Pretentii. Decizia nr. 3998/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3998/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 12289/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR.3998/CA/2013 - R
Ședința publică din 1 noiembrie 2013
Președinte: V. A. - judecător
Judecător: F. M.
Judecător: B. O.
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, ..2 B, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant Ț. I. F. cu domiciliul ales în Oradea, ..1,cam.7 județul Bihor împotriva Sentinței nr.4243 din 31 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul reclamant a depus la dosar note de ședință,cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Cauza a fost reluată la a doua strigare, când se constată lipsa părților.
Instanța constată că în baza OUG 74/2013 s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a D.G.F.P. BIHOR, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. prin A.J.F.P. BIHOR.
Instanța în baza art. 294 raportat la art. 316 Cod procedură civilă respinge ca inadmisibilă cererea de introducere direct în recurs a Administrației Fondului pentru Mediu și reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr. 4243 din 31 mai 2013Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3575 lei cu titlu de taxă pe poluare cu dobânda fiscală până la restituirea efectivă și a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 543,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
În virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, având în vedere că este vorba de un raport de drept fiscal pârâta a fost obligată și la dobânda fiscală calculată de la data plății până la restituirea efectivă.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană de Justiție în cauza I. împotriva Statului Român, Cauza C‑565/2011, a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând cu ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. S-a reținut că principiul efectivității impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare pentru o despăgubire efectivă, reclamantul este îndreptățit a primi dobândă pentru taxa achitată cu încălcarea dreptului Uniunii, din momentul plății acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE Bihor –A.F.P Beiuș solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat sentința fără a pune în discuția părților introducerea în cauză a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având în vedere că deși taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent, sumele sunt virate în contul acestei instituții. Astfel solicită introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu București, întrucât potrivit art.1 din OG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu.
Precizează și că, în conformitate cu at.129 Cod procedură civilă, instanța de judecată avea obligația de a pune în discuția părților completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a AFM București, și mai mult decât atât, în conformitate cu art.161 din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept.
În mod netemeinică și nelegal instanța de fond a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3575 lei taxă de poluare.
În motivare arată că reclamantul a achitat suma de 3575 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în baza Legii 9/2012 și nu potrivit OUG 50/2008, așa cum greșit a constatat instanța de fond.
Și pentru acest motiv solicită admiterea recursului și modificarea sentinței.
Arată că potrivit articolul 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E, cât și pentru autovehiculele second- hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul .
Pe fondul cauzei, arată că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit.”a și b” și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008.
Conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Potrivit art.12 alin.1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
În privința capătului de cerere privind plata dobânzii de la data plății efective solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Așa cum a precizat și instanța de fond, in materie fiscala dreptul contribuabilului de a i se acorda dobânda pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, este reglementat de art.124, coroborat cu art.117, și art.70 din O.G. nr.92/2003- privind Codul de pr.fiscală, republicat, dispoziții legale care prevăd că:
Art. 124.
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) și (21) sau la art.70, după caz,până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.(7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Dobânda (legala) în materie fiscală este stabilită la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, și se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.70 din Codul de procedură fiscală ( de la data formulării cererii de restituire), potrivit art.124 alin.(l) si (2) raportat la art.70 din Codul de procedură fiscală, O.G. nr.92/2003 .
Dobânda legala, pentru obligații bănești, se calculează potrivit art.2 alin.2 din Ordonanța nr.9/2000. si este stabilita la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%. (a se vedea art.2 alin.2 ), aceasta din urma se acorda de la data achitării sumei.
Consideră că, speței îi sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Ordonanța nr.9/2000. Pe cale de consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică si nelegală.
Mai mult, potrivit art.124 din O.G. nr.92/2003- privind Codul de procedură fiscală, republicat, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget ( n.n. bugetul de stat) contribuabilii au dreptul la dobândă …Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Ori, potrivit art. 1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, nefiind un venit la bugetul de stat, nefiind prevăzută /instituită de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu i se poate aplica prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală referitor la dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală ( aplicabile exclusiv creanțelor fiscale). asa cum în mod temeinic si legal a dispus si Tribunalul Maramureș potrivit sentinței civile nr.6453/23.11.2011 pronunțată în dosar nr._ - practică judiciară anexată prezentei în copie..
Totodată, solicită instanței modificarea sentinței recurate, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea A.F.P. Beiuș - la restituirea către reclamant a taxei de poluare si a dobânzii aferente având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. această taxă constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu. Pe cale de consecință, -A.F.P. Beiuș- nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. In acest sens invocă, lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, recurenta nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule. aceasta constituind venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu .
Pe cale de consecință, taxa de poluare pentru autovehicule, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, iar pârâta nu poate fi obligată la restituirea taxei de poluare ...si a dobânzii aferente ".
Taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală contrar celor susținute de instanța de fond), nefiind prevăzută/instituită de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Ca urmare, nu i se pot aplica prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor Ia dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală ( aplicabile exclusiv creanțelor fiscale).
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația Fondului pentru Mediu București, instituție centrală care poate și dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia, "taxa de poluare" constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, instituția noastră nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule din contul " distinct " al Administrației Fondului pentru Mediu București.
În consecință se impune modificarea în parte a sentinței recurate.
De asemenea, arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul reclamantei în fond și în recurs solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat să sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimatul reclamant, prin notele de ședință depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește motivele de recurs vizând greșita anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare pe considerent că taxa s-a achitat în temeiul Legii nr. 9/2012 și nu a OUG nr. 50/2008 se reține că ambele acte normative reglementează obligativitatea plății taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autovehicul second hand achiziționat din spațiul comunitar în România. Nelegalitatea deciziei de calcul s-a reținut ca urmare a constatării incompatibilității reglementării interne a obligației de plată a taxei de poluare cu normele comunitate în cazul autoturismelor secod hand achiziționate din spațiul comunitar, incompatibilitate care se menține și după . Legii nr. 9/2012 astfel cum a fost aceasta modificată prin OUG nr.1/2012. Indicarea eronată a numărului actului normativ ce cuprinde reglementarea internă a obligației plății taxei de poluare nu constituie motiv de modificare a sentinței atacate câtă vreme argumentele pentru care s-a admis acțiunea subzistă în cazul ambelor acte normative, dispozițiile ce prevedeau obligativitatea plății taxei in cazul autoturismelor second hand achiziționate în tară cuprinse în Legea nr. 9/2012 fiind suspendate prin OUG nr. 1/2012.
Excepția invocată de recurentă privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, instanța constată că și acest motiv este neîntemeiat, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și reclamantă, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin A.F.P. Beiuș, în prezent Serviciul fiscal orășenesc Beiuș.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Nu pot fi avute în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.9/2012 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant, modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze ulterior obligația de plată a taxei neputând influența o situație juridică născută anterior.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că taxa pe poluare a fost achitată anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Reclamantul și-a precizat acțiunea, înregistrată la instanța de fond la 21.01.2013 solicitând obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii fiscale până la data plății efective.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
În ce privește motivul de recurs vizând omisiunea obligării chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, se constată că nu poate fi reținut deoarece în cauză nu s-a formulat cerere de chemare în garanție de către recurenta pârâtă.
Motivul de recurs privind cenzurarea onorariului avocațial în fond este neîntemeiat, instanța de recurs apreciind că, față de valoarea pricinii, acesta nu este disproporționat în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare a recurentei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, ..2 B,județul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant Ț. I. F. cu domiciliul ales în Oradea, ..1,ca.7 județul Bihor împotriva Sentinței nr.4243 din 31 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
V. A. F. M. B. O. M. L.
Red.dec.B. O.
11.11.2013
Jud.fond C. C.A
Tehnored. M.L./2 ex.
11.11.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2156/2013. Curtea de Apel ORADEA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
