Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4024/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4024/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 624/35/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2011*
DECIZIA NR.4024/CA/2013 - R
Ședința publică din 4 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: A. V. - judecător
JUDECĂTOR: O. B.
JUDECĂTOR: L. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenții reclamanți P. D. D., O. A., I. M. toți cu domiciliul ales la cab. av. N. E. N. .. 7, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul pârât I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ cu sediul în sector 6, București, . - 4, împotriva sentinței nr.326/CA/15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurenților reclamanți P. D. D., O. A., I. M. – lipsă, avocat N. E. în baza Împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Cabinet de avocat, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta recurenților depune la dosar dovada faptului că s-a respins cererea de strămutare de către ICCJ și practică judiciară și arată că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.326/CA/15.10.2012 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P. D. D., O. A. și I. M., toți cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră, cu sediul în București, .-4, sector 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Actele administrative atacate, respectiv dispozițiile_,_ și_, emise la data de 04.10.2011, își au temeiul de drept în prevederile art. 69 alin. 1 lit. j și art. 73 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, dispoziții legale aplicabile în speță, dată fiind calitatea avută de reclamanți la momentul emiterii acestor dispoziții.
Referitor la lipsa preavizului, instanța a constatat că polițiștii, funcționarii publici cu statut special, cărora urmează să le înceteze raportul de serviciu, beneficiază de punerea la dispoziție, stabilită conform prevederilor Legii nr. 360/2002.
În speță, această punere la dispoziție s-a realizat prin emiterea dispoziției_/06.07.2011 pentru reclamantul I. M. (fila 85), dispoziția nr._/06.07.2011 pentru reclamantul O. A. (fila 87) și a dispoziției nr._/06.07.2011 pentru reclamantul P. D. (fila 90), semnate de aceștia pentru luarea la cunoștință, dispoziții prin care se arată că aceștia sunt puși la dispoziția șefului de punct pe o perioadă de 3 luni, timp în care beneficiază de salariul de bază de încadrare avut, precum și de celelalte drepturi salariale avute și au posibilitatea de a participa la examenele organizate pentru ocuparea unor posturi vacante.
Prin urmare, punerea la dispoziție echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, în ambele situații efectele juridice fiind aceleași.
Neindicarea instanței competente în actele administrative atacate nu atrage nulitatea absolută din moment ce există mențiunea cu privire la dreptul de a contesta, în condițiile, termenele și la instanța competentă, prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Referitor la competența șefului I.G.P.F. de a dispune încetarea raporturilor de serviciu, dispozițiile art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002 prevăd că încetarea raporturilor de serviciu se dispune de către persoanele care au competența de acordare a gradelor profesionale, potrivit art. 15. Ordinul M.A.I. emis în temeiul art. 22 alin. 7 din Legea nr. 360/2002 nu este un act cu caracter normativ și, ca atare, nu trebuie publicat în Monitorul Oficial.
Nu a fost primită nici apărarea potrivit căreia OMAI nr. 600/2005, nr. I/652/30.06.2011, dispoziția I.G.P.F. nr._/01.07.2011 trebuia să fie publicate în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 28 alin. 3 din H.G. nr.50/2005: „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.
De asemenea, conform prevederilor pct. 5 din Legea nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000: „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.
Astfel, contrar susținerilor reclamanților, în opinia instanței, ordinele invocate sunt acte administrative cu caracter individual, și nu acte administrative cu caracter normativ, deoarece nu au o aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat cunoștință de dispozițiile acestora.
Ori, în raport de calificarea dată de instanță actelor administrative, aspectele de nelegalitate invocate de reclamanți prin raportare la cerințele ce se impun a fi îndeplinite în cazul adoptării unor acte cu caracter normativ, prevăzute de Legea nr. 24/2000, sunt apreciate ca lipsite de relevanță în cauză, normele legale invocate nefiind aplicabile actelor administrative cu caracter individual.
Referitor la susținerea reclamanților privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, instanța a constatat că nu se poate reține discriminarea acestora.
Potrivit art. 69 lit. j din Legea nr. 360/2002, încetarea raporturilor de serviciu are loc când, în urma reorganizării activității M.A.I. sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.
Urmare a reducerii posturilor ocupate de reclamanți și de alți agenți de poliție, a fost emis OMAI nr. 129/2011 pentru organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare.
Astfel, polițiștii puși la dispoziție urmare a aplicării măsurii de reorganizare au avut posibilitatea participării la examenul organizat în vederea ocupării unui post vacant.
În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind consultarea A.N.F.P., analiza fiecărui post, selecția funcționarilor publici, redistribuirea funcționarilor ale căror posturi au fost reduse de către A.N.F.P., instanța a constatat că nu se poate reține încălcarea acestora întrucât aceste prevederi nu sunt aplicabile în speță.
Reclamanții au fost funcționari publici cu statut special, reglementat distinct de Legea nr. 360/2002, ca urmare încetarea raporturilor de serviciu are loc în situația și condițiile expres prevăzute de această lege specială, și nu conform prevederilor Legii nr. 188/1999.
Referitor la încadrarea absolvenților școlii de pregătire a agenților poliției de frontieră „A. I.” Oradea, din adresa nr. S3/BH371114/2012 (fila 150), emisă de pârât rezultă că nu au fost prevăzute posturi rezervate în vederea încadrării absolvenților acestei școli, și nici la data emiterii acestei adrese nu a fost repartizată promoția anului 2011.
Față de aceste aspecte, instanța a constatat că nu subzistă nici unul din motivele de nelegalitate sau netemeinicie invocate de reclamanți pentru anularea actelor în litigiu.
Aspectele invocate în apărare de reclamanți prin concluziile scrise nu au fost avute în vedere de instanță și nu au fost analizate, pârâtul nefiind în postura de a-și formula apărarea cu privire la aceste apărări, nefiind dezbătute în contradictoriu.
Pentru aceste aspecte, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca nefondată acțiunea, formulată de reclamanții P. D. D., O. A. și I. M. în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți P. D. D., O. A. și I. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, recurenții susțin, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată. Mai arată recurenții că ne aflăm în situația unei reorganizări a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră respectiv a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră iar recurenților le sunt aplicabile și prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Ordinului MAI nr. 300/2004.
Conform susținerilor recurenților, potrivit art.99 alin.3-5 din Legea nr. 188/1999 unitatea angajatoare era obligată la acordarea preavizului. Această obligație rezultă și din coroborarea art. 117 din Legea nr. 188/1999 cu art. 75 din Codul muncii. Arată recurenții, în esență, că punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz fiind vorba de două instituții juridice diferite instanța de fond considerând în mod greșit că cele două instituții sunt identice.
Învederează instanței recurenții că acest punct de vedere al lor este susținut și de către adresa DGMRU din cadrul MAI nr._/08.08.2011 unde se specifică care este modalitatea de derulare a raporturilor de serviciu pe perioada punerii la dispoziție.
Recurenții susțin, în esență, că un alt motiv de nulitate absolută al actelor administrative atacate constă în faptul că nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia se adresează plângerea prealabilă simpla trimitere la prevederile Legii nr.554/2004 nefiind suficientă, în acest regula generală fiind cea prevăzută de art.62 alin.3 C. muncii.
Al treilea motiv de nulitate pe care recurenții îl invocă constă în faptul că nu există publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul MAI în baza căruia Șeful Inspectoratului avea competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu.
Al patrulea motiv de nulitate absolută invocat de recurenți constă în faptul că Ordinele MAI nr.600/2005, nr. I/652/30.06.2011 și Dispoziția IGPF nr._/01.07.2011 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României așa cum prevăd textele normative.
Susțin recurenții, în esență, că instanța de fond a apreciat greșit că sunt acte cu caracter clasificat invocând în acest sens și statuările din practica judiciară. Afirmă recurenții, în esență, că actele atacate sunt acte normative cu caracter general chiar dacă se adresează unei categorii speciale, respectiv polițiștilor.
Mai arată recurenții, în esență, că evaluarea reclamanților trebuia să se înfăptuiască cu respectarea principiului legalității, al drepturilor și libertăților persoanelor, al egalității de șanse și de tratament, al nediscriminării, al criteriilor instituite, al procedurii și termenelor prevăzute de actele normative în vigoare și cu respectarea O.G. 137/2000 privind combaterea discriminării, în condițiile în care nu toți polițiștii respectiv funcționarii publici cu statut special au fost scoși la concurs, fără criteriile obiective de evaluare a activității profesionale a calificativelor obținute.
Totodată, recurenții susțin, în esență, că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 13 alin. 1 lit. d din Legea 24/2000 și art. 2, art. 7, art. 21 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului precum și Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale sub aspectul dreptului le munca și Directiva 2000/78/CE privind legalitatea la locul de muncă, acte normative invocate prin rapoartele la art. 20 alin. 1 și 5 din Constituția României. Recurenții apreciază că s-a încălcat și art. 1 alin. 2 . 3 și 4 din OG 137/2000.
Mai învederează instanței recurenții, că practica CEDO referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului instituie în sarcina autorităților statului stabilitatea și siguranța și protecția dreptului câștigat la munca care este apreciat, în interpretarea Curți,i ca fiind dreptul la protejarea unui "bun" al persoanei.
Astfel, susțin recurenții, motivarea instanței cum că nu ar fi existat discriminare este contrazisă de modul în care a avut loc întreaga reorganizare a ITPF Bihor inclusiv procedura examinării dar și a inexistenței criteriilor care să stea la baza selectării personalului ce urma să fie supus procedurii de reorganizare.
Referitor la motivele reorganizării bazate pe reducerile bugetare, recurenții arată că potrivit motivării din actele administrative atacate dar și a răspunsurilor date de către pârâtă la plângerile prealabile întreaga reorganizare a avut la bază Legea nr. 286/2010 privind aprobarea Bugetului de stat pe anul 2011. Arată recurenții că din sintezele bugetelor pe anii 2008-2012 se poate observa că, cheltuielile cu personalul au crescut în anul 2011 și anul 2012 față de anul 2010 în condițiile în care au fost operate diminuări salariale de 25% precum și reduceri de personal. Pe anul 2012 au fost majorate finanțările de la Bugetul de stat la capitolul de cheltuieli cu personalul MAI cu 50.935.000 lei față de anul 2011 iar în anul 2011 cu suma de_ lei fată de anul 2010.
Din Evaluarea Activității desfășurate de Ministerul Administrației și Internelor în anul 2011 rezultă că reducerile de personal s-au făcut doar pe partea de Interne (IGPF, IGPR, IGJR, IGSU) și nu a afectat partea de Administrație Publică ceea ce creează o discriminare între categoriile de funcționari publici, fiind afectați astfel doar cei cu statut special.
Tot din această evaluare, afirmă recurenții, rezultă că la data de 31.12.2011 la sectorul Ordine Publică și Siguranță Națională erau 130.520 de angajați în condițiile în care erau finanțate pentru acest sector 131.647 posturi. Deci la data respectivă erau vacante și finanțate 1.127 de posturi.
Mai mult, afirmă recurenții, deși se evită răspunsul la interogatoriu la întrebarea 9, Ordinul 602/04.11.2011 este foarte clar adică să se radieze posturile vacante existe finanțate de aici reieșind faptul că în octombrie 2011 existau posturi vacante finanțate lucru evident și din transferul mai multor colegi de ai reclamanților de la IJPF Bihor la Scoală de Pregătire A. I. sau chiar la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj N.. Recurentul invocă și încălcarea art. 100 alin 5 din Legea nr. 188/1999.
În plus, recurenții mai invocă lipsa programelor de reconversie profesională, lipsa avizului A.N.F.P., lipsa consultării organizațiilor sindicale și lipsa analizei privind posturile care se desființează și a personalului care urmează a fi supus reorganizării.
În ceea ce privește modul de desfășurare al examenului recurenții susțin că din comisia de examen nu a făcut parte nici un reprezentant al sindicatului. De asemenea, recurenții susțin că unele subiecte au fost formulate greșit iar recurentul I. nici măcar nu a avut dreptul de a participa la examen. Au mai arătat recurenții că recurentul O. a avut timp de 4 ani un spor suplimentar de 25% pentru muncă de cercetare penală.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suma de 10.000 lei /reclamant cu titlu de daune aceasta a fost formulată întrucât reclamanții au familie, copii în întreținere precum și credite bancare care au fost luate pe considerentul stabilității în funcția de polițist.
În drept, recurenții nu și-au motivat recursul.
Intimatul pârât ITPF Oradea prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare, intimatul arată, în esență că este neîntemeiată critica recurenților privind nemotivarea hotărârii primei instanțe aceasta cuprinzând răspunsul la toate criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de recurenți.
În drept, intimatul nu și-a motivat întâmpinarea.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :
Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1/652/30.06.2011 a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră, fiind emisă ulterior Dispoziția I.G.P.F.R. nr._/01.07.2011 pentru aprobarea statului de organizare al I.J.P.F. Bihor, intrat în vigoare la data 06.07.2011.
Prin compararea statelor de organizare, cel valabil până la data de 06.07.2011 și cel intrat în vigoare la această dată, s-a constatat faptul că în cadrul Compartimentului Ture Serviciu al Sectorului Politiei de Frontieră Salonta, dintr-un total de 90 funcții de agent au fost radiate un număr de 35 de funcții, rămânând un număr de 55 funcții.
Urmare a faptului că prin noul stat de organizare au fost reduse numărul posturilor de natura celor ocupate de recurenți în cadrul compartimentului din care aceștia au făcut parte, la data de 06.07.2011, au fost puși la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni, până la data de 06.10.2011, în conformitate cu prevederile art. 22 alin 8 din Legea nr. 360/2002, precum și a Dispoziției I.G.P.F.R. nr._/04.07.2011
Deoarece în urma desfășurării examenelor de departajare în vederea numirii într-o funcție similară celei ocupate de către recurenți până la data de 06.07.2011, examene organizate pe perioada punerii la dispoziție în conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr. 129/2011, aceștia nu au fost declarați admiși, le-au încetat raporturile de serviciu cu instituția pârâtă prin dispozițiile atacate. Recurentul I. M. nu a putut participa la concurs. Recurenții a contestat prin plângere prealabilă dispozițiile prin care au fost eliberați din funcție, plângerea acestora fiind soluționată nefavorabil.
Curtea constată că este neîntemeiat motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii primei instanțe. Astfel, instanța de recurs reține că din jurisprudența CEDO rezultă că cerința motivării este îndeplinită chiar și atunci când instanța răspunde grupat mai multor argumente ale părții sau când nu răspunde tuturor argumentelor părții însă se răspunde celor esențiale cauzei. În speță, Curtea constată că motivarea primei instanțe, deși răspunde grupat mai multor motive invocate în susținerea acțiunii, îndeplinește cerința motivării, argumentele esențiale ale recurenților fiind analizate de instanța de fond.
Instanța de control judiciar reține că dispozițiile Inspectorului G. al Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră contestate, au fost emise în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002, în cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum și în situații temeinic justificate, menționate în actele administrative emise în acest scop, polițiștii pot fi puși la dispoziția unității pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile bănești avute, cu excepția indemnizației de conducere, după caz. În cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului administrației și internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni.
Potrivit art. 69 alin. 1 lit. j) din Legea nr.360/2002, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de
către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor
profesionale și are loc când, în urma reorganizării activității Ministerului Administrației și Internelor sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta sa fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.
Referitor la critica recurenților conform căreia punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții diferite, instanța de recurs reține că instanța de fond a reținut corect că ambele instituții produc aceleași efecte juridice, deosebirea fiind doar în ceea ce privește categoriile de personal cărora li se aplică și perioada de acordare.
Astfel, corect a reținut prima instanță că personalului civil i se acordă perioada de preaviz stabilită conform Codului Muncii, funcționarilor publici li se acordă perioada de preaviz stabilită conform prevederilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, iar polițiștii (funcționari publici cu statut special) cărora urmează să le înceteze raporturile de serviciu, beneficiază de perioada de punere la dispoziție stabilită conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, fiind echivalentă dreptului de preaviz.
Prin urmare, așa cum corect a considerat și instanța de fond, în cazul polițiștilor sunt aplicabile reglementările speciale din Legea nr. 360/2002 care înlătură aplicarea normelor generale privind preavizul din Legea 188/1999 și Codul muncii.
Referitor la punctul de vedere exprimat printr-o adresă a unui compartiment din cadrul ministerului, instanța de control judiciar reține că interpretarea oferită de o astfel de structură reprezintă punctul acesteia de vedere propriu și nu are valoarea unei interpretări legale care să se impună instanțelor judecătorești sau altor autorități publice.
Este nefondată și critica recurenților referitoare la faptul că actele administrative atacate sunt lovite de nulitate pe motiv că în cuprinsul dispozițiilor nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia i se adresează plângerea prealabilă, simpla trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004 nefiind suficientă.
Astfel, instanța de recurs reține că o astfel de omisiune ar putea atrage nulitatea actului administrativ numai în condițiile în care recurenții ar face dovada unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului administrativ. Or, instanța de recurs reține că recurenții nu au făcut dovada unei astfel de vătămări cu atât mai mult cu cât prin introducerea cererii introductive la instanța judecătorească competentă a dovedit că cunoaște instanța competentă.
Cu privire la al treilea motiv de nulitate invocat, instanța de control judiciar reține că raportat la prevederile art. 69 alin. (1) lit. j din Legea nr. 360/2002 menționate anterior și ținând seama de art. 15 din O.M.A.I nr. 600/2005, competența exclusivă de a dispune încetarea raporturilor de serviciu a contestatarului revenea Inspectorului G..
Referitor la al patrulea motiv de nulitate absolută invocat, constând în faptul că O.M.A.I nr. 600/2005, nr. 1/652/30.06.2011 și Dispoziția I.G.P.F. nr._/01.07.2011 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, instanța de recurs reține că în conformitate cu prevederile art. 27, alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 28, alin. 3 din H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Totodată, potrivit prevederilor pct. 5 din Legea nr. 194 din 28 iunie 2007 „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
b)actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate."
Potrivit art. 58 din H.G. nr. 1.226 din 10 octombrie 2007, pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptării/aprobării „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual.”
Așadar, din prevederile actelor normative menționate mai sus rezultă că, la data emiterii O.M.A.I nr. 600/2005, respectiv data de 15.04.2005, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Curtea de apel reține că, ulterior, la data de 07.07.2007, odată cu . Legii nr. 194/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost instituită obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, a ordinelor, instrucțiunilor și altor acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu excepția celor clasificate sau cu caracter individual.
Instanța constată astfel că, în speța de față, atât ordinul ministrului cât și dispoziția Inspectorului G. la care se face referire sunt clasificate la nivel SECRET, fiind astfel exceptate de la obligativitatea publicării in Monitorul Oficial, potrivit prevederilor art. 11 alin. 2 lit. b din Legea nr.24/2000.
Curtea reține că practica judiciară nu este în sistemul nostru juridic izvor de drept, astfel existența unei hotărâri judecătorești pronunțate în sens contrar nu este de natură să se impună cu forță obligatorie celorlalte instanțe.
Cu privire la pretinsa discriminare a reclamanților, instanța reține că o astfel de discriminare nu există, reclamanții nedovedind că au fost discriminați în raport de alți polițiști care au fost supuși procedurii examenului de departajare și care au fost declarați admiși în urma acestuia.
Curtea reține că nu reprezintă discriminare nici faptul că polițiștii din anumite compartimente la care numărul de posturi s-a menținut nu au fost supuși examenelor de departajare, având în vedere tocmai situația diferită a acestora generată de menținerea numărului de posturi în compartimentul la care își desfășurau activitatea. În plus, instituțiilor publice care sunt reorganizate trebuie să li se recunoască o marjă de apreciere cu privire la sectoarele în care se reduce numărul de posturi, acestea fiind cele mai în măsură să aprecieze cum și-ar putea optimiza activitatea.
Referitor la efectivitatea desființării posturilor, instanța de recurs reține că, în urma desfășurării unei analize comparative a statelor de organizare, respectiv cel în vigoare până la data de 06.07.2011 și cel intrat în vigoare la această dată, s-a constatat că în cadrul compartimentului din care au făcut parte recurenții nu se regăseau același număr de funcții, regăsindu-se un număr mai mic defuncții de natura celui ocupat de recurenți.
Cu privire la cauza reală și serioasă care a stat la baza încetării
raporturilor de serviciu, emiterea O.M.A.I nr._ privind
reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F. și inspectoratelor
județene ale P.F.R, precum și a celorlalte dispoziții specifice, au avut drept scop
încadrarea unităților in limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a Bugetului de stat pe anul 2011,implicit încadrarea în limitele cheltuielilor de personal aprobate unităților din subordine, limitare cauzată de situația economică actuală a României și a celorlalte state europene.
Mai mult, instanța reține și că art. 24 lit. a din Carta socială europeană revizuită, prevede posibilitatea concedierii salariaților pentru un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului.
Curtea mai apreciază că prevederile Legii nr. 188/1999 sunt aplicabile funcționarilor publici și nu polițiștilor, aceștia fiind o categorie distinctă a funcționarilor publici, dat fiind statutul special de care beneficiază, după cum însăși recurenții recunosc această calitate.
În ceea ce privește motivele de netemeinicie a hotărârii atacate, invocate de recurenți, instanța reține că activitatea de reorganizare instituțională nu s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și ale O.M.A.I. nr. 300/2004, ci în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, ale O.M.A.I. nr. 129/2011 și ale O.M.A.I nr. I/652 din 30.06.2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F.
Referitor la susținerea recurenților privind nelegalitatea procedurii rezultate din încălcarea art. 100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, raportat la prevederile O.U.G. nr. 54/2011, instanța reține din interpretarea prevederilor art. din 3 alin. 1 din, pe care îl invocă în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, că încadrarea absolvenților instituțiilor de învățământ din structura M.A.I. se realizează cu data de 01.01.2012, fără a depăși numărul maxim de posturi aprobat pentru M.A.I prin legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011.
Potrivit prevederilor O.M.A.I. nr. I/S/602/04.11.2011, toate posturile devenite vacante până la data de 01.01.2012 aflate în finanțare din statele de organizare ale structurilor M.A.I. se retrag și constituie o rezervă a ministrului în vederea încadrării absolvenților promoției 2011.
Așadar, potrivit prevederilor actului normativ invocat mai sus, numărul maxim de posturi aprobat structurilor M.A.I. nu a fost depășit prin încadrarea absolvenților instituțiilor de învățământ ale M.A.I. - promoția 2011 și nici nu au fost înființate posturi de natura celor desființate.
Referitor la aplicarea prevederilor art.130 alin.3 din OMAI 300/2004 instanța de recurs constată că acestea prevăd consultarea ANFP și nu obligativitatea obținerii avizului ANFP, iar lipsa consultării nu este sancționată.
Mai mult, aceste prevederi sunt cuprinse în secțiunea a 3-a, care reglementează suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual iar încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor este reglementată la secțiunea a 2-a (art.121-125), prin urmare reglementările privind consultarea ANFP și analiza posturilor nu sunt aplicabile polițiștilor.
În mod corect a reținut instanța de fond că lipsa programelor de reconversie profesională nu este de natură să atragă nulitatea actului administrativ atacat. Astfel, instanța de control judiciar reține că o astfel de neregularitate este ulterioară emiterii actului administrativ contestat, or valabilitatea acestuia se apreciază raportat la momentul emiterii lui.
În ceea ce privește organizarea examenului, instanța de recurs constată că în mod temeinic și legal a apreciat instanța de fond că susținerile recurenților privind modul în care au fost întocmite subiectele de examen, modul cum s-a desfășurat în concret examenul și nerespectarea termenului de depunere a contestațiilor nu sunt de natură să atragă nulitatea actelor administrative atacate atât timp cât reclamanții nu au făcut dovada, prin nici un mijloc de probă, că au depus contestație. Or, toate aceste critici puteau fi invocate prin intermediul contestației, instanțele judecătorești putând abia ulterior cenzura modul de rezolvare a contestației.
În ceea ce privește imposibilitatea recurentului I. M. de a participa la examenul de departajare, instanța de recurs constată, pe de o parte, că acest fapt s-a datorat desființării compartimentului la care își desfășura activitatea, examenul de departajare fiind susținut conform prevederile O.M.A.I. nr. 129/2011 și a Dispoziției nr._/04.07.2011 a inspectorului general al I.G.P.F. numai în cazul în care numărul de posturi în cadrul unui compartiment era redus, fără a fi însă desființat în totalitate. Pe de altă parte, recurentul nu a atacat în contencios și nu a făcut dovada anulării acestor din urmă acte administrative, astfel încât nu se poate reține că dispoziția de eliberare din funcție este nelegală dat fiind faptul că a fost emisă în temeiul unor acte administrative care nu sunt desființate.
Pe de altă parte, faptul că recurentul O. a beneficiat anterior încetării raportului de serviciu de un spor la salariu nu este de natură să influențeze legalitatea emiterii dispoziției de încetare a raportului de serviciu.
Având în vedere că petitul principal privind anularea actului administrativ atacat este nefondat, capetele de cererii accesorii sunt la rândul lor nefondate.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Prin urmare, instanța va respinge ca nefondat recursul și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți P. D. D., O. A., I. M. toți cu domiciliul ales la cab. av. N. E. N. .. 7, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul pârât I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ cu sediul în sector 6, București, . - 4, împotriva sentinței nr.326/CA/15.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 4.11.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: A. V. O. B. L. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. A.V.
Jud.fond S.M.
Dact.A.C.
2 exemplare/6.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3824/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
