Pretentii. Decizia nr. 3558/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3558/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 1277/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal -
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA nr. 3558/CA/2013 - R
Ședința publică
din 08 octombrie 2013
Președinte: B. S. - judecător
Judecător: T. A.
Judecător: O. C.
Grefier: N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea AFP MARGHITA cu sediul în Oradea, .. 2/B în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F. cu domiciliul ales la C.. Av. T. F. C. în Oradea, .. 9 .>intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr. 1409/CA din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, având ca obiect - PRETENȚII.
La apelul nominal făcut în cauză lipesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată în recurs, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
INSTANȚA constată că în baza art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și HG nr. 520/2013, s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a D.G.F.P. BIHOR, fiind citată DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., după care rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr. 1409/CA/2013 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul M. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita și, în consecință:
A anulat decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.2835 din 22.09.2009 și actul administrativ nr._ din 22.08.2011 emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita.
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1024 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal, achitată cu chitanța . nr._ din 23.09.2009, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, prin D.G.F.P. Bihor în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și, în consecință:
A obligat chemata în garanție în favoarea pârâtei la plata sumei de 1024 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 543,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea AFM București la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
În baza art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a AFM București, formulată de pârâtă, a admis-o și a obligat chemata în garanție să restituie taxa de poluare, având în vedere că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, și la plata dobânzilor calculate conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE MARGHITA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Arată că potrivit articolul 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E, cât și pentru autovehiculele second- hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul .
Pe fondul cauzei, arată că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit.”a și b” și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008.
Conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Potrivit art.12 alin. 1 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar valabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantului taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Oradea nu poate fi obligată la restituirea către reclamantă a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând "taxa de poluare" este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate în fond și în recurs solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat să sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimații, legal citați, nu și-au exprimat poziția cu privire la recurs.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente :
Nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr.9/2012 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant, modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze ulterior obligația de plată a taxei neputând influența o situație juridică născută anterior.
Excepția invocată de recurenta privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurentă și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Marghita, în prezent Serviciul fiscal orășenesc Marghita.
Calitatea procesuală pasivă o reprezintă identitatea între pârât și cel obligat în același raport juridic. Or, calitate procesuală pasivă în litigiul de față o are recurenta, care a emis actele administrative fiscale și care a încasat suma de bani a cărei restituire se cere, și nu Administrația F. pentru Mediu, care nu este autoritatea publică emitentă a actelor administrative. Nu are relevanță în cauză faptul că taxa de poluare se face venit la fondul pentru mediu, potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă restituirea taxei încasate de recurentă.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din OUG nr.9/2013, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 și suma datorată în baza OUG nr. 9/2013.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Nu poate fi reținută omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, prin cererea de chemare în garanție pârâta solicitând obligarea chematei în garanței exclusiv plata taxei pe poluare și a dobânzii fiscale aferente.
Motivul de recurs privind cenzurarea onorariului avocațial în fond este neîntemeiat, instanța de recurs apreciind că, față de valoarea pricinii, acesta nu este disproporționat în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare a recurentei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - succesoare în drepturi a D.G.F.P. BIHOR - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, .. 2/B în contradictoriu cu intimatul reclamant intimatul reclamant M. F. cu domiciliul ales la C.. Av. T. F. C. în Oradea, .. 9 .>intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr. 1409/CA din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, pe care o menține în totul.
FĂRĂ cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. S. T. A. O. C. N. D.
Jud.fond E. DV
Red.dec. O. CC - 21.10.2013 –
Tehnored. N.D. 2 ex./21.10.2013
| ← Pretentii. Hotărâre din 22-11-2013, Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3559/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
