Pretentii. Decizia nr. 2656/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2656/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 17518/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2656/R-C.
Ședința publică din 11 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. A., judecător
I. M., judecător
C. D., judecător
V. I., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.3303 din 22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. M., domiciliat în Bascov, sat Rotărești, ..89, județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat B. V., în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul intimatului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și borderou cu acte (filele 13-17), arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.08.2012, reclamantul B. M. a chemat în judecată pârâtele A. FINANTELOR PUBLICE P. și A. F. PENTRU MEDIU, solicitând restituirea sumei de 4.921 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Volkswagen Tip 3C/AACBMRX0/Passat, actualizată cu indicele de inflație și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca Volkswagen Tip 3C/AACBMRX0/Passat și pentru a-l putea înmatricula în România, a fost obligat să achite o taxă de 4.921 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești și inadmisibilitatea acțiunii, arătând că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu astfel că, numai această parte are calitatea de a gestiona taxa de poluare, fiind singura instituție care are calitatea procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, s-a arătat, în esență, că taxa de poluare ce face obiectul cauzei a fost stabilită conform deciziei privind stabilirea taxei pentru poluare provenite de la autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice Pitești și reprezintă un act administrativ fiscal - titlu de creanță în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul neputând sesiza instanța de judecată înainte de efectuarea procedurii prealabile prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare. Cât privește cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestui capăt de cerere, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 3303/22.11.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile; a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant; a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de AFP Pitești și a obligat pârâta AF Mediu să restituie reclamantului suma de 4921 lei, reprezentând taxa de poluare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prev. de art.7 din Legea 554/2004, astfel încât a fost respinsă excepția de inadmisibilitate.
Pârâta AFP Pitești are calitate procesuală pasivă ca emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Volkswagen Tip 3C/AACBMRX0/Passat. În vederea înmatriculării în România, reclamantul a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 4921 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești.
Potrivit art. 90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, niciun Stat Membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, niciun Stat Membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Dispozițiile art. 214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat, întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat membru.
Reținând că, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, normele internaționale prevalează celor interne, atunci când acestea din urmă sunt contrare primelor, prima instanță a admis acțiunea, a anulat decizia emisă de A.F.P. Pitești și a obligat pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4921 lei, reprezentând taxă de poluare; au fost respinse capetele de cerere privind dobânda, actualizarea și cheltuielile de judecată, deoarece nu s-a putut reține culpa procesuală a pârâtelor.
Împotriva sentinței nr. 3303/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a formulat recurs pârâta DGFP Argeș, în numele AFP Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, iar taxa nu este contrară normelor comunitare, ci respectă principiul „poluatorul plătește”.
Recurenta mai arată că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Asupra fondului, Curtea reține că prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că taxa percepută în cazul de față este discriminatorie, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nefiind îndeplinite.
Astfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, potrivit jurisprudenței CEJ împotriva României, a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012, iar art.2 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea contribuabililor care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, de a solicita restituirea acesteia.
De asemenea, este nefondat și motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
Curtea reține totodată că atât A.F.P., cât și A.F.M., au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art. 1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din L.nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legii nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
Potrivit disp. art.274 Cod procedură civilă, recurenta – pârâtă va fi obligată să plătească intimatului – reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.3303 din 22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. M., domiciliat în Bascov, sat Rotărești, ..89, județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Obligă recurenta - pârâtă să plătească intimatului - reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. A. | Judecător, I. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, V. I. |
Red.IM.
RDH/2 ex./19.09.2013
Jud.fond M.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3716/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1075/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








