Pretentii. Decizia nr. 1642/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1642/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 10009/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1642/R-C.
Ședința publică din 10 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Judecător I. B.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul D. G., domiciliat în Costești, ., ., județul Argeș, cu domiciliul ales la C.. Av. Mărcosanu A., din București, . nr. 2, ., sector 6, împotriva sentinței nr. 2226 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COSTEȘTI, cu sediul în Costești, ., județul Argeș și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant D. G. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 21,5 lei, achitată conform chitanței nr._/10.05.2013, eliberată de Primăria Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 05.04.2013, borderou cu înscrisuri din partea recurentului-reclamant; la data de 08.05.2013, întâmpinare formulată de DGFP Argeș pentru intimata-pârâtă AFP Costești.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurentul-reclamant D. G. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,
Constată că la data de 15.05.2012 reclamantul D. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Costești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea la restituirea sumei de 2.765 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/18.05.2009, cu dobânda legală aferentă de la data plății - 18.05.2009 și până la momentul achitării efective -, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană în cursul anului 2009, autoturismul marca F. Bravo, an fabricație 1997, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2.765 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
A precizat că a solicitat A.F.P. Costești restituirea taxelor plătite în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală, întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și, prin urmare, trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că, prin instituirea taxei de poluare, s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
D.G.F.P. Argeș – reprezentând AFP Costești, prin întâmpinarea din 27.09.2012 a solicitat respingerea acțiunii reclamantei pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința nr. 2226/28.09.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Costești că, potrivit art. 1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice ca neîntemeiată
In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii tribunalul a considerat că excepția este neîntemeiată, având in vedere ca în ce privește cererea de anulare a deciziei de calcul Tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1), din actul normativ susmenționat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Stabilind natura juridică administrativă a deciziei, devin incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literară a celor două texte de lege, a rezultat fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 c.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În speță, s-a reținut că decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia se poate formula contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Natura juridică a acestei decizii este asimilată actului administrativ fiscal, astfel s-a apreciat că procedura prealabilă obligatorie este cea prevăzută de dispozițiile art. 205 și următoarele din OG nr.92/2003, unde se precizează că pot fi contestate titlurile de creanță fiscală, precum și alte acte administrative fiscale în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ, respectiv pârâta.
Prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 24/2011 s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și s-a stabilit că:
1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Potrivit considerentelor acestei decizii Înalta Curte reține că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, tribunalul a reținut că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare „actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat”, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce niciunul. Înalta Curte mai arata ca soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată.
Astfel, tribunalul a constatat că pentru termenul de judecată din 28 septembrie 2012 reclamantul a fost citat cu mențiunea să depună înscrisuri prin care să dovedească dobândirea autoturismului din spațiul comunitar și înmatricularea acestuia . UE, înscrisuri pe care nu le-a depus până la termenul stabilit de instanță.
Reclamantul și-a dovedit pretențiile numai cu decizia privind stabilirea taxei, însă instanța de judecată trebuie să stabilească în ce măsură erau aplicabile prevederile Legii nr.571/2003, în ce măsură este vorba de un autoturism nou sau rulat, dacă acesta este la prima înmatriculare în România, dacă este înmatriculat într-un stat membru UE, aspecte ce nu rezultă din decizia depusă și prin urmare acțiunea nu se poate considera decât că este neîntemeiată.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs reclamantul D. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod greșit instanța a respins cererea sa ca neîntemeiată, cu toate că aceasta se încadrează în situația vizând neconcordanța dispozițiilor interne cu cele comunitare, respectiv art. 110 din TCE.
Se susține că prin încasarea taxei introduse prin OUG.nr.50/2008 nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei reînmatriculări, taxa nu mai este percepută.
De asemenea, a fost învederat art.148 alin.2 din Constituția României stabilește că „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Prin urmare, se susține că această taxă a fost introdusă încălcând normele dreptului comunitar, iar instanța de judecată este obligată să constate acest fapt, prin obligarea pârâtelor la restituirea sumei precizate în acțiune.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, dar pentru următoarele considerente:
Astfel, prin înscrisurile depuse, ce-i drept, în calea de atac, reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca F. Bravo, achiziționat din spațiul Uniunii Europene, fabricat în anul 1997, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Costești decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante din 13.05.2009 (fila 8 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 18.05.2009, potrivit chitanței depusă la dosarul de fond (fila 7).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
În virtutea principiului art.129 alin.5 C.proc.civ, instanța de fond trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, probele necesare pentru lămurirea în întregime a procesului, chiar și în ipoteza în care părțile se opun. Or, în cauză nu s-a făcut dovada vreunei solicitări legate de înscrisurile pe care reclamantul trebuia să le depună în cauză, împrejurare în raport cu care s-a respins acțiunea ca nedovedită.
Pe de altă parte, Curtea reține că, față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului european, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Curtea reține totodată că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată, a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamantă nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta recurentă nu a înțeles să facă.
Asupra fondului cauzei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa de poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei europene.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin 1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va admite cererea și va obliga pârâtele la plata sumei de 2.765 lei cu titlu de taxă pe poluare, cu dobânda de la data plății și până la restituirea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D. G., domiciliat în Costești, ., ., județul Argeș, cu domiciliul ales la C.. Av. Mărcosanu A., din București, . nr. 2, ., ., împotriva sentinței nr. 2226 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COSTEȘTI, cu sediul în Costești, ., județul Argeș și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Modifică sentința în sensul că admite cererea și obligă pârâtele la plata sumei de 2.765 lei taxă pe poluare, cu dobânda de la data plății și până la restituirea efectivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red.I.B.
EM/4 ex./14. 05.2013
Jud.fond G.D.N.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1939/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1634/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
