Pretentii. Decizia nr. 4328/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 4328/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 8683/111/2012

ROMÂNIA

Curtea de Apel Oradea

Secția a II-a Civilă și de C.

Administrativ și Fiscal

Nr. operator date cu caracter personal - 3159 -

Dosar nr._ /CA/2012 - R

DECIZIA nr. 4328/CA/2013 - R

Ședința publică

din 19 noiembrie 2013

Președinte: B. S. - Judecător

T. A. - Judecător

T. I. - Judecător

N. D. - Grefier

S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Marghita, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant O. I., cu domiciliul în Popești, ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva SENTINȚEI nr. 4904/CA/2013 din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, având ca obiect - PRETENȚII - .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 Cod procedură civilă, după care:

INSTANȚA constată că, în baza OUG nr. 74/2013 s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a D.G.F.P. BIHOR, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.

INSTANȚA rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin SENTINȚA nr. 4904/CA/2013 din 26 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de către reclamantul O. I. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI MARGHITA .

A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI MARGHITA împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București.

A dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 5417/29.06.2012 emisă de pârâtă.

A dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.429 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/29.06.2012 la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală de la data achitării taxei de poluare.

A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 1.429 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală de la data achitării taxei de poluare.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autoturismul second – hand, marca F. cu nr. de identificare ZFA_25, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de poluare.

Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru stabilirea taxei de poluare pe care era obligat să o plătească, exprimându-și dezacordul față de calcularea și obligarea sa la plată.

Însă întrucât înmatricularea autoturismului a fost condiționată de plata acestei taxe, a fost nevoit să o plătească astfel că s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit că datora această sumă cu titlu de taxă de poluare.

Instanța reține că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.

Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În conformitate cu prevederile art. 110 din TFUE „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, Curtea stabilește că din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris mai sus.

Trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.

În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.

În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulația a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea acesteia.

Referitor la fondul litigiului, s-a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 o va admite, astfel că va dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 5417/29.06.2012 emisă de pârâtă și a obligat pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 1429 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal.

Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța reține că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța a admis cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective, cu începere de la data achitării taxei.

Dreptul reclamantului de a obține rambursarea taxei de poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința drepturilor conferite justițiabililor de normele comunitare care interzic astfel de taxe. Statul este obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. În plus, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10).

Prin urmare, calculul dobânzilor datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 29). C‑234/10, punctul 65) – principiul efectivității.

A limita dobânzile la cele care curg începând la expirarea celor 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire, nu îndeplinește cerințele impuse de dreptul comunitar, conform jurisprudenței amintite și în Cauza C- 565/11 – M. I..

În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, a admis-o și pe cale de consecință a obligat chemata în garanție, să restituie pârâtei suma de 1429 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, precum și la plata dobânzilor calculate conform prevederilor C.pr. fiscală..

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs DGFP Bihor în reprezentarea AFP Marghita, continuat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin AJFP Bihor, în baza art. 23 alin. (1) din HG nr. 520 din 30 iulie 2013, solicitând admiterea recursului promovat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Astfel, invocă excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile 207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.

Conform prevederilor de mai sus, reclamantul avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit în sarcina sa de plată, suma, reprezentând taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către acesta.

Precizează că, în cuprinsul Deciziei calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că "prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și" poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ".

Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule) consideră că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.

Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.

Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamant, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului, suma, reprezentând taxa pe poluare .

Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.

Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxa, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful 1din tratatul CE.

Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Neutralitatea unei taxe spre respectarea regulilor de concurență, așa cum au fost interpretate de C.J.C.E. este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză, cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă (cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi si C-333/2005 N.).

Potrivit aceleiași jurisprudenței în ceea ce privește art.90 din Tratat, s-a apreciat ca o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Cu alte cuvinte nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG nr.50/2008 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din Tratat, așa cum neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond.

Prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

De remarcat este faptul că, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus rezultă că, în mod legal organele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice Marghita au calculat în sarcina reclamantului taxa pe poluare prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.

Potrivit art.12 alin.1 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediul pentru autovehicule, în cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prevederi ordonanței privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada de mai sus.

În ce privește obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare actualizată cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, apreciază că aceasta ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului, în mod nejustificat instanța de fond a dispus actualizarea sumei, atât cu dobânda legală cât și cu dobânda fiscală.

În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.

Intimatul reclamant, deși legal citat, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Dezlegarea dată de instanța de fond excepției inadmisibilității acțiunii este corectă, cererea reclamantului de restituire a taxei pe poluare pe motiv ca aceasta este contrară dreptului comunitar fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, împrejurarea în raport de care sub acest prim aspect recursul formulat, este nefondat. Pe de altă parte, dispozițiile Ordinului nr. 986/2008 privind contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 90 din Tratat.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.

Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.

A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.

Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.

În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.

În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din OUG 9/2013, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Critica recurentei referitoare la îmbogățirea fără just temei a reclamantului prin actualizarea taxei pe poluare cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, este neîntemeiată având în vedere că instanța de fond prin hotărârea atacată cu recurs a acordat doar dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală.

În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant O. I., cu domiciliul în Popești, ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva SENTINȚEI nr. 4904/CA/2013 din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

B. S. T. A. T. I. N. D.

Jud. fond –O. C.

Red.dec. T. A – 16.12.2013

Tehnored. DN. - 17.12.2013 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4328/2013. Curtea de Apel ORADEA