Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 794/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 794/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 4044/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 794/R-C.
Ședința publică din 06 Martie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M., judecător
Judecător: C. D.
Judecător: G. A.
Grefier: V. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul M. A., domiciliat în comuna Micești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.817 din 25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș–Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, ambele cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, potrivit chitanței nr._ din 30.01.2013 (fila 11) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 27 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursului s-a amânat la data de 06.03.2013, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 29 august 2011, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a solicitat anularea deciziei nr._/14 iunie 2011, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr._/28 aprilie 2011, având același emitent.
În motivarea acțiunii a susținut că greșit prin actele administrativ-fiscale menționate s-a stabilit că în temeiul art.27 din Codul fiscal este răspunzător în solidar cu S.C. Timpuri Noi S.R.L. Mioveni pentru suma de 438.011 lei reprezentând debit și accesorii, deoarece deși a îndeplinit calitatea de administrator al societății nu a exercitat acte de administrare de natură a face incidente aceste dispoziții legale.
Deosebit, a susținut că nu poate fi reținută în sarcina sa răspunderea solidară cu societatea, deoarece creanța în discuție este prescrisă.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.817/25 aprilie 2011, a respins acțiunea reținând următoarele:
Prin decizia nr._/28 aprilie 2011, menținută prin decizia nr._/14 iunie 2011, au fost stabilite în sarcina reclamantului în solidar cu S.C. Timpuri Noi S.R.L. Mioveni, obligații fiscale în sumă de 438.011 lei, reprezentând debite și accesorii aferente.
Prescripția creanțelor invocate de reclamantă a fost înlăturată, motivat de faptul că potrivit art.133 lit.c) din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite a oricărui act de executare.
În această ordine de idei, instanța a observat că pe perioada 2005-2010 organul de executare din cadrul Administrației Finanțelor Publice Pitești a efectuat numeroase acte de executare prin emiterea de somații, înființarea de popriri asupra conturilor deținute de societatea debitoare și a instituit sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale acestora.
Pe fondul cauzei, a reținut că în calitatea sa de administrator al S.C. Timpuri Noi S.R.L. Mioveni, reclamantul avea obligația de a solicita deschiderea procedurii de insolvență în instanță, însă nu a procedat astfel deși societatea se afla în incapacitate de plată.
De asemenea, în anul 2004, deși a dispus de fonduri bănești suficiente, derulând prin casieria unității suma totală de 153.193 lei și prin conturile bancare suma de 140.776 lei, cu rea-credință nu a achitat obligațiile datorate bugetului de stat.
Potrivit art.27 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar administratorii care în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.
În aceleași condiții, răspund administratorii sau orice alte persoane care cu rea-credință au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Instanța a concluzionat că reclamantul a manifestat rea-credință prin neefectuarea plăților datorate la bugetul general consolidat al statului și prin continuarea activității societății debitoare, deși starea ei de insolvență era evidentă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile formulate încadrându-se din oficiu în dispozițiile art.304 pct.9 din codul de procedură civilă și art.3041 din Codul de procedură civilă, după cum urmează:
Instanța a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care față de acesta nu a fost emis niciun act de executare care să conducă la întreruperea termenului de 5 ani, actele emise având ca destinatar doar societatea, având în vedere că sunt două raporturi juridice distincte, unul între societatea comercială și organul fiscal, iar cel de-al doilea între reclamant, ca persoană fizică și organul fiscal.
Hotărârea primei instanțe a ignorat dispozițiile art.27 din Codul fiscal, din conținutul cărora se deduce că, stabilirea răspunderii administratorului presupune existența culpei acestuia, care în cauză nu a fost demonstrată.
În considerentele sentinței s-a arătat că societatea a încasat în anul 2004 prin casierie, suma de 153.193 lei, iar prin bancă suma de 147.776 lei, pe care nu le-a folosit pentru achitarea datoriilor către bugetul de stat, însă, a omis să observe că i-au fost necesare pentru a achita salariile celor 60 salariați și pentru cheltuieli curente.
Tot astfel, nu s-a ținut cont că societatea nu a mai putut face față obligațiilor pe care le avea, din momentul în care partenerii săi nu și-au achitat sumele datorate, menționând în acest sens S.C. Drupo S.A. București, care în anul 2003 a intrat în procedura insolvenței, nefinalizată până în prezent.
Reclamantul a apreciat că nu se află în niciuna dintre situațiile la care se referă art.27 alin.2 lit.c) și d) din Codul de procedură fiscală, deoarece societatea pe care a administrat-o nu se afla în stare de insolvență în perioada în care s-au acumulat datoriile la bugetul de stat și nici nu a determinat nedeclararea și/sau neachitare la scadență a obligațiilor bugetare.
Recursul este fondat, în raport de considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin decizia nr._/28 aprilie 2011, a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului, cu S.C. Timpuri Noi S.R.L.Mioveni în limita sumei de 438.011 lei, în temeiul art.27 alin.2 lit.c) și d) din O.G. nr.92/2003, reținându-se că deși se afla în stare de insolvență și îndeplinea condițiile cerute de Legea nr.85/2006, în calitatea sa de administrator nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în instanță.
Deosebit, în anul 2004, deși a dispus de fonduri bănești suficiente, derulând prin casieria unității suma totală de 153.193 lei și prin conturile bancare suma de 147.776 lei, cu rea-credință nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul de stat.
Prin decizia nr._/14 iunie 2011, privind soluționarea contestației, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată la decizia privind atragerea răspunderii solidare, reținându-se în esență că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.27 și art.28 din Codul de procedură fiscală.
Revenind la criticile aduse de reclamant în recurs sentinței pronunțată de prima instanță, care a validat cele două acte administrativ fiscale, Curtea reține că prescripția dreptului material la acțiune invocată în principal, nu se susține.
Din ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că organul fiscal a emis somații potrivit art.145 din Codul de procedură fiscală, respectiv nr.9/20 februarie 2006, nr.8/20 aprilie 2006, nr.4/29 decembrie 2006 și nr.7/16 martie 2007, a înființat popriri asupra conturilor bancare ale societății cu nr.1/25 mai 2007, nr._/18 iunie 2008, nr.1/16 octombrie 2008, nr._/9 iunie 2009, în conformitate cu art.149 din Codul de procedură fiscală și a sechestrat bunurile mobile ale societății prin adresa nr._/17 mai 2005 și nr.7025/9 martie 2006, valorificând 31 mașini de cusut și un tractor cu troliu tambur.
Efectuarea acestor acte de urmărire silită, necontestate de altfel de către reclamant, a fost de natură a întrerupe cursul prescripției potrivit art.133 lit.c) din Codul de procedură fiscală, fiind nerelevant că reclamantul nu a fost urmărit distinct, întrucât în calitatea sa de administrator la societății a avut cunoștință despre aceste acte, iar datoriile aparțineau societății, obligația solidară a administratorului, născându-se abia ulterior, după ce aceasta nu a plătit.
Cu alte cuvinte, executarea silită poartă și se declanșează asupra obligațiilor pe care le are persoana juridică și numai răspunderea pentru neîndeplinirea acestora este solidară cu administratorul, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nefiind necesar ca acesta să fie urmărit separat ori eventual concomitent cu societatea.
În concluzie, primul motiv de recurs este nefondat.
Privitor la criticile vizând fondul cauzei, potrivit art.27 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta administratorii, care cu rea-credință în exercitarea mandatului nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, precum și administratorii sau orice alte persoane care cu rea-credință au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Față de dispozițiile legale citate, rezultă că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund în solidar cu acesta și persoanele fizice sau juridice care au provocat insolvabilitatea.
Antrenarea răspunderii persoanelor menționate alături de societatea aflată în stare de insolvență este condiționată însă de exercitarea cu rea-credință a mandatului încredințat, și cum numai buna-credință se prezumă, reaua-credință trebuie dovedită.
Din această perspectivă nu s-au făcut dovezi privitoare la reaua-credință a reclamantului administrator, în sensul de a nu fi solicitat deschiderea procedurii insolvenței societății aflată în incapacitate de plată, ori nedeclararea sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, simpla afirmație că în anul 2004 a dispus de fonduri bănești suficiente, derulând prin casieria societății și prin conturi bancare sume de bani, nefiind de natură a proba neachitarea cu rea-credință a datoriilor bugetare.
Prin urmare, în afară de a susține că societatea administrată de reclamant nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul de stat, deși la un moment dat dispunea de fondurile necesare în acest sens, pârâta nu a probat reaua-credință a reclamantului, iar această susținere nu poate fi reținută ca atare, în absența unor dovezi concludente, solide.
În raport de cele de mai sus, urmează în concluzie, a aprecia că emiterea celor două acte administrativ-fiscale s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale analizate, după cum și sentința recurată este nelegală și netemeinică, impunându-se ca atare admiterea recursului și modificarea acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii și anularea actelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul M. A., domiciliat în comuna Micești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.817/25 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, ambele cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Modifică sentința iar pe fond admite acțiunea și anulează decizia nr._/14 iunie 2011 și decizia nr._/28 aprilie 2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. M. | Judecător, C. D. | Judecător, G. A. |
Grefier, V. I. |
Red.C.D./11.03.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: N.S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3886/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3994/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
