Obligaţia de a face. Decizia nr. 1781/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1781/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 18010/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1781/R-C.
Ședința publică din 22 mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
G. C., președinte secție
C. G. N., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 1846 din 07.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul D. E. V., cu domiciliul ales în ., ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA :
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.08.2012, reclamantul D. E. V. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/06.12.2010 și restituirea sumei de 2865 RON, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Volkswagen, fabricat în anul 1999, plus dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca Volkswagen, fabricat în anul 1999 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 2865 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
Prin sentința civilă nr.1846 din 7 septembrie 2012, Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile privind excepțiile privind inadmisibilitatea și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei AFP Pitești, a admis în parte acțiunea și în consecință a anulat decizia de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta AFP Pitești și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.867 lei reprezentând taxă de poluare.
Au fost respinse capetele de cerere privind dobânda și cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În cursul anului 2010 reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Volkswagen, fabricat în anul 1999.
În vederea înmatriculării în România reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 2865 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice.
Potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Dispozițiile art.214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat, întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat Membru.
Cum potrivit art.148 alin.2 din Constituția României normele internaționale prevalează celor interne atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor, a fost admisă în parte acțiunea, anulată decizia de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta AFP Pitești și obligată pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.867 lei reprezentând taxă de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Și excepția de inadmisibilitate invocată a fost respinsă, deoarece nu se solicită anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Capătul de cerere privind dobânda și cheltuielile de judecată a fost respins, deoarece nu se poate reține culpa procesuală a pârâtelor.
Împotriva sentinței civile nr.1846/7 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în termen legal, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive a A.F.P. Pitești, în sensul că doar Administrația F. de Mediu are calitate procesuală pasivă, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008. Administrația Finanțelor Publice Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, recurenta susține că instanța de fond în mod eronat a anulat decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, existența taxei de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune desființarea deciziei de calcul și restituirea sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că reclamantul a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând să respecte prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia a plătit această taxă specială, nu este actul administrativ fiscal, ci O.U.G. nr.50/2008.
Admițând o astfel de acțiune, recurenta susține că instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, întrucât singura în măsură să stabilească astfel de drepturi este puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa specială de poluare, s-a arătat că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de acest act normativ.
Recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, întrucât motivația că taxa de poluare s-a plătit în temeiul unei legi în vigoare la data plății nu poate fi reținută, deoarece, așa cum corect a constatat și tribunalul, există neconcordanță între legea internă, respectiv O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Curtea reține că tribunalul prin sentința recurată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a adăugat la lege, pronunțându-se în limitele investirii făcute de reclamant și în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate, interpretând neconcordanța legii interne cu legislația comunitară. Această interpretare reprezintă atributul judecătorului național, în sensul că legislația internă trebuie să fie în concordanță cu legislația comunitară.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.1846/7 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 1846 din 7 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul D. E. V., cu domiciliul ales în ., ., județ Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, P. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/27.05.2013.
Jud.fond: N.S..
| ← Pretentii. Decizia nr. 3593/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2331/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
