Pretentii. Decizia nr. 1214/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1214/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 11232/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.1214/R-C.
Ședința publică din 5 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ – PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, și pentru TREZORERIA MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2192 din 25.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul R. C.-G., cu domiciliul în orașul Ștefănești, ., ., ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar prin compartimentul registratură, la data de 02 aprilie 2013, s-au depus de către intimatul-reclamant înscrisuri în susținerea apărărilor, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului
Constată că, la data de 7.06.2012, reclamantul R. C.-G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Financiară Pitești, Trezoreria Municipiului Pitești, Administrația F. pentru Mediu solicitând anularea deciziei nr._/28.03.2012 și restituirea sumei de 2.688 lei reprezentând taxă pe poluare.
În motivare, a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel Corsa an fabricație 1995, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2688 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană-1 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 30.08.2012, D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr. 2192/25 09 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Trezoreriei Pitești și, în consecință, a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte; a admis acțiunea; a anulat decizia de poluare nr._/2012 emisă de AFP Pitești și a obligat pe pârâte A.F.P. Pitești și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.688 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul a achiziționat un autoturism marca Opel Corsa an fabricație 1995, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2.688 lei cu titlu de taxă de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Trezoreriei Mun.Pitești a fost admisă, deoarece nu s-a solicitat anularea vreunui act emis de aceasta și nu are atribuții date de lege în ce privește restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili, câtă vreme taxa intră în bugetul fondului pentru mediu.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Tribunalul apreciază că acțiunea este admisibilă în condițiile în care nu s-a respectat procedura administrativă-plângerea la AFP.
Rezultatul procedurii administrative era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
Pe de altă parte, ÎCCJ prin Decizia nr.24/2011 a statuat că procedura administrativă prealabilă nu este obligatorie în restituirea taxei de poluare
În speță, se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. La momentul la care reclamantul a cumpărat autoturismul, a plătit taxa de poluare și a introdus acțiunea, O.U.G. 50/2008 era abrogat prin Legea nr.9/2012, care a intrat în vigoare la 12.01.2012. Art.4 din Legea nr.9/2012 prevede că obligația de plată a taxei intervine: 1.a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art.3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.7. (2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din O.U.G. nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 1.01.2013. Rezulta, așadar, ca, in prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art.4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca Legea nr.9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 lit. a din acest act normativ, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.7.
Rezulta, că taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație, de vreme ce alin.2 al art. 4 este in prezent suspendat până la 1.01.2013.
Prin Legea nr.157/2005, statul și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Or, prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 1.07._08, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30% din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În termen legal, împotriva sentinței a formulat recurs pârâta
Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în numele Administrației Finanțelor Publice Pitești și Trezoreriei Pitești,criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie criticile fiind încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În criticile din recurs se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare. În mod eronat instanța a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de calcul. Sunt invocate prevederile art.1 din Legea nr.9/1992
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare nefiind motive temeinice pentru a se dispune restituirea acesteia.
Recurenta arată, de asemenea că, hotărârea instanței de fond este nemotivată, reclamantul nu a indicat nici un motiv de nulitate a actului administrativ fiscal.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând taxa specială de poluare, pentru autovehicule și autoturisme, recurenta arată că restituirea acestei sume de al buget se face în condițiile art.117 din O..G. nr.92/2003, însă titlul cu care se solicită restituirea nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de art.117 lit.a)-h), sau ale textului prevăzut de Legea nr. 9/2012.
Se solicită și judecata în lipsă, în temeiul art.242 Cod procedură civilă.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul formulat de DGFP Argeș pentru AFP Pitești, nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Opel Corsa, achiziționat din spațiul Comunității Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2005, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 28.03.2012. Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare.
Prin prisma dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul formulat de DGFP Argeș pentru Trezoreria Pitești este lipsit de interes, întrucât față de această pârâta s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins acțiunea față de aceasta
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Mai mult, art. 2 din O.U.G. nr.1/2012, care a dispus suspendarea aplicării textului, prevede posibilitatea restituirii taxei achitate de către contribuabili, pentru autovehicule, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Caracterul temporar al acestei măsuri nu înlătură concluzia că, până la reaplicarea textului suspendat, discriminarea produselor din Uniunea Europeană se menține, atâta vreme cât autoturismele deja înmatriculate anterior aderării României la U.E. nu achită această taxă și mai mult, cei care au achitat-o în scurta perioadă de aplicare a legii, pot solicita restituirea.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legii nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Potrivit atât O.U.G. nr.50/2008 (art.8, 10 și 11), cât și Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008 (Capitolul VI), restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, acesta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Aceleași obligații au fost impuse organului fiscal care a calculat și încasat taxa și prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (art.7 și art.12), care a abrogat actele normative menționate anterior.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci când restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Cât privește fondul cauzei, Curtea constată că soluția primei instanței este legală și temeinică.
Astfel, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că această critică este lipsită de interes deoarece prin sentința atacată instanța de fond nu a făcut trimitere la dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Motivul de recurs referitor la faptul că reclamantul nu a indicat niciun argument de nulitate a deciziei de impunere, Curtea constată că în condițiile în care este evident, după cele sus expuse, că taxa pe poluare a fost percepută nelegal, actul prin care a fost impusă taxa respectivă nu poate rămâne în ființă și nu poate fi considerat ca legal emis. Faptul că taxa pe poluare s-a făcut venit la bugetul F. de Mediu gestionat de intimata pârâtă AFM nu poate conduce la concluzia că analiza legalității perceperii respectivei taxe din perspectiva normelor de drept comunitar nu se poate face și în contradictoriu cu organul fiscal care a emis actul în baza căruia s-a perceput suma, în vederea desființării respectivului act.
Un alt motiv de recurs, invocat de recurentă este cel prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, susținându-se că hotărârea instanței de fond nu este motivată.
Curtea are în vedere că, într-adevăr, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Iar acestea să fie în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (cauza Albina versus România).
Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă însă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.
În cauză, se constată că hotărârea instanței de fond a sintetizat situația de fapt comună tuturor raporturilor juridice deduse judecății și pe care a considerat-o relevantă sub aspectul aplicării sancțiunii nulității, reținându-se că a fost stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Instanța a expus argumentele de fapt și de drept care i-au format convingerea, astfel că hotărârea satisface sub acest aspect exigențele art.261 Cod procedură civilă, precum și pe cele ale art.6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș și pentru TREZORERIA MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2192/25.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și reclamantul R. C.-G., cu domiciliul în orașul Ștefănești, ., ., ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.S.U./12.04.2013
GM/2 ex..
Jud.fond: B.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4017/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 230/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
