Pretentii. Decizia nr. 2500/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2500/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 3225/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.2500/CA/2013 - R
Ședința publică din 3 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant P. A. V. - Oradea, ., nr. 118, ., jud.Bihor și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.594/CA din 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.594/CA din 23.01.2013 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul P. A. V., cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., . Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor.
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/05.11.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.
A obligat pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 1316 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
A obligat pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1316 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 443,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Audi tip A4 având nr. de identificare WAUZZZ8E15A3418681. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant de la un terț care l-a achiziționat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 11) și factura fiscală tradusă (f.12-13). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 05.11.2008, suma de 1316 lei ca taxă pe poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008, stabilită prin Decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/05.11.2008 (f. 9) emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea. La data de 01.03.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare însă printr-o decizie (f. 5-6), s-a refuzat restituirea.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de O.U.G. 50/2008, în vigoare la data emiterii deciziei atacate, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța a constatat că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;”
Din prevederile legale menționate, a rezultat că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța a reținut că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE. Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Față de aceste considerente, depunerea tardivă a plângerii prealabile nu este de natură a valida actul administrativ atacat cu atât mai mult cu cât, conform Deciziei în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție o astfel de procedură nici nu este obligatorie
Astfel, actul administrativ atacat, emis în aplicarea dispozițiilor legale privind taxa de poluare, este lovit de nulitate fiind emis în temeiul unei dispoziții legale contrare dreptului comunitar.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea, astfel că a dispus anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/05.11.2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1316 lei, reprezentând taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumei de 1316 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța a admis cererea de chemare în garanție și, pe cale de consecință a obligat chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 1316 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum dobânda legală la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE Bihor, prin recursul declarat a invocat pe cale de excepție, în principal admiterea excepției tardivității contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, modificarea sentinței recurate, în subsidiar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea excepției tardivității formulării contestației având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei de poluare arată următoarele:
Urmarea contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, organele fiscale au emis decizia în litigiu, prin care, în temeiul art. 207 alin. 1, 210 alin.1, 213 alin.5 și 216 din OG 92/2003 în mod temeinic și legal au respins contestația formulată pe cale administrativă de atac pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, ca nedepusă în termen.
Prin decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule organul fiscal a calculat taxa de poluare conform OUG 50/2008. Această decizie reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată conform legii și poate fi contestată conform art. 207 alin. 1 din OUG 92/2003 coroborat cu art. 7 din Legea 554/2004 în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 207 alin. 1 din același act normativ.
Astfel, în speță sunt aplicabile prevederile art.207 alin.1 din OUG 92/2003, art.102 alin.1,103 alin.1 Cod procedură civilă, 213 alin.5, 217 alin. 1 din OG 92/2003.
Solicitarea reclamantului de restituire a taxei de poluare poate fi formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 1 coroborat cu art. 205 alin. 1 din OG 92/2003 de la data comunicării actului administrativ și poate fi contestată în termenul legal prevăzut de legislația în vigoare arătată mai sus.
Mai mult apreciază că cererea de restituire a sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare stabilită potrivit O.U.G. nr.50/2008, nu se încadrează în cererile de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 din Codul de procedură fiscală,", întrucât taxa de poluare stabilită de O.U.G. nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind instituită de Codul Fiscal, Legea nr.571/2003, republicată, și prin urmare nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală mai sus menționate, solicitând admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și în consecință decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula contestație.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea recurentei să restituie reclamantei taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, recurenta nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare.
În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „ la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente ".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă ) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
De asemenea arată că, instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată, solicită a se face aplicare art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Instanța de recurs, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivitățiiformulării de către reclamant a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare instanța va avea în vedere că, potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de organele fiscale.
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal,astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrânsă de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Desigur, cu totul alta ar fi fost situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calculul efectuat prin deciziile amintite, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită practic restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
Și excepția invocată de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR privind lipsa calității procesuale pasive în cauză pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008.
Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Oradea si reclamantă, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Susținerea recurentei pârâte în sensul că cererea de restituire a taxei de poluare nu intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală este de asemenea nefondată, art. 7 din OUG nr. 50/2008 prevăzând expres ca stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competenta, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2003. Or, față de caracterul lipsit de echivoc al acestui text legal, este de ordinul evidenței că cererea formulată de reclamant prin care aceasta a solicitat restituirea taxei de poluare, stabilită si colectată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la omisiunea instanței de fond de a obliga chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI la plata cheltuielilor de judecată, întrucât din cererea de chemare în garanție, reiese că, pârâta recurentă nu a formulat acest capăt de cerere în fața instanței de fond, situație în care, raportat la art.294 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, această cerere formulată pentru prima oară în recurs, este inadmisibilă.
Cu privire la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată acestea au fost acordate în condițiile Codului de procedură fiscală și codului de procedură civilă, criticile formulate fiind neîntemeiate.
Față de toate aceste considerente, curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod de procedură civilă, să - l respingă ca atare, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA împotriva Sentinței nr.594/CA din 32.01.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 3.06.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond A.V.
Dact.A.C.
2 exemplare/4.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4349/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1505/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
