Inițial, cei doi reclamanți au fost trecuți în anexa 39 și 39/a pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafețele de teren pe care le-au avut în proprietate deoarece reconstituirea pe vechiul amplasament nu era posibilă, acesta fiind ocupat.
Prin Legea nr. 67/2010 a fost modificat alin. 3 al art. 18 din Legea nr. 18/1991 în sensul că, terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități se pot restitui la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondului funciar.
În acest context, cei doi reclamanți s-au adresat instanței de judecată pentru restituirea în natură a unor suprafețe de teren identificate de dumnealor pe baza unor expertize extrajudiciare, doar că acele terenuri nu numai că nu le-au aparținut niciodată dar au o poziție și o valoare mult mai mare decât cele deținute de dumnealor. Dânșii au avut în proprietate teren arabil și s-a dispus emiterea unor titluri de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră, care nu se află și nu s-au aflat niciodată la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legilor fondului forestier .
Consideră că reclamanții și intervenienții urmăresc nu doar restituirea în natură a unei suprafețe de teren ci și obținerea unui profit rezultat din sporul de valoare al terenului în discuție.
De altfel, instanța de fond a oferit și o soluție subsidiară pentru ipoteza în care reconstituirea dreptului de proprietate nu se va putea realiza pe amplasamentul identificat în principal .
În hotărârile judecătorești invocate de reclamanți în susținerea acestei acțiuni, s-a dispus eliberarea titlului de proprietate, în principal, pe nr. topo.7679/12 „iar in subsidiar, în situația în care punerea în posesie nu se va putea realiza pe acel amplasament să se facă pe alt amplasament echivalent valoric" .
Prin urmare nu putem vorbi de existența unui drept de proprietate cert și bine conturat în patrimoniul reclamanților ci eventual, de unul virtual .
Reclamanții însă omit să spună că această hotărâre judecătorească a fost recurată de către Comisia Locală de aplicare a Legilor fondului funciar, că recursul nu s-a judecat încă, fiind suspendat până la finalizarea prezentului litigiu, deci nu este vorba de o hotărâre definitivă și irevocabilă care să consfințească un anumit drept.
De altfel, titlurile de proprietate își produc efectele de la momentul emiterii lor, din acest moment se naște dreptul de proprietate și nu retroactiv sau în avans .
Prin urmare, doar după emiterea titlului de proprietate pentru acest teren în favoarea reclamanților dreptul lor va deveni unul actual, ori reclamanții nu dețin nici măcar o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să li se confere un drept de proprietate pe acest teren.
Față de aspectele învederate solicită a dispune respingerea recursului formulat de către intervenienții K. A., K. E.-P., K. E., B. I.-R., J. S. ca fiind neîntemeiat și nelegal.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev. art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursurile declarate de recurenții reclamanți B. E. I. și T. Z. și de recurenții intervenienți K. A. și alții ca fiind nefondate pentru următoarele considerente :
În conformitate cu prevederile art.7 lit.e din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia: „Dreptul de proprietate publică se dobândește:
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică”.
Potrivit prevederilor art.4 alin.1 din Legea 289/2002 „Înființarea perdelelor forestiere de protecție în România reprezintă o cauză de utilitate publică.”
În speță, . 7679/12, înscrisă în CF nr._ O., are o suprafață totală de 491.256 mp și este situată în partea stângă a șoselei E 60, la ieșirea din O., direcția de mers spre Cluj N., lângă Postul de Control. Această suprafață de teren a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare și nu este liberă în totalitate, fiind parțial ocupată de Uzina de A., perdeaua forestieră de pe . persoane fizice care și-au edificat construcții anterior anului 1991, fără să-și reglementeze situația juridică.
Din adresa anr.61/7.01.2009 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Cinegetic din O. și a raportului înregistrat sub același număr al aceleiași instituții, rezultă că arborii care compun perdeaua forestieră de protecție de pe . fi tăiați, conform legislației în vigoare.
Instanța nu poate lua în considerare sub acest aspect, adresa nr.300/20.01.2011 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare O., în care se menționează că nu rezultă foarte clar că suprafața cu nr. top 7679/2, înscrisă în CF nr._ O. nu figurează în amenajamentele silvice, pe considerentul că această instituție nu are atribuții de natura celor care fac obiectul prezentei cauze.
Este astfel neîntemeiată afirmația recurenților cum că nu există nici un act de înființare a perdelelor și nici o evidență care să certifice existența acestora.
Terenul în litigiu, nr. topo 7679/2, pe care se află perdeaua forestieră de protecție, face parte din tarlaua T 345 - . evidența Cadastrului General al Municipiului O., întocmit în anul 1978, actualizat conform Registrului de întreținere - fascicolul II, în anul 1984, T 345 - . înscrisă în categoria de folosință Parcuri și aparține domeniului public, neputând face, astfel, obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.
. 7679/12, înscrisă în CF nr._ O., în suprafață totală de 491.256 mp a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare și face parte din tarlaua T 345 - . este înscrisă în categoria de folosință PARCURI și aparține DOMENIULUI PUBLIC, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar cauzei.
În vederea determinării bunurilor ce fac parte din domeniul public, legiuitorul are în vedere 3 criterii, în speță fiind incident cel de-al doilea criteriu, respectiv „bunurile enumerate în anexa care face parte integrantă din Legea nr.213/1998”.
Având în vedere prevederile art.III pct.2 din Anexa Legii nr.213/1998 potrivit cărora „piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement, fac parte din domeniul public al municipiului”, trecerea în domeniul public operează de drept, prin efectul legii.
Mai mult, faptul că acest teren este ocupat de o perdea forestieră sau „Păduricea de lângă Postul de Control” este un fapt notoriu, acesta fiind cunoscut de toți locuitorii orașului O..
Rezultă astfel, contrar poziției exprimate de recurenți, că terenul în litigiu face parte din domeniul public încă din anul 1978, el fiind un bun inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, iar HCL nr.404/9.06.2011 constată apartenența acestuia la domeniul public al Municipiului O., trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public fiind justificată, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, de existența unei cauze de utilitate publică și de un interes public.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor Titlului V din Legea 247/2005 prin care la art.III al Legii 169/1997 se introduce alin.11, instanța reține că potrivit acestor prevederi: „Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie”.
Instanța de fond a apreciat, temeinic și legal, contrar susținerilor recurenților, că textul de lege enunțat mai sus prevede doar efectul suspendării de drept a acestor acte administrative și nu sancțiunea nulității.
Este neîntemeiată critica recurenților referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr.67/2010, care modifică art.18 alin.3 din Legea fondului funciar nr.18/1991, potrivit cărora: „Terenurile neatribuite sau din domeniul privat al statului se restituie la cererea persoanelor îndreptățite care au fost trecute în anexa la despăgubiri”.
Inițial, cei doi reclamanți au fost trecuți în anexa nr.39 și 39/a pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafețele de teren pe care le-au avut în proprietate, deoarece reconstituirea pe vechiul amplasament nu era posibilă, acesta fiind ocupat.
Reclamanții recurenți s-au adresat instanței de judecată pentru restituirea în natură a unor suprafețe de teren identificate pe baza unor expertize extrajudiciare, care însă nu numai că nu le-au aparținut niciodată, dar au și valoare mult mai mare decât cele deținute de aceștia.
Recurenții au avut în proprietate teren arabil, iar prin cele două hotărâri judecătorești pronunțate de către Judecătoria O. (care nu sunt irevocabile), s-a dispus emiterea unor titluri de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră, care nu se află și nu s-au aflat niciodată la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legilor fondului forestier.
De altfel, instanța de fond a oferit și o soluție subsidiară pentru ipoteza în care reconstituirea dreptului de proprietate nu se va putea realiza pe amplasamentul identificat în principal, neputându-se astfel vorbi despre existența unui drept de proprietate cert și bine conturat în patrimoniul recurenților, ci eventual, de unul virtual.
Instanța reține și că sentințele nr._/2010 și nr.665/2011 pronunțate de Judecătoria O., invocate de reclamanții recurenți au fost atacate cu recurs de către Comisia Locală de aplicare a Legilor fondului funciar O., dispunându-se de către instanța de recurs (Tribunalul Bihor) suspendarea soluționării recursurilor, în temeiul prev. art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Bihor (dosarul în care s-a pronunțat sentința atacată cu prezentul recurs).
Astfel, cum titlurile de proprietate își produc efectele de la momentul emiterii lor, doar din acest moment se naște dreptul de proprietate și nu retroactiv sau în avans. Prin urmare, doar după emiterea titlului de proprietate pentru acest teren în favoarea reclamanților, dreptul loc va deveni unul actual, ori aceștia nu dețin nici măcar o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să li se confere un drept de proprietate pe acest teren.
Referitor la afirmația recurenților cum că abuzul comis rezultă și din procedura în care a fost adoptată hotărârea, la repezeală, într-o ședință extraordinară, în lipsa unor probe propuse în acest sens, instanța de recurs o apreciază ca fiind nejustificată.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel va respinge ca nefondate recursurile declarat de recurenții reclamanți B. E. I. și T. Z. și de recurenții intervenienți K. A. și alții.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți B. E. I. și T. Z., ambii cu domiciliul ales în O., ., ..3, . și de recurenții intervenienți K. A., K. E. P., K. E., B. I.-R. și J. S., toți cu domiciliul ales în O., G.E., nr. 1, ..8-9, J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. Al Municipiului O. cu sediul în O., Piața Unirii, nr. 1, J. Bihor și M. O. Prin Primar cu sediul în O., Piața Unirii, nr. 1, J. Bihor, împotriva sentinței nr.2982/CA din 22.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :
G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond D.V.E.
Dact.A.C.
2 exemplare/6.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3782/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 527/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
