Obligaţia de a face. Decizia nr. 558/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 558/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1856/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.558/R-C.
Ședința publică din 20 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
G. C., președinte secție
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 1504 din 25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta ., cu sediul în Mioveni, ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă la data de 17.01.2013, prin compartimentul registratură, întâmpinare din partea intimatei-reclamante.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2012, reclamanta S.C. A. L. S.R.L. Mioveni, a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea sumei de 3701 lei reprezentând taxă pe poluare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petenta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, an fabricație 2006, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 3701 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală, întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 26.04.2012, D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.1504 din 25 iunie 2012, Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 3701 lei în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petenta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, an fabricație 2006, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 3701 lei cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Și excepția de inadmisibilitate invocată de această pârâtă a fost respinsă, deoarece nu se solicită anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte A.F.P. (prin D.G.F.P. Argeș) să restituie suma, s-a reținut că în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamantă, contestația administrativă a acesteia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Ori, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12._10, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate rap. la art.8, art.18 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 3701 lei în condițiile art.117 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței civile nr.1504/25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul respingerii greșite a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, precum și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, dar și a soluționării fondului.
În dezvoltarea recursului se arată că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea acesteia, însă, conform art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel încât A.F.P. Pitești nu are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sentința este nelegală și sub aspectul anulării actelor fiscale, în condițiile în care reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă, în cauză fiind incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ce reglementează procedura prealabilă obligatorie.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod eronat a fost admis capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte la restituirea taxei de poluare în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, întrucât nu există temei legal pentru obligarea instituției fiscale, în solidar cu Administrația F. pentru Mediu, intimata-reclamantă neregăsindu-se în nici una din aceste prevederi, iar taxa instituită nu este contrară normelor comunitare.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin soluția pronunțată, întrucât singura în măsură să stabilească astfel de drepturi este puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă S.C. A. L. S.R.L. Mioveni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Cu privire la procedura prealabilă, în sensul că aceasta a fost sau nu parcursă de reclamantă, Curtea reține că nu se putea pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare. Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
În concluzie, Curtea reține că procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, în sensul că a fost parcursă sau nu de reclamantă, nu are eficiență, deoarece în primul rând în speță se analizează respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare, anume cauza T. împotriva României.
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, întrucât motivația că taxa de poluare s-a plătit în temeiul unei legi în vigoare la data plății nu poate fi reținută, deoarece, așa cum corect a reținut și tribunalul, există neconcordanță între legea internă și anume O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Curtea reține că tribunalul prin sentința recurată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a adăugat la lege, pronunțându-se în limitele investirii făcute de reclamantă și în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate, interpretând neconcordanța legii interne cu legislația comunitară. Această interpretare reprezintă atributul judecătorului național, în sensul că legislația internă trebuie să fie în concordanță cu legislația comunitară.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.1504/25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, reprezentând interesele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1504 din 25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta S.C. A. L. S.R.L., cu sediul în Mioveni, ., județ Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/25.02.2013.
Jud.fond: E.M.-C..
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2862/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3906/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
