Pretentii. Decizia nr. 669/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 669/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 6038/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.669/CA/2013 - R
Ședința publică din 15 februarie 2013
PREȘEDINTE: B. O. – judecător
C. G. - judecător
S. D. - judecător
D. F. - grefier
&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind în rejudecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant T. R. G., domiciliat în Oradea, ., . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.959/CA din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimatul reclamant T. R. G. – lipsă, avocat D. N. în substituirea doamnei avocat P. M. în baza împuternicirii avocațiale de substituire din 14.02.2013, emisă de Baroul Bihor – Cabinetul de avocat P. M., lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Public a Municipiului Oradea și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul intimatului reclamant depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr.59 din 11.02.2013 privind plata onorariului de avocat. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
d e l i b e r â n d:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 959/CA din 22 februarie 2012, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de către reclamantul T. R. G. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A dispus anularea actului administrativ cu nr._/29.04.2011 emis de pârâtă.
A dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.914 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/17.02.2011, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 1.914 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 433,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autoturismul second – hand, marca Ford cu nr. de identificare WFOWXXGCDW6L68221, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa în valoare totală de 1.914 lei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru stabilirea taxei de poluare pe care era obligat să o plătească, exprimându-și dezacordul față de calcularea și obligarea sa la plată.
Însă întrucât înmatricularea autoturismului a fost condiționată de plata acestei taxe, a fost nevoit să o plătească astfel că s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr._/28.01.2011 pentru autovehicule prin care s-a stabilit că datora această sumă cu titlu de taxă de poluare.
Instanța a reținut că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.
Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din TFUE „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, Curtea stabilește că din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris mai sus.
Trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulația a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea acesteia.
Referitor la fondul litigiului, a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 a admis-o, astfel că a dispus anularea actului administrativ cu nr._/29.04.2011 emis de pârâtă și a obligat pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 1.914 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin 1 și 2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța a constatat că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 27.04.2011, astfel că a admis în parte cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective, și nu cu începere de la data plății taxei de poluare.
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, a admis-o și pe cale de consecință a obligat chemata în garanție, să restituie pârâtei suma de 1.914 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, precum și la plata dobânzilor calculate conform prevederilor Codului de procedură fiscală..
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 al.1 Cod procedură civilă, a obligat pe pârâtă, la plata sumei de 433,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, respectiv taxa judiciara de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Recurenta pârâtă arată că, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, arată că în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare având la bază documentele anexate de reclamant.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește obligarea sa la dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală, consideră că nu poate fi obligată la plata acesteia, întrucât nu poate fi reținută nici o culpă a sa, nefiind emitenta textului legal în temeiul căruia a fost încasată suma. Mai mult, arată că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul fiscal. Ca urmare, nu i se pot aplica prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către intimat în recurs, solicită aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Totodată precizează că pe rolul instanțelor de judecată au fost numeroase cauze de natura și obiectul celei deduse judecății.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 punct. 9 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza legii nr.9/2012.
Referitor la acordarea dobânzii prevăzute de Cod de procedură fiscală, instanța apreciază ca fiind în prezența unei taxe pentru care, în conformitate cu art. 7 din O.U.G. nr. 560/2008 „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabil, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Cod de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, nu se poate aplica dobândă legală de altă natură decât cea fiscală.
Motivul de recurs, privind cenzurarea onorariului avocațial în recurs, este neîntemeiat, instanța de recurs apreciind că, față de valoarea pricinii, acesta nu este disproporționat în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare a recurentei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 150 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGEca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant T. R. G., domiciliat în Oradea, ., ., . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.959/CA din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică azi 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. O. C. G. S. D. D. F.
Red. dec. – C. G.
- jud. fond. – O. C.C.
- tehnoredact. – D. F. – 2 ex.
- 18.02.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1022/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1014/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
