Pretentii. Decizia nr. 1324/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1324/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1727/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1324/R-C.
Ședința publică din 10 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
Judecător G. C.
Judecător C. G. N.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. – în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., împotriva sentinței nr. 3277 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. A. G. S.R.L., cu sediul în comuna Muereasca, ., județul V. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 10.04.2013, înscrisuri din partea intimatei-reclamante, cu borderou.
Constatând că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 03 aprilie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Constată că, prin cererea formulată la 9 martie 2012, reclamanta . Muereasca a solicitat în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Rm.V. restituirea sumei de 18.205 lei taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/24.09.2008, cu dobânda legală prevăzută de art.124 Cod procedură fiscală, calculată de la data plății până la achitarea integrală și efectivă a acesteia, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană, un autovehicul marca Scania tip 114C380, an fabricație 2001, iar cu ocazia înmatriculării în România a fost obligată să achite suma de 18.205 lei, conform chitanței . nr._/24.09.2008.
Reclamanta a mai arătat că prin adresa nr._/09.02.2012 a solicitat AFP Rm.V. să-i fie restituită suma de 18.205 lei, însă prin adresa nr._/05.03.2012 i-a fost refuzat acest lucru.
Această obligație este nelegală întrucât actul normativ amintit este contrar legislației europene, nesocotind prevederile art.90 din Tratat, tratat pe care România s-a obligat să-l respecte cu ocazia aderării.
Direcția G. a Finanțelor Publice V., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm.V., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru capătul de cerere privind restituirea taxei, precum și cerere de chemare în garanție.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât OUG nr. 50/2008 în baza căreia a fost stabilită diferența de 18.205 lei nu intră în contradicție cu legislația europeană, aceasta fiind emisă în baza art. 115 alin. 4 din Constituția României și reprezintă cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile arr.5 alin.4 din OUG nr.50/2008, taxa se plătește într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele AFM, fiind venit al acesteia, astfel că respectiva entitate trebuie să fie obligată la plată către AFP Rm.V., în cazul admiterii acțiunii reclamantei.
Chemata în garanție, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr.3277/28.09.2012, Tribunalul V. a admis în parte cererea principală formulată de reclamantă și a constatat refuzul nejustificat al AFP Rm.V. de restituire a taxei de poluare în sumă de 18.205 lei plătită cu chitanța . nr._. A obligat pe pârâta AFP Rm.V. să restituire reclamantei suma de mai sus, plus dobânda legală prevăzută de art.124 rap.la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală și la 589,3 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP Rm.V. și a fost obligată chemata în garanței AFM să plătească acesteia suma de 18.205 lei reprezentând taxă de poluare, plus dobânda legală.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de pârâtă, având ca obiect obligarea chematei în garanție la plata sumei de 589,3 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanta a achiziționat un autovehicul second-hand, marca Scania tip 114C380, an fabricație 2001, care fusese înmatriculat anterior într-un stat membru UE – respectiv Anglia și pentru care a fost obligat să achite suma de 18.205 lei.
Taxa de poluare a fost percepută în mod nelegal, reclamanta solicitând pârâtei restituirea cestei sume, cerere care i-a fost refuzată, așa cum rezultă din adresa nr._/05.03.2012.
Reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, pe de o parte, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) stabilesc că „(1) Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție“.
Prin aceste dispoziții legale, se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârile Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Din acest punct de vedere, s-a constatat că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta impune fiecărui stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art. 148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea taxei pe poluare, achitată în temeiul OUG nr. 50/2008.
În ce privește argumentul pârâtei legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, instanța a reținut că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene, iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea pârâtei nu poate fi primită.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a județului V., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm.V., invocând prevederile art.304 pct. 8 și 9 și art.3041 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
Recurenta a criticat sentința în privința cheltuielilor de judecată acordate, arătând că nu se impune obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care a fost admisă în totalitate cererea de chemare în garanție, precum și faptul că este nejustificat de mare cuantumul acestora în raport de complexitatea cauzei și de durata judecății (două termene) și că, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., onorariul avocatului trebuia redus.
Pe fondul cauzei, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării incorecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții de Luxemburg în cauze pe care recurenta le consideră similare, respectiv cauza Humblot, nr. 112/84, Cauza 132/88 și Cauzele conexate C-290/05 și C-333/05.
Recurenta a susținut că O.U.G. nr.50/2008 nu intră în contradicție cu legislația europeană, ea fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.E. în cauza C-402/09 privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, prin care s-au făcut aprecieri privind instituirea de către Statul Român a taxei pe poluare pentru autoturisme second-hand achiziționate din state ale Uniunii Europene, se susține că efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic în cauza de față s-a născut înainte de pronunțarea de către C.J.E. a Hotărârii C-402/09, fiindcă altfel s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile române..
Pe de altă parte, potrivit art.46 din CEDO, hotărârile obținute în contradictoriu cu Statul Român sunt obligatorii de la data publicării acestora în monitorul Oficial al României.
Recurenta a mai arătat că în cauză nu sunt incidente nici dispoz. art.90 TCE, întrucât taxa pe poluare respectă principiul „poluatorul plătește”, se achită de către toți proprietarii autovehiculelor indiferent de proveniența lor la prima înmatriculare în România și că însăși CJUE a pronunțat hotărâri contradictorii în legătură cu aplicarea art. 90 TCE și că, anterior hotărârii T. a arătat constant că statele membre UE pot stabili un sistem de taxa impus mărfurilor, cum sunt și autovehiculele, al cărei cuantum să crească progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Examinând sentința în limita criticilor formulate, în raport de dispoz. art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta mai jos:
În ceea ce privește obligarea AFP Rm.V. la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost justificată de împrejurarea că, în calitate de pârâtă aceasta a căzut în pretenții, fiind astfel îndeplinite condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Dincolo de acest aspect, însă, trebuie observat și faptul că ceea ce se discută în cauză sunt cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă, cea care nu a intrat într-un raport procesual direct cu chemata în garanție, aceasta putând fi îndatorată să plătească prejudiciul procesual pe care l-a pricinuit și care a fost încercat de pârâtă
Este nefondat și motivul de recurs, prin care se critică pe fond soluția pronunțată.
Astfel, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă cu chitanța . nr._/24.09.2008, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Este nefondată susținerea recurentei în sensul că cele dispuse de către Curtea de la Luxemburg în Cauza T. sunt inaplicabile prezentei cauze, întrucât ar retroactiva.
Pe de o parte, Curtea constată că textul invocat de către recurentă, respectiv art.46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este inaplicabil prezentului recurs, dat fiind că el vizează efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar nu efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Mai mult, în conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă art.267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p.379, punctul 27, Hotărârea din 10 ianuarie 2007, Skov și Bilka, C-402/03, Rep., p.I-199, punctul 50, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C-313/05, Rep., p.I-513, punctul 55; Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., punctul 32)
Pe de altă parte, în Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., Curtea de la Luxemburg s-a pronunțat expres cu privire la limitarea în timp a efectelor hotărârilor sale privind taxa de poluare în cauzele împotriva României.
Curtea a arătat că, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esențiale, și anume buna-credință a celor interesați și riscul unor perturbări grave (Hotărârea Skov și Bilka, citată anterior, punctul 51, precum și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 50).
Instanța europeană a reamintit că, în ceea ce privește riscul unor perturbări grave, trebuie amintit că existența unor consecințe financiare care ar rezulta pentru un stat membru dintr-o hotărâre preliminară nu justifică, prin ea însăși, limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri (Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, R.., p.I-6193, punctul 52, Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar, C-209/03, R.., p.I-2119, punctul 68, și Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 58). Statului membru care solicită o astfel de limitare îi revine obligația de a prezenta în fața Curții date cifrice care să stabilească riscul unor repercusiuni economice grave (Hotărârile Brzeziński, punctele 59 și 60, și Kalinchev, punctele 54 și 55, citate anterior).
Curtea a reținut că, în ceea ce privește repercusiunile economice care pot decurge dintr-o hotărâre prin care Curtea declară că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin O.U.G. nr.50/2008, guvernul român s-a limitat în esență la menționarea numărului mare de cereri de rambursare a taxei percepute, care s-ar ridica la aproximativ 40.000, și să facă referire la criza economică de care este afectată România.
În consecință, s-a apreciat că, în lipsa unor date cifrice mai precise care să permită să se concluzioneze că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile prezentei hotărâri, condiția privind existența unor perturbări grave nu poate fi considerată stabilită și că, în aceste condiții, nu este necesar să se verifice îndeplinirea criteriului privind buna-credință a celor interesați.
Față de concluzia Curții de la Luxemburg în sensul că nu este necesar să fie limitate în timp efectele hotărârii T., rezultă că este nefondată critica din recurs referitoare la neretroactivitatea acestei cauze.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, făcându-se aplicarea și a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. – în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM. V., împotriva sentinței nr. 3277 din 28 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. A. G. S.R.L., cu sediul în comuna Muereasca, ., județul V. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, sector 6.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, I. P. |
Red.G.C.
EM/2 ex./25.04.2013
Jud.fond A.L.D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 588/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3904/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
