Pretentii. Decizia nr. 2939/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2939/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 7357/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.2939/CA/2013 - R
Ședința publică din 28 iunie 2013
PREȘEDINTE: B. L. – judecător
R. C. - judecător
G. I. - judecător
D. F. - grefier
&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant K. L. T., cu domiciliul în Poșoloaca, nr. 120, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.3157/CA din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimatul reclamant K. L. T. – lipsă, avocat C. D. R. în substituirea doamnei avocat I. C. în baza delegației de substituire din 28.06.2013, emisă de Baroul Bihor – Cabinetul de avocat, lipsă fiind recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor – în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant depune la dosar chitanța nr.475 din 17.05.2011 privind plata onorariului de avocat. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
d e l i b e r â n d:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3157/CA din 31 mai 2012, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă și chemata în garanție.
A admis cererea formulată de reclamantul K. L. T., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA și în consecință a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. nr._/14.10.2010.
A obligat pârâta în favoarea reclamantului, la plata sumei de 3260 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal și la dobânda calculată potrivit dispozițiilor art. 120, 124 coroborate cu art. 70 al.1 Cod procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință a obligat chemata în garanție, să plătească pârâtei suma de 3260 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății.
Totodată, a obligat pârâta în favoarea reclamantei, la plata sumei de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantului, invocată de pârâtă, instanța a reținut că prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată asupra unui recurs în interesul legii, s-a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În conformitate cu dispozițiile art. 330 alin.4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. În speță, publicarea deciziei a vut loc la data de 03.01.2012.
Pe fond, s-a reținut că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice Oradea la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că soluția dată cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 Cod procedură civilă, instanța de fond a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că a obligat chemata în garanție să achite pârâtei toate sumele la care aceasta a fost obligată prin acțiunea principală, respectiv suma, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și dobânda legală la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, arată că în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare având la bază documentele anexate de reclamant.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumera categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel, indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatricularea autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful1 din tratatul C.E.
De remarcat este faptul că, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Totodată, solicită modificarea sentinței, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Pe cale de consecință, arată că nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în prezenta cauză, ea nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, taxa de poluare pentru autovehicule, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, iar pârâta nu poate fi obligată „ la restituirea taxei de poluare ...și a dobânzii aferente ".
Menționează faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de dispozițiile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Ca urmare, nu i se pot aplica prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând "taxa de poluare" este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate și dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia,"taxa de poluare" constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, ea neputând dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul "distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Mai arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimatul reclamant, prin reprezentanta sa, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepția invocată de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Aleșd, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor si reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice a Comunelor Oradea.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza legii nr.9/2012.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGEca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant K. L. T., cu domiciliul în Poșoloaca, nr. 120, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.3157/CA din 31 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică azi 28 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. L. R. C. G. I. D. F.
- în concediu de odihnă
semnează președintele instanței
C. D.
Red. dec. – B. L.
- jud. fond. – T. A.
- tehnoredact. – D. F. – 2 ex./01.07.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1078/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1803/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
