Pretentii. Decizia nr. 3851/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3851/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 22079/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR.3851/R-C.
Ședința publică din 28 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. B. - judecător
Judecător A. T.
Judecător G. A.
Grefier F. I.-G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22, jud. Prahova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței civile nr.489/2013 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. C.-A., cu domiciliul în Câmpulung, ., ., ., jud. Argeș și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la data de 14 nov. 2013, intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise (fila 15) iar la data de 28 nov. 2013 a depus la dosar dovada achitării taxei pe poluare (fila 23).
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 18.09.2011 reclamantul B. C. – A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/26.07.2012 și obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 6693 lei plus dobânda aferentă.
În motivarea cererii s-a arătat că a achiziționat autoturismul marca Ford Focus Tournier și că cu ocazia înmatriculării a fost obligată să plătească taxă de poluare deși aceasta contravine art.90 TUE.
La data de 9.01.2013 a fost depusă întâmpinare de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității.
Prin sentința nr.489/25 ianuarie 2013, Tribunalul Argeș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, a admis, în parte, excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare și a respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative ca inadmisibil.
A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. C. A., fiind obligați pârâții Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești să restituie reclamantului suma de 6693 lei, plus dobânda legală determinată conform art.124 c.proc.fiscală.
Pentru a pronunța soluția tribunalul a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, că potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
În ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1), din actul normativ susmenționat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia .Stabilind natura juridică administrativă a deciziei de impunere nr. 69/21.12.2010 emisă de către pârâtă, devin incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literară a celor două texte de lege, rezultă fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 C.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 al.2 C.proc.civ. coroborat cu art.7 din L.nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
S-a reținut că reclamantul B. C. A. nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie instituită de dispozițiile legale enunțate, sesizând direct instanțele judecătorești, deși decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia trebuia ca reclamantul să formuleze contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Natura juridică a acestei decizii este asimilată actului administrativ fiscal, astfel că procedura prealabilă obligatorie este cea prevăzută de dispozițiile art. 205 și următoarele din OG nr.92/2003, unde se precizează că pot fi contestate titlurile de creanță fiscală, precum și alte acte administrative fiscale în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ, respectiv pârâta. Îndeplinirea procedurii prealabile numită în doctrina de specialitate și recurs administrativ sau recurs grațios reprezintă așadar o condiție specială de exercițiu al dreptului la acțiune, sancțiunea neexercitării acestui recurs administrativ fiind aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă potrivit art.109 al.2 cod procedură civilă. Textul constituțional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, respectiv art.21 al.4 din Constituția României, republicată nu este aplicabil prevederilor legale care instituie obligația persoanei vătămate de a se adresa cu reclamație administrativă autorității emitente mai înainte de sesizarea instanței de judecată cu acțiunea pentru anularea actului administrativ considerat nelegal, întrucât nici o normă constituțională nu interzice ca, prin legi speciale să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, așa cum este procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic .
În ce privește fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că din actele și probele dosarului rezultă că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Focus Tournier pentru care a fost obligat să achite taxa pentru emisii poluante în cuantum de 6693 lei, deși acest autoturism a fost înmatriculat mai întâi într-un alt Stat membru.
O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor și locuinței nr.211/2003. Obligația de plata taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit. a) fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele provenite din afara acesteia (noi sau second hand).O.U.G. nr.50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008 (art.14 alin.1) și ca atare, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, fără ca această taxă să fie datorată și pentru cele deja aflate în circulație și înmatriculate în țară.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
In opinia Curții de Justiție a Comunității Europene, competenta statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitata, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre in raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzuta de art. 110 TFUE, trebuie sa se aplice de fiecare data când taxa respectiva este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat ca toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit ca obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabila oricărui vehicul pus in circulație in România. Astfel, Curtea a decis ca art. 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima data in România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piața, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja in egala măsura si cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața naționala anterior O.U.G. nr.50/2008.Decizia instanței europene confirma jurisprudența Curții creata prin pronunțarea hotărârii in cauza C-402/09 T., prin care a arătat ca art. 110 TFUE se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără insa a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala”. În concluzie, taxa pe poluare instituita prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrara dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară si in egala măsura pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problema similara.
Prin Legea nr.9/2012 a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturata discriminarea constatata, prevăzându-se in art. 4 al Legii nr. 9/2012 :(1) Obligatia de plata a taxei intervine:a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.;
(2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art, 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Astfel încât la acest moment considerentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața națională.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate fata de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează ca prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede ca intre alte instituții, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-si obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare. Potrivit art. 11 alin 1 si 2 din Constitutia Romaniei, revizuita in anul 2003- „ Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.Art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia Romaniei statueaza: „Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare… Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din L.nr.9/2012, cererea fiind și inadmisibilă.
Spre deosebire de vechea reglementare, taxa se face venit la bugetul A.F.M., iar nu la bugetul statului.
Cererea este inadmisibilă în condițiile în care nu a fost urmată procedura prevăzută de art.205 din O.G. nr.92/2003, coroborat cu art.7 din Legea contenciosului administrativ și art.109 Cod procedură civilă.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.
Nu sunt întrunite ipotezele art.117 Cod procedură fiscală, actul în temeiul căruia reclamantul a achitat benevol taxa fiind legea, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.
În ce privește dobânzile, se arată că nivelul acestora este determinat de prevederile art.120 alin.7 din Codul de procedură fiscală, pentru situația în care sumele trebuie restituite de la bugetul de stat.
Se solicită judecata în lipsă.
Intimatul a solicitat comutarea termenului de judecată, cerere respinsă prin încheierea din 10.05.2013.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pentru autoturismul marca Ford Focus, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2002, fiind calculat de către Administrația Finanțelor Publice Câmpulung, cuantumul taxei pentru emisii poluante, datorat.
Taxa a fost achitată la data de 27.07.2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de recurs (fila 23).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, aplicabilă ipotezei de față, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă (filele 21-23 dosar fond).
Asupra fondului, complinind argumentele primei instanțe, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), dar s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
În privința dobânzii, Curtea constată că în realitate nu se formulează o critică în raport cu dispozitivul sentinței atacate și de altfel față de acesta orice critică apare ca lipsită de interes, de vreme ce instanța nu a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzilor de la data plății iar potrivit jurisprudenței CJUE c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu, s-a reținut că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de A.F.P. Pitești, prin D.G.F.P. Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22, jud. Prahova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței civile nr.489/2013 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. C.-A., cu domiciliul în Câmpulung, ., ., ., jud. Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, G. A. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.A.T./3.12.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: V.T.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2742/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 124/2013. Curtea de... → |
|---|
