Anulare act administrativ. Decizia nr. 1465/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1465/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 1435/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1465/R-cont
Ședința publică din 24 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: S. U. - judecător
Judecător: I. M.
Judecător: C. D.
Grefier: M. B.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice V. în numele Administrației Finanțelor Publice Rm.V., cu sediul în Rm V., . nr.17 Județul V., împotriva sentinței nr.2872/11.09.2012, pronunțată de Tribunalul V. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. P. D., cu sediul în Rm. V., .. 10, ., . și
intimata - chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării .
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2012, reclamantul C. P. D., a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea acesteia la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 3.763 lei, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, a achiziționat un autoturism marca Nissan Primera, iar pentru a fi înmatriculat în România, a fost obligat să plătească suma de 3.763 lei, cu titlul de taxa de poluare autovehicule percepută în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, calculul taxei fiind prevăzut în decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/5.12.2008, emisă de către pârâta A.F.P. Rm.V., precizând că taxa pe poluare autovehicule este discriminatorie și ilegală în raport cu dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, întrucât această taxa nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România cu ocazia vânzării ulterioare, fiind percepută exclusiv pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, motiv pentru care a solicitat pârâtei A.F.P. Rm.V., restituirea sumei percepută cu titlul de taxa pe poluare în conformitate cu chitanța . nr._/9.12.2008, însă cererea a fost respinsă, dat fiind faptul că aceasta a fost percepută cu dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 .
Reclamantul a mai arătat că, taxa la care face referire Ordonanța nr.50/2008 este contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene (art.110 Tratatul Comunității Europene după data de 1.12.2009), deoarece se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în țară, așa cum este prezenta situație, nu mai este percepută.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene De Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent, constă în orice taxa pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele naționale similare și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii, astfel că, instituirea taxei pe poluare potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, este contrară prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene (actualmente art.110 din Tratatul Uniunii Europene), (cauza C-402/-09) impunându-se admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dovedirea acesteia reclamantul a depus la dosar decizia de calcul pe poluare autovehicule, procedura prealabilă, actele autoturismului și actul de proveniență al acestuia, chitanța de achitare al taxei pe poluare și alte acte.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, întrucât taxa pe poluare a fost corect stabilită, avându-se în vedere dispozițiile art.3-5 din O.U.G. nr.50/2008, forma inițială, aplicabilă la data solicitării reclamantului, precum și dispozițiile pct.1.1, 1.3 lit.a și pct.1.4 din Ordinul nr.986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că, susținerile reclamantului în sensul că taxa pe poluare este discriminatorie și neconformă cu reglementările comunitare, iar dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt contrare dispozițiilor comunitare, nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 nu intră în contradicție cu legislația Europeană, aceasta fiind emisă în baza art. 115 alin 4 din Constituția României și reprezintă cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene nefiind incidente în cauză, deoarece taxa pe poluare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
De asemenea, mai arată pârâta că taxa pe poluare nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru, ci pentru prima înregistrare a autovehiculului pe teritoriul acelui stat membru în vederea punerii în circulație și nu constituie o taxa vamală în sensul art.25 din Tratatul CE, această taxa nefiind percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sa, sau de vechimea acestuia, astfel că, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare, instituirea taxei pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Uniunea Europeană, astfel, că nu se poate susține că aceasta ar contraveni legislației comunitare din moment ce și alte state membre ale Uniunii Europene au instituit o asemenea taxa (Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, etc.).
Pe de altă parte, Curtea Europeană de Justiție, anterior pronunțării Hotărârii din 7.04.2011, în cauza C-402/-09, a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxa al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv, arătând că sunt criterii obiective capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu.
De asemenea, se mai arată în întâmpinare că în ceea ce privește hotărârea CJE în cauza C-402/09, privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic din cauza de față s-a născut anterior pronunțării acesteia, iar pe de altă parte, potrivit art.46 din CEDO hotărârile obținute în contradictoriu cu statul român sunt obligatorii de la data publicării acestora în M.O al României.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, pentru ca în cazul în care pârâta vor cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să despăgubească pe acestea cu suma reprezentând taxa pe poluare autovehicule ce se solicită a fi restituită.
Prin sentința civilă nr.2872/11.09.2012 tribunalul a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București; a obligat pe pârâta A.F.P. Rm.V. să restituie reclamantului suma de 3.763 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală aferentă sumei ce se restituie, potrivit dispozițiilor art.124 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, de la data introducerii cererii de restituire până la data stingerii sumei datorată și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, să plătească pârâtei A.F.P. Rm.V., suma de 3.763 lei, reprezentând taxă pe poluare autovehicul, cu dobânda legală aferentă sumei ce se restituie.
Pârâta A.F.P. Rm.V. a fost obligată la 439,3 lei, cheltuieli de judecată față de reclamant.
Din analiza probelor administrate în cauză, în raport de motivele invocate, dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este fondată.
Prin cererea introductivă la instanță, reclamantul invocă incompatibilitatea dreptului național, O.U.G. nr.50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art.90 alin.1 TCE.
Într-o atare situație, se cuvine pentru început să stabilim locul pe care dispozițiile art.90 alin.1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat, iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art.23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art.90 alin.1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 1.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 1.01.2007-1.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Condiționarea de către pârâtă a înmatriculării autoturismului reclamantului de plata taxei de poluare a fost justificată de reglementările dreptului intern, respectiv O.U.G. nr.50/2008, fără a se observa că acestea sunt contrare dreptului comunitar european, întrucât restricționează libera circulație a mărfurilor, creând un regim discriminatoriu și protecționist.
Potrivit art.148 din legea fundamentală, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Odată cu aderarea României la U.E., începând cu data de 1 ianuarie 2007 Guvernul României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării (Tratatul de aderare a fost ratificat prin Legea nr.157/2005).
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E) să aplice prevederile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin și efectiv protejate.
În cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare, prevăzută de art.234 T.C.E. în fața C.J.E., întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România.
Prin urmare, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E., cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second hand deja înmatriculate în România.
Într-o atare situație este evident că prevederile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Refuzul autorității administrative de a restitui reclamantului suma de 3763 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța TS4A nr._/09.12.2008, emisă de A.F.P. Rm.V. este nejustificat, față de faptul că reglementarea din dreptul intern este contrară dreptului comunitar european.
Scopul declarat de legiuitorul român, la adoptarea O.U.G. nr.50/2008, de a asigura protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, a fost deturnat în protejarea industriei interne de autovehicule, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din 7 aprilie 2011, a declarat că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajază punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a reținut că refuzul pârâtei AFP Rm.V., de a restitui suma de 3.763 lei, achitată cu titlu – taxă poluare este nejustificat, norma de drept național fiind contrară dreptului comunitar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a constatat că este întemeiată, întrucât prin O.U.G. nr.50/2008 s-a dispus că taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Într-o atare situație chemata în garanție este aceea care gestionează fondul respectiv și ca atare, urmează a fi obligată să restituie pârâtei A.F.P. Rm.V. suma de 3.763 lei, cu dobânda legală.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Așa fiind, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâte.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm.V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție și aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art.46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c.Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
S-a solicitat judecata în lipsă .
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul D.G.F.P. V., în numele subunității A.F.P. Rm.V. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1.01.2013.
În ceea ce privește obligarea Administrației Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost justificată de împrejurarea că, în calitate de pârâtă aceasta a căzut în pretenții, fiind astfel îndeplinite condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Relativ la critica privind obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată trebuie observat faptul că ceea ce se discută în cauză sunt cheltuielile de judecată pretinse de reclamant, cel care nu a intrat într-un raport procesual direct cu chemata în garanție.
În ceea ce privește impunerea cheltuielilor de judecată în sarcina organului fiscal în condițiile în care a fost admisă în tot cererea de chemare în garanție, Curtea constată că organul fiscal a pierdut procesul în calitate de pârât, situație în care, potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, suportă - la cerere - cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat procesul. Faptul că A.F.M., în calitate de chemată în garanție, a pierdut și ea procesul în raport cu organul fiscal, nu o scutește pe acesta din urmă de obligația sa procesuală în raport cu reclamantul, având în vedere că A.F.M. nu are calitatea de pârâtă în cauză și nu a pierdut procesul în raport cu reclamantul.
Analizând critica cu privire la caracterul disproporționat de mare al cheltuielilor de judecată, Curtea constată că suma de 439,3 lei la care au fost obligate recurentele nu este disproporționată față de valoarea obiectului litigiului, respectiv suma de 3.763 lei și față de activitatea îndeplinită de avocat, nefiind îndeplinite condițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă pentru reducerea acestor cheltuieli.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V. în numele Administrației Finanțelor Publice Rm.V., cu sediul în Rm.V., . nr.17 județul V., împotriva sentinței nr.2872/11.09.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul CHIOSILĂ P. D., cu sediul în Rm.V., ..10, ., . și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, S. U. | Judecător, I. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. B. |
Red.S.U./16.05.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: A.G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 230/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3621/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
