Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3811/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3811/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 7/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR.3811/R-C.
Ședința publică din 28 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. - judecător
Judecător I. B.
Judecător A. T.
Grefier F. I.-G.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22, jud. Prahova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), și recursul declarat de reclamantul P. A. F., cu domiciliul în Ștefănești, ..251, jud. Argeș, CNP_, împotriva sentinței civile nr.127 din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul reclamant P. A. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamant este timbrat cu taxă de timbru în sumă de 4 lei potrivit chitanței nr._/08.05.2013 (fila 18) și cu timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei.
Recursul declarat de pârâtă este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurentul reclamant depune la dosar întâmpinare însoțită de un set de înscrisuri (filele 19-29), precizând că nu are cereri sau chestiuni prealabile de formulat.
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Recurentul reclamant P. A. F. având cuvântul, susține oral motivele propriului recurs, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței tribunalului în sensul admiterii în integralitate a acțiunii.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere susținerile din întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2011, reclamantul P. A. F. a chemat în judecată pe pârâții Administrația F. Pentru Mediu, Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Naționala De Administrare Fiscala - Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând anularea deciziei nr.5577/06.03.2009 și restituirea sumei de 568 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autoturismul, marca Peugeot 306, fabricat în anul 1993, plus dobânda legală aferentă.
În motivar, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca Peugeot 306, fabricat în anul 1993 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 568 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
Prin întâmpinare, DGFP Argeș, pentru AFP Pitești, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că taxa de poluare, încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată, s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința nr. 127/11.01.2013, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr.9199/2009, emisă de pârâta AFP Pitești și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 432 lei, reprezentând taxă specială pentru emisiile poluante. A respins capătul de cerere privind dobânda.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În cursul anului 2009, reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Peugeot 306, fabricat în anul 1993. În vederea înmatriculării în România, reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 568 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice .
Potrivit art. 90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat Membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, niciun Stat Membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Dispozițiile art. 214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat Membru.
Reținând că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor, tribunalul a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 9199/2009, emisă de pârâta AFP Pitești și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 432 lei, reprezentând taxă specială pentru emisiile poluante. A respins capătul de cerere privind dobânda, deoarece nu s-a putut reține culpa procesuală a pârâtelor.
Împotriva sentinței, în termen legal, au formulat recurs pârâta DGFP Argeș, reprezentând AFP Pitești și reclamantul P. A. F..
Recurenta - pârâtă DGFP, reprezentând interesele AFP Pitești critică sentința pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Recurenta mai susține că, instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, prevăzută de art.205-218 din OG nr.92/2003 și nici procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
Recurenta mai susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, iar taxa nu este contrară normelor comunitare.
Reclamantul P. A. F., în recursul său, critică sentința pentru motive prevăzute de art.3041 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond greșit i-a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii la suma de 432 lei, cu motivarea lipsei de culpă procesuală a pârâtelor.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul formulat de pârâtă este nefondat, iar cel formulat de reclamant este fondat.
Recursul formulat de pârâta DGFP, reprezentând interesele AFP Pitești este nefondat.
Motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
În ceea ce privește critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, determinată de necontestarea în termen a deciziei de calcul, Curtea reține că, prin decizia pronunțată în interesul legii, nr. 24/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
De asemenea, este nefondat motivul de recurs, care critică pe fond soluția pronunțată.
Așa cum a reținut prima instanță, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, ceea ce înseamnă că operațiunea de înmatriculare nu poate fi condiționată de perceperea taxei, astfel că nici desființarea deciziei de calcul nu conduce la desființarea operațiunii de înmatriculare, cum în mod eronat susține recurenta.
Recursul formulat de reclamant este fondat.
Dreptul la restituire fiind născut în temeiul art. 117 din OG 92/2003, atrage, la expirarea termenului prevăzut de aceste dispoziții legale, obligația de plată a dobânzilor, conform art. 124. rap. la art. 70 din același act normativ.
În jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective a taxei, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Totodată, în paragraful nr.23 al hotărârii sus menționate se reține că “atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p.I-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p.I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Curtea a arătat astfel că pierderea suferită de contribuabil depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și se raportează la perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Partea obligată la plata dobânzilor este cea care a căzut în pretenții față de reclamant, prin hotărârea de fond, și anume Administrația F. de Mediu, cererea fiind respinsă față de celelalte pârâte, prin dispoziția primei instanțe intrată în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste motive, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat, iar cel formulat de reclamant urmează a fi admis, modificată sentința, în sensul obligării pârâtei AFM să restituie taxa cu dobânda legală de la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr.127 din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Admite recursul formulat de reclamantul P. A. F., cu domiciliul în Ștefănești, ..251, jud. Argeș, CNP_, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința de mai sus în sensul că obligă pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie taxa cu dobânda legală de la data plății.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, F. I.-G. |
Red..T.A.A.
RDH/4 ex./16.12.2013
Jud fond: N. S.
| ← Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1210/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
