Pretentii. Decizia nr. 3782/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3782/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 226/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.3782/CA/2013 - R
Ședința publică din 21 octombrie 2013
PREȘEDINTE: O. B. - judecător
JUDECĂTOR: A. V.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul reclamant K. S. cu domiciliul în Valea Lui M., .. 15, J. Bihor în contradictoriu cu intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294 și intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice A Orașului Marghita cu sediul în Marghita, Calea Republicii, nr. 70 - 74, J. Bihor și D.G.R.F.P. Cluj N. succesor în drepturi a D.G.F.P. Bihor cu sediul în Cluj N., ..19, J. Cluj, împotriva Sentinței nr.1845/CA/5.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul nu a fost timbrat, deși recurentul reclamant a fost citat cu această mențiune, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția de netimbrare a recursului și având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.1845/CA/5.03.2013 Tribunalul Bihor a anulat ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K. S., domiciliat în orașul Valea lui M., ..15, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, cu sediul în Marghita, .-74, județul Bihor.
A respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, prin D.G.F.P. Bihor, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor, în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborate cu dispozițiile art.9 alin.2 din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
În speță, deși reclamantului i s-a pus în vedere să achite până la termenul de judecată din 05.03.2013, taxa judiciară de timbru în valoare de 43 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, nu s-a conformat acestei exigențe legale, deși a fost legal citat, citația cuprinzând această mențiune fiindu-i comunicată pe bază de semnătură la data de 06.12.2012.
Față de această împrejurare, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, care statuează că neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare se sancționează cu anularea cererii, pe cale de consecință, instanța a admis excepția de netimbrare și a anulat acțiunea reclamantului ca netimbrată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, s-a reținut că, potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Reținând, din analiza acestor dispoziții legale, că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, având în vedere că cererea principală a fost anulată ca netimbrată, în temeiul art.60 C.proc.civ., cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca lipsită de interes.
Având în vedere soluția pronunțată, în cauză nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant K. S. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza in fond, admiterea acțiunii și obligarea intimatelor la restituirea taxei pe poluare, precum si la plata dobânzii fiscale, cu cheltuieli de judecata.
Arată că a trimis dovada achitării taxei judiciare de timbru, prin fax la numărul de contact-fax al tribunalului afișat si pe portalul. Mai arată că va face dovada trimiterii prin fax a actelor până la primul termen de judecată.
Ținând cont de motivele expuse solicită admiterea recursului, anularea sentinței atacate și reanalizând actele din dosar admiterea cererii așa cum a fost formulată, obligând intimatele la restituirea pretențiilor, ce reprezintă taxa pe poluare, perceputa ilegal, cheltuieli de judecata.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.
La termenul din data de 21.10.2013 instanța din oficiu a invocat și a pus în discuția părților excepția netimbrării recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva excepției invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Se constată că pentru termenul din 21.10.2013, recurentul reclamant Kasretka S., a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei prin chitanță CEC plus 0,15 lei timbru judiciar, dar acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Față de aceste împrejurări, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 urmează să admită excepția netimbrării invocată din oficiu și să anuleze ca netimbrat recursul de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul reclamant K. S. cu domiciliul în Valea Lui M., .. 15, J. Bihor în contradictoriu cu intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294 și intimatele pârâte Administrația Finanțelor Publice A Orașului Marghita cu sediul în Marghita, Calea Republicii, nr. 70 - 74, J. Bihor și D.G.R.F.P. Cluj N. succesor în drepturi a D.G.F.P. Bihor cu sediul în Cluj N., ..19, J. Cluj, împotriva Sentinței nr.1845/CA/5.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 21.10.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: O. B. A. V. S. M. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond D.E.
Dact.A.C.
2 exemplare/25.10.2013
← Pretentii. Decizia nr. 1803/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel... → |
---|