Pretentii. Decizia nr. 2212/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2212/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 19129/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 2212/2013
Ședința publică din 14 mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: N. S. Păștin, judecător
Judecător: C. P.-I.
Judecător: L. I.
Grefier: N. S. M.-B.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești împotriva sentinței civile nr.3730 din 14 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta a solicitat judecata cauzei în lipsă, prin motivele de recurs.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea constată pricina în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu respectarea dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul M. C.-A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând anularea deciziei nr._/23.07.2012 și restituirea sumei de 1.947 lei, reprezentând taxă pe poluare.
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Ford Focus, an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 1.947 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. Principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană, 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență acestui principiu.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești a solicitat respingerea acțiunii, arătând că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.3730/14.12.2012 au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive. A fost admisă acțiunea, a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare și au fost obligate pârâtele să restituie suma de 1.947 lei reprezentând taxă de poluare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâtă, pe care le-a apreciat ca nefondate.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, s-a reținut că, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe, potrivit art.5 din același act normativ. Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că potrivit art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Rezultă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual.
În speță, însă, decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia se poate formula contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestei decizii este asimilată actului administrativ fiscal, astfel că procedura prealabilă obligatorie este cea prevăzută de dispozițiile art.205 și următoarele din O.G. nr.92/2003, care prevede că pot fi contestate titlurile de creanță fiscală, precum și alte acte administrative fiscale în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ, respectiv pârâta.
Prin decizia de recurs în interesul Legii nr.24/2011 s-a statuat că procedura de contestare prevăzută la art.7 din O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Focus, an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 1947 lei cu titlu de taxă de poluare.
Referitor la neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară, tribunalul a reținut că România este stat membru U.E. începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică dispozițiile art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe.
Prin Legea nr.157/2005, România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Art.110 are ca scop general acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând prevederile O.U.G. nr.50/2008, instanța a constatat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre U.E., înmatriculat anterior tot în România, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare, dar se percepe această taxă pentru un autoturism din țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
S-a apreciat că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or prin hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p.I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (paragrafele 34, 35) că articolul 110 are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p.I‑4981, punctul 66).
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de acțiune în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate, în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28, 30 și 34 T.F.U.E.
Constatând că taxa de poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale U.E., fiind contrară art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în speță este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs. România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al U.E., iar raporturile juridice să fie născute după aderare. În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost admisă, conform celor arătate mai sus.
În termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu toate că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamanta, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, numai această ultimă instituție are calitate procesuală pasivă în cauză.
2. În mod greșit a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, având în vedere că prin decizia nr.24/2011 pronunțată în recurs în in teresul legii, procedura de contestare prevăzută la art.7 din O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 raportat la art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
3. Soluția de anulare a deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante este greșită.
Astfel, decizia nr._/23.07.2012 reprezintă un act administrativ fiscal – titlu de creanță, în sensul art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și al pct.107.1 din H.G. nr.1050/2004 de aprobare a O.G.nr.92/2003.
Greșită este și obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei în cuantum de 1.947 lei.
Astfel, reclamantul a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând să respecte prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia a plătit taxa nu este actul administrativ fiscal - decizia de calcul -, ci Legea nr.9/2012.
Restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele stabilite de art.117 lit.a-h din Codul de procedură fiscală.
Așadar, taxa pe poluare achitată de reclamant este legal datorată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii taxei de poluare, Curtea constată că aceasta este justificată, neavând relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit art.5, art.10 și art.12 din Legea nr.9/2012 și dispozițiilor cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.9/2012, în vigoare la data la care reclamanta a efectuat plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Prin decizia nr.24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii în dosarul nr.9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare prevăzută la art.7 din O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 raportat la art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
În considerentele hotărârii s-a arătat că acțiunea având ca obiect restituirea taxei de poluare, nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, iar existența art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decând atacând direct decizia de calcul a taxei.
Soluția admisibilității unei asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ, prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art.13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat, Curtea apreciind că soluția pronunțată de tribunal pe fondul cauzei este corectă.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.d, conform cărora se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
Pe de altă parte, este nefondată apărarea pârâtei privind imposibilitatea restituirii taxei ca urmare a achitării în mod benevol a acesteia.
Achitarea taxei de poluare este o condiție prealabilă înmatriculării, astfel că reclamantul a fost nevoit să plătească taxa respectivă pentru a putea înmatricula autoturismul și a-l putea folosi pe drumurile publice din România.
În altă ordine de idei, în acțiunea sa reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, ce poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată în cauza T..
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful 47), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.3730 din 14 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Argeș – Secția civilă în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul M. C. A. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă.
Președinte, N. S. Păștin | Judecător, C. P.-I. | Judecător, L. I. |
Grefier, N. S. M.-B. |
Red. L.I
Tehnored. C.B.
2 ex./20.05.2013
Jud. fond G. D. N.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3906/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2205/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
