Obligaţia de a face. Decizia nr. 1535/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1535/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 2558/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 1535/R-C.
Ședința publică din 24 aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. C. - președinte secție
C. G. N. - judecător
D. R. - judecător
F. I.-G. - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în calitate de reprezentantă a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1853/2012 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta F. M., cu domiciliul în Mărăcineni, ., ., . și pârâtul M. F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la data de 22 aprilie 2013, intimata reclamantă a depus la dosar u n set cu înscrisuri (filele 10-15).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 17 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2012, reclamanta F. M. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Administrația Finanțelor Publice Pitești și M. F. pentru Mediu prin Administrația F. pentru Mediu solicitând anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/25.08.2010 emisă de AFP Pitești și restituirea sumei de 2.742 lei, achitată cu chitanța . nr._/25.08.2010.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat din spațiul Uniunii Europene un autoturism marca Audi A6, an fabricație 2005, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă, prin decizia nr._/25.08.2010, plata taxei de 2.742 lei, cu titlu de taxă de poluare, sumă achitată cu chitanța . nr._/25.08.2010, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Prin întâmpinarea formulată la 25.05.2012 D.G.F.P. Argeș, în nume propriu și reprezentând A.F.P. Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.1853 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluate nr._/2010 și au fost obligate pârâtele AFP și ANFM la restituirea sumei de 2.742 lei, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală. A fost respinsă acțiunea față de DGFP Pitești.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești prin DGFP Argeș a fost respinsă, deoarece nu s-a solicitat anularea vreunui act emis de aceasta și nu are atribuții date de lege în ce privește restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili, câtă vreme taxa intră în bugetul fondului pentru mediu.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
OUG nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
- AFP Pitești nu are calitate procesuală pasivă în privința restituirii taxei, întrucât taxa pe poluare nu se face venit la bugetul statului, ci la bugetul F. de Mediu, gestionat de AFM, organul fiscal având competențe stricte numai pentru calculul taxa și virarea sumei în contul AFM. Ca atare, doar AFM are calitate procesuală pasivă;
- în condițiile în care restituirea sumelor se face în conformitate cu dispozițiile art.117 din OG nr.92/2003 se impunea să se observe că cererea nu se încadrează în nici una din situațiile enumerate de text la lit.a-h).
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
AFP Pitești are calitate procesuală pasivă sub aspectul cererii de restituire. Astfel, potrivit atât OUG nr. 50/2008 (art. 8, 10 și 11), cât și Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 686/2008 (Capitolul VI), în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei (25.08.2010), restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății, taxa a fost virată la bugetul F. pentru Mediu administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art. 117 lit. d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art. 12 alin. 1 și 2 din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile OMFP nr. 1899/2004.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în calitate de reprezentantă a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1853/2012 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta F. M., cu domiciliul în Mărăcineni, ., ., . și pârâtul M. F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. R. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.G.C./07.05.2013
EM/2 ex.
Jud.fond.E.M. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1268/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2843/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|








