Pretentii. Decizia nr. 2828/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2828/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 2094/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DOSAR NR._ /CA/2011
DECIZIA NR.2828/CA/2013 – R
Ședința publică din 20 iunie 2013
PREȘEDINTE: F. M. - judecător
T. I. -judecător
B. G. - judecător
S. M. - grefier
*********
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR –în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant R. A. D. M. cu domiciliul ales în Oradea, ..1, ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.6686/CA din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect – pretenții -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru reclamantul R. A. D. – lipsă, avocat C. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul Bihor – Cabinet de Avocat, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și se află la primul termen de judecată, după care:
Reprezentantul reclamantului depune la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial, învederează instanței că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentă, de suspendare a cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive solicită de asemenea respingerea acestei cereri, având în vedere că, atât decizia de stabilire a diferențelor de taxă pe poluare pentru autovehicule, cât și cea referitoare la obligațiile accesorii sunt nelegale, ca și orice alt act administrativ emis de recurentă, astfel că se impun a fi anulate, decizia de calcul a unei taxe pe poluare fiind nelegală.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.6686/CA din 5 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii ridicată de pârâtă prin întâmpinare și a admis în parte cererea formulată de către reclamantul R. A. D. M. cu domiciliul procedural ales la sediul C.. De avocat C. I. G. situat în Oradea, .. 1, ., jud. Bihor, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI BEIUȘ, cu sediul procesual ales în Oradea, .. 2B, jud. Bihor.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI BEIUȘ, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor, împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, dispunând anularea actului administrativ cu nr. 7589/22.12.2010 emis de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău, anularea deciziei de stabilire a diferențelor de taxă de poluare pentru autovehicule nr. 6777/09.11.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/11.11.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1224 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/09.03.2009, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală, precum și obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 1224 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autoturismul second – hand, marca Mercedes cu nr. de identificare WDB2100041A102097, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa în valoare totală de 1.224 lei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru stabilirea taxei de poluare pe care era obligat să o plătească, exprimându-și dezacordul față de calcularea și obligarea sa la plată.
Însă întrucât înmatricularea autoturismului a fost condiționată de plata acestei taxe, a fost nevoit să o plătească astfel că s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1410/09.03.2009 pentru autovehicule prin care s-a stabilit că datora această sumă cu titlu de taxă de poluare. Ulterior, prin decizia de stabilire a diferențelor de taxă de poluare pentru autovehicule nr. 6777/09.11.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău s-a stabilit în sarcina reclamantului o diferență de taxă de poluare în plus de 3.205 lei, taxa de poluare totală datorată fiind de 4.429 lei, din care reclamantul a achitat suma de 1.,224 lei, stabilită inițial.
Instanța a reținut că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană. Potrivit art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din TFUE „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, Curtea stabilește că din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris mai sus.
Trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulația a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În acest context, concluzia care s-a impus a fost aceea că, prin instituirea taxei de poluare,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea acesteia.
Referitor la fondul litigiului, s-a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 a fost admisă, dispunând anularea actului administrativ cu nr. 7589/22.12.2010 emis de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău și a deciziei de stabilire a diferențelor de taxă de poluare pentru autovehicule nr. 6777/09.11.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău, față de nelegalitatea taxei de poluare, orice act de calcul a acesteia fiind anulabil, precum și anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/11.11.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Vașcău și a obligat pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 1.224 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorată în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța a constatat că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 15.12.2010, astfel că a admis cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective.
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, a admis-o și pe cale de consecință a obligat chemata în garanție, să restituie pârâtei suma de 1.224 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, precum și la plata dobânzilor calculate conform prevederilor C.pr. fiscală..
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 al.1 Cod pr.civ., a obligat pe pârâtă, la plata sumei de 43,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, respectiv taxa judiciara de timbru, timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor – în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Beiuș, solicitând, în principal casarea sentinței, în sensul suspendării cauzei până la soluționarea dosarului penal, iar în subsidiar, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și pe cale de consecință, respingerea acțiunii.
Instanța de fond, prin sentința recurată a dispus restituirea taxei de poluare, fără a constata absența legalității sau nelegalității actelor administrative fiscale, mai exact a deciziei de calcul a taxei pe poluare, și față de acest aspect consideră că această restituire nu este posibilă.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit.”a și b” și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008.
Conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare .
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Mai mult, instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate susține că ar contraveni legislației comunitare.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În privința capătului de cerere privind „obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Beiuș, să restituie reclamantului suma reprezentând plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, actualizată cu dobânda legală prevăzută de C.pr. fiscală; ..„, solicită instanței modificarea acestui capăt de cerere, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea instituției pârâte la restituirea către reclamant a sumei reprezentând plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, și a dobânzii aferente.
Având în vedere că, potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Oradea, nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, în acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, potrivit art.1 din actul normativ citat anterior constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
În privința capătului de cerere privind anularea deciziei de stabilire a diferențelor de taxă pe poluare nr.6.777/09.11.2010 și nr._/11.11.2010 referitoare la obligațiile de plată accesorii, arată că s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor formulate de reclamant pe cale administrativă, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
Precizează că pe baza datelor și informațiilor furnizate de RAR – reprezentanța Bihor, s-a procedat la emiterea Deciziei de stabilire a diferențelor de taxă pe poluare arătate mai sus, existând suspiciuni cu privire la realitatea și legalitatea documentelor care au stat la baza calculului inițial al taxei pe poluare pentru autovehicule astfel că s-a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș să dispună măsurile legale în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de Codul penal, precum și stabilirea persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea lor.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că este nefondat, având în vedere următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurenta pârâtă în sensul că, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea actului administrativ - Decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de DGFP Bihor, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiat, deoarece reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare, neimpunându-se a se formula contestație împotriva deciziei de calcul, iar pe de altă parte, dispozițiile Ordinului nr. 986/2008 privind contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei și nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei pe poluare, susținând că impunerea acesteia contravine în integrum prevederilor art. 90 din Tratat.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Și excepția invocată de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr.50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea si reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
În privința capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 169/09.02.2011, se va reține că reclamantul nu a sesizat instanța de fond cu analiza legalității acesteia, astfel că nu constituie o omisiune nepronunțarea de către instanța de fond asupra legalității acesteia. De asemenea, decizia nr. 169/09.02.2011 nu prezintă relevanță asupra soluționării capetelor de cerere cu care reclamantul a sesizat instanța de fond, față de motivele pe care acesta și-a întemeiat acțiunea – respectiv încălcarea prevederilor comunitare în materie. Pentru aceste motive, se impune a fi respinsă și cererea de suspendare a soluționării recursului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei penale.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza legii nr.9/2012.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta urmează a fi obligată la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea reclamantului R. A. D., reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR –în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant R. A. D. M. cu domiciliul ales în Oradea, ..1, ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.6686/CA din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
F. M. T. I. B. G. S. M.
Red.dec. – jud. F.M.
Jud. fond O. C.
Tehnoredact. - S.M.-
2 ex./26.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3450/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
