Obligaţia de a face. Decizia nr. 434/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 434/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 132/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 434/R-C.
Ședința publică din 08 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. - judecător
I. B. - judecător
A. A. T. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul C. B. C., domiciliat în Pitești, ..5, ., . și recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.569 din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat P. D. F. pentru recurentul reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la datele de 02 noiembrie 2012 și 21 ianuarie 2013, au fost depuse la dosar întâmpinări.
Apărătorul recurentului reclamant precizează că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea analizând înscrisurile de la dosar, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora, punând în discuția părților inadmisibilitatea recursului reclamantului față de dispozițiile art. 2812a Cod procedură civilă.
Avocat P. D. F., apărătorul recurentului reclamant susține motivele propriului recurs așa cum au fost motivate în scris la dosar, solicitând admiterea lui și acordarea cheltuielilor de judecată ce au fost efectuate la instanța de fond.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 09.01.2012, reclamantul C. B. C. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și M. F. pentru Mediu - Administrația F. pentru Mediu solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/30.11.2010, precum și restituirea sumei de 8.336 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată cu chitanța . nr._/02.12.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în cursul anului 2010 a cumpărat din Germania un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat pentru prima dată la 06.06.2000, și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligată să achite o taxă de 8.336 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
DGFP Argeș reprezentând interesele AFP Pitești prin întâmpinarea din 05.03.2012 a solicitat respingerea acțiunii în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008, potrivit căruia singura instituție ce are calitate de parte în cauzele cu un asemenea obiect este AFM, precum și pe excepția inadmisibilității, în temeiul art.5 din același act normativ, în sensul că aceasta are numai atribuții de calcul a taxei pe poluare, dar și pentru lipsa plângerii prealabile, în condițiile art.205-218 OG nr.92/2003.
Pe fondul cauzei, a susținut că taxa percepută nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Pârâta AFM, legal citată, nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința civilă nr.569/23.03.2012, Tribunalul Argeș – Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Pitești, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, a fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare nr._/2010 emisă de AFP Pitești, a fost obligată pârâta AFM să restituie acestuia suma de 8.336 lei, reprezentând taxă de poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cursul anului 2010 reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Volkswagen Golf, fabricat în anul 2000.
În vederea înmatriculării în România reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de poluare în sumă de 8.336 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice .
Or, potrivit art. 90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
S-a susținut că dispozițiile art. 214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat Membru.
De asemenea, s-a arătat că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor, astfel că s-a admis acțiunea, fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, întrucât aceasta este emitenta actului administrativ a cărui anulare se solicită.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, în termen legal, de către D.G.F.P. Argeș, în numele Administrația Finanțelor Publice Pitești, și de către reclamantul C. B. Constatntin.
În motivarea recursului său DGFP Argeș, arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și art.5 din O.U.G. nr.50/2008.
Totodată, a fost invocată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art.5 din OUG nr.50/2008
Pe fondul prezentei căi de atac s-a arătat că Tratatul se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Ca o ultimă critică a arătat faptul că restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art.117 lit.a-h) din Codul de procedură fiscală, sumele fiind plătite în temeiul unui text de lege.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de AFP Pitești.
Critica recurentului – reclamant vizează numai omisiunea instanței de a obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel a precizat că deși a depus la dosar înscrisurile doveditoare în privința cheltuielilor ocazionate de litigiu, solicitând expres acordarea acestora, instanța nu a făcut aplicația art.274 C.proc.civ.
Or, potrivit textului de lege precitat, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile efectuate de cealaltă parte, cazul în speță.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul reclamantului este inadmisibil, iar recursul DGFP Argeș-pentru AFP Pitești nu poate fi primit, pentru următoarele considerente.
Astfel, se reține că reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Golf, achiziționat din spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2000, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la 02.12.2010, potrivit înscrisului depus la dosarul de fond (fila 6).
Ulterior, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Pitești restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene (f.7 dosar fond), dar răspunsul a fost negativ.
În acest context, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că AFP care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a AFP și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Asupra fondului, complinind reținerile instanței de fond, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 02.12.2010, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei europene.
Față de cele precizate, nu poate fi primită susținerea recurentei cu privire la aplicabilitatea principiilor de drept comun referitoare la faptul că „poluatorul plătește” și principiul „plății nedatorate”.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Curtea nu poate reține nici critica privind desființarea operațiunii înmatriculării autoturismului, deoarece aceasta se întemeiază pe decizia de calcul a taxei pe poluare, de vreme ce la înmatriculare autoritatea administrativă verifică numai existența documentului de plată a taxei, care în speță este substituit de sentința de față.
Referitor la critica regăsită în calea de atac formulată de reclamant, Curtea reține că potrivit art.2812 alin.1 C.proc.civ, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara recurs sau apel.
Art.2822a din același act normativ stipulează în mod expres că această solicitare de completare a hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, în condițiile art.281-2812. C.proc.civ.
În speța de față, obiectul criticilor recurentului-reclamant privește omisiunea instanței de fond de a-i acorda cheltuielile de judecată, solicitare ce trebuia complinită printr-o cerere adresată aceleiași instanțe, conform textului de lege precitat și nu pe calea recursului.
Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.2822a C.proc.civ, urmează să respingă recursul DGFP Argeș - pentru AFP Pitești, ca nefondat, și ca inadmisibil recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.569 din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Respinge, ca inadmisibil - conform art.2812a C.pr.civ., recursul declarat de reclamantul C. B. C., domiciliat în Pitești, ..5, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.I.B.
EM/2 ex./14.02.2013
Jud.fond N.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3099/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 198/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
