Pretentii. Decizia nr. 3099/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3099/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 17196/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3099/R-C.
Ședința publică din 16 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N. - judecător
G. C. - președinte secție
D. R. - judecător
V. I. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.3125/2012 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta ., cu sediul în Pitești, ., ., . și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.249, . 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic Acea Lucreția pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire, și concluzii scrise, solicitând proba cu înscrisuri, respectiv copia traducerii din limba olandeză a certificatului de înmatriculare, copia certificatului de înmatriculare, cât și copia facturii nr._/12.03.2012, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea încuviințează proba cu înscrisurile solicitate, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea și menținerea sentința atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26.07.2012, reclamanta S.C. A. S. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, obligarea acestora la restituirea sumei de 1592 lei plătită cu chitanța depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca Mercedez – Benz, an de fabricație 2008 și a solicitat înmatricularea acestuia, ocazie cu care A.F.P. Pitești a emis decizia de calcul prin care i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 1592 lei achitată cu chitanța depusă spre dovadă la dosar. Reclamanta consideră că perceperea acestei sume cu titlu de taxă de poluare este nelegală întrucât România este membră UE.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești a depus la rândul său întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești și inadmisibilitatea acțiunii, arătând că în conformitate cu art.1 alin.2 din Legea nr.9/06.01.2012 taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că numai această parte are calitatea de a gestiona taxa de poluare, fiind singura instituție care are calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, s-a arătat în esență că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost stabilită conform Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice Pitești și reprezintă un act administrativ fiscal-titlu de creanță în sensul art.41 din O.G. nr.92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare. Procedura de contestare a actelor administrative fiscale este stabilită de dispozițiile art. 205-218 din OG nr. 92/2003, iar potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 este obligatorie, reclamanta neputând sesiza instanța de judecată mai înainte de finalizarea acesteia.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Prin sentința civilă nr.3125 din 12 noiembrie 2012, Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile și a admis acțiunea precizată, în sensul că a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 1592 lei reprezentând taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/02.04.2012, precum și suma de 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată în temeiul art.137 Cod procedură civilă, întrucât, ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces, în speță se constată pe de o parte că pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației de Mediu.
Și excepția inadmisibilității acțiunii a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare, deoarece pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții atât în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare și încasării prin trezorerie a taxei respective, cât și în ceea ce privește virarea sumei în contul Administrației de Mediu. Prin urmare, date fiind aceste atribuții și a întregului mecanism de calculare și virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei, pârâta Administrația F. pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiași proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, acțiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă pentru considerentele arătate, contrar susținerilor pârâtei.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 1592 lei plătită cu chitanța depusă la dosar, cu motivarea că a achiziționat autoturismul marca Mercedez-Benz, an de fabricație 2008 și a solicitat înmatricularea acestuia, ocazie cu care A.F.P. Pitești a emis decizia de calcul prin care i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 1592 lei achitată cu chitanța depusă spre dovadă la dosar. Perceperea acestei sume cu titlu de taxă de poluare este nelegală, întrucât România este membră UE.
Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici-un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Conform art.18 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.554/2004,instanța soluționând cererea la care se referă art.8 alin.(1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar în cazul soluționării cereriiinstanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Taxa pe poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr.50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr.108/2008, O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.117/2009, O.U.G. nr.118/2010. O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei.
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă Legea nr.9/2012 este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art.4 lit.a din acest act normativ, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și 8, respectiv la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.7. Rezultă, așadar, că taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, de vreme ce alin.2 al art.4 este în prezent suspendat până la 01.01.2013.
În privința reglementărilor comunitare în materie, instanța a reținut că potrivit art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală consistentă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art.148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Așadar, instanța a analizat compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscală.
Din dispozițiile Legii nr.9/2012 - forma în vigoare - rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Aceeași taxă se percepe însă dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat prima dată în România.
În consecință, instanța a reținut că Legea nr.9/2012 este contrară art.110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, această soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor. Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber. Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art.110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare, precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. Chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniență din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
Prin urmare, instanța a apreciat că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art.110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Prin această hotărâre Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie: 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementarii evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională. De asemenea, în hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 N./Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești, Administrația F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Interpretarea dată de instanța europeană reglementarilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe și pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acordă autorităților administrative aceleași puteri și obligații pe care le acordă instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato). TCE, în prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeana de Justiție în cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art.148 alin.2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecință, întrucât potrivit art.148 alin.2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art.110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța a constatat cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ca fiind întemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate și văzând prevederile art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea și a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 1592 lei reprezentând taxa de poluare achitată cu chitanța . nr._/02.04.2012.
În raport de disp. art.274 Cod procedură civilă, pârâtele au fost obligate la 39 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinței civile nr.3125/12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. Administrația Finanțelor Publice Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, astfel că cererea reclamantei este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește solicitarea restituirii taxei de poluare, recurenta susține că în mod greșit a fost admis acest capăt de cerere, având în vedere că reclamanta a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând astfel să respecte prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia a înțeles să plătească această taxă specială, nu este actul administrativ fiscal, ci O.U.G. nr.50/2008.
Recurenta a mai arătat că obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nelegală atâta timp cât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte A.F.P. Pitești nu are culpă procesuală, întrucât nu a acționat abuziv sau cu rea credință, iar pe de altă parte reclamantul nu a câștigat în mod irevocabil litigiul.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș - reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că nu are relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit Legii nr.9/2012 (art.5, 10 și 12), cât și Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.9/2012 (Capitolul VI), în vigoare la data la care reclamanta a efectuat plata taxei, restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară. Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de CJUE prin hotărârea din 7.04.2011 în cauza T. nr.C 402-09 cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior în spațiul comunitar și importate în România.
În respectiva cauză, Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Constatând că taxa pentru emisiile poluante are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Faptul că taxa a fost achitată benevol de către reclamant, nu poate reprezenta un argument valabil care să justifice nelegalitatea perceperii taxei de poluare.
Cât privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică.
Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speță, pârâtele au pierdut procesul în fața reclamantei, ceea ce înseamnă că au „căzut în pretențiile” acesteia. Faptul că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ național nu este de natură să exonereze de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Sub același aspect al cheltuielilor de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.3125/12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, reprezentând interesele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.3125 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta S.C. A. S. S.R.L., cu sediul în Pitești, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, C. G. N. | Judecător, G. C. | Judecător, D. R. |
Grefier, V. I. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/21.10.2013.
Jud.fond: I.P..
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1127/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 434/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
