Pretentii. Decizia nr. 1790/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Curtea de Apel PITEŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 1790/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 13956/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR.1790/R-C.

Ședința publică din 22 mai 2013

Curtea compusă din:

Președinte: D. R., judecător

G. C., președinte secție

C. G. N., judecător

P. M., grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, în nume propriu și reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.3009 din 06.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S. N. A., domiciliată în Pitești, . Petrol, ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA :

Deliberând, asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.07.2012, reclamanta S. N. A. a solicitat în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, Administrația Financiară Pitești și Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș restituirea taxei de poluare în cuantum de 5157 lei cu titlu de taxă de poluare, anularea deciziei de calcul nr._/28.05.2012 și anularea deciziei nr137/03.07.2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism Volkswagen, categoria auto M1, norma poluare E4, fabricat în 2003 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligată să plătească taxa de poluare în sumă de 5157 lei, sumă achitată nelegal.

Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești și inadmisibilitatea acțiunii, arătând că în conformitate cu art.5 din OUG nr.50/2008, Administrația Finanțelor Publice Pitești, în calitate de autoritate fiscală competentă, are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii arătând, în esență, că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.

Prin sentința civilă nr.3009 din 6 noiembrie 2012, Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea, în sensul că a fost obligată pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 5157 lei încasată necuvenit, în condițiile art.117 Cod procedură fiscal, fiind anulată decizia de calcul nr._/28.05.2012, precum și decizia nr.137/03.07.2012. Au fost obligați pârâții la 39 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, tribunalul a reținut că este neîntemeiată și a respins-o ca atare, întrucât, ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces, în speță s-a constatat, pe de o parte, că pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației de Mediu.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, cu motivarea că pârâta AFP Pitești, astfel cum s-a arătat deja, are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții atât în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare si încasării prin trezorerie a taxei respective, cât și în ceea ce privește virarea sumei în contul Administrației de Mediu. Prin urmare, date fiind aceste atribuții, și a întregului mecanism de calculare și virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei pârâta Administrația F. pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiași proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, acțiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă pentru considerentele arătate, contrar susținerilor pârâtei.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele restituirea taxei de poluare în cuantum de 5157 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea în esență că a cumpărat un autoturism marca Volkswgen și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în sumă de 5157 lei, sumă achitată nelegal, întrucât autoturismul a mai fost înmatriculat la data de 28.10.2005, astfel că a solicitat și actualizarea sumei ce solicită a-i fi restituită.

Pârâta D.G.F.P. Argeș - Administrația Finanțelor Publice Pitești a invocat în apărare prevederile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, act normativ în analizarea căruia tribunalul a reținut că este contrar dispozițiilor art.110 din Tratat, întrucât este destinat să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE.

discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.

Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).

Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.

Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.

Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.

Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12._10, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.

Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.

În cauza T. nu s-a dispus nici-o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.

În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate, tribunalul a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea, fiind obligată pârâta A.F.M. București să restituie reclamantei suma de 5157 lei încasată necuvenit, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, dispunând totodată anularea deciziei de calcul nr._/28.05.2012 și a deciziei nr.137/03.07.2012.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă au fost obligate pârâtele la 39 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr.3009/6 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în nume propriu și reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză, A.F.P. Pitești, în calitate de autoritate fiscală competentă, nefăcând altceva decât să respecte întrutotul legea în vigoare, iar achitarea taxei este justificată și s-a făcut conform prevederilor legale, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor nefiind posibilă fără plata taxei.

Pe fondul cauzei se susține că în mod greșit s-a dispus restituirea taxei de poluare, întrucât reclamanta a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând astfel să respecte prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia aceasta a înțeles să plătească taxa specială, nu este actul administrativ fiscal, ci O.U.G. nr.50/2008, care nu contravine dispozițiilor comunitare.

Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte instituția fiscală nu are culpă procesuală, întrucât nu a acționat abuziv sau cu rea credință, iar pe de altă parte reclamanta nu a câștigat în mod irevocabil litigiul.

Recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în nume propriu și reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:

Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.

În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.

În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.

Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).

Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.

Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, întrucât motivația că taxa de poluare s-a plătit în temeiul unei legi în vigoare la data plății nu poate fi reținută, deoarece, așa cum corect a constatat și tribunalul, există neconcordanță între legea internă, respectiv O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.

Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).

Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).

Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.

Cât privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică.

Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

În speță, pârâtele au pierdut procesul în fața reclamantei, ceea ce înseamnă că au „căzut în pretențiile” acesteia. Faptul că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ național nu este de natură să le exonereze de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Sub același aspect al cheltuielilor de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respinse ca nefondate recursurile promovate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în nume propriu și reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.3009/6 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, în nume propriu și reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, ambele cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.3009 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta S. N. A., domiciliată în Pitești, . Petrol, ., județ Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. C.

Judecător,

C. G. N.

Grefier,

P. M.

Red.D.R.

Tehnored.V.S.

Ex.2/27.05.2013.

Jud.fond: A.D..

← Pretentii. Decizia nr. 2843/2013. Curtea de Apel PITEŞTI		Pretentii. Decizia nr. 753/2013. Curtea de Apel PITEŞTI →

Pretentii. Decizia nr. 1790/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1790/2013. Curtea de Apel PITEŞTI