Pretentii. Decizia nr. 2728/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2728/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 17480/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2728/R-C.
Ședința publică din 18 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. C., președinte secție
D. R., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ reprezentând interesele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TOPOLOVENI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.3185 din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/109/2012, intimați fiind reclamanta . SRL, domiciliată în Topoloveni, . și pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului:
Constată că, la data de 03.08.2012, reclamanta M. S. E. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând Administrația Finanțelor Publice Topoloveni și M. M. - Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.638 lei și anularea deciziei de calcul nr._/12 12 2011 emisă de AFP Topoloveni.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca Opel tip Tigra, an de fabricație 1996, și a solicitat înmatricularea acestuia, ocazie cu care AFP Topoloveni a emis decizia de calcul prin care i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 6.135 lei, achitată cu chitanța depusă spre dovadă la dosar. Perceperea acestei sume cu titlu de taxă de poluare este nelegală întrucât România este membră UE. Arată că prin decizia de restituire nr. 2464/24.02.2012 emisă de AFP Topoloveni i s-a restituit voluntar suma de 1.497 lei, rămânând de restituit suma de 4.638 lei.
S-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș și inadmisibilitatea acțiunii, arătând că în conformitate cu art. 1 alin.2 din Legea nr. 9/06.01.2012 taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu astfel că numai această parte are calitatea de a gestiona taxa de poluare fiind singura instituție care are calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, s-a arătat, în esență, că taxa de poluare ce face obiectul cauzei a fost stabilită conform deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice Pitești și reprezintă un act administrativ fiscal - titlu de creanță în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Procedura de contestare a actelor administrative fiscale este stabilită de dispozițiile art. 205-218 din OG nr. 92/2003 iar, potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, este obligatorie, reclamanta neputând sesiza instanța de judecată mai înainte de finalizarea acesteia.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în cauză numai Administrația Fondului pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Tribunalul Argeș – Secția civilă, prin sentința civilă nr.3477 din 3 decembrie 2012, a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pe pârâți să restituie acesteia suma de 4.638 lei reprezentând diferența de taxa de poluare, sens în care a anulat și decizia de calcul nr._/12.12.2011.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, respingând-o ca atare, ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces și constatând că, pe de o parte, pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie, are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației Fondului pentru Mediu.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a apreciat-o, de asemenea, ca neîntemeiată, respingând-o ca atare, reținând în motivare că pârâta AFP Pitești, astfel cum s-a arătat deja, are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții atât în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare si încasării prin trezorerie a taxei respective, cât și în ceea ce privește virarea sumei în contul Administrației de Mediu; prin urmare, date fiind aceste atribuții, și a întregului mecanism de calculare și virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei pârâta Administrația Fondului pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiași proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, acțiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă pentru considerentele arătate, contrar susținerilor pârâtei.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 4.638 lei ce reprezintă diferența ce a mai rămas de restituit din suma de 6.135 lei, plătită cu chitanța depusă la dosar, cu motivarea că a achiziționat autoturismul marca Opel tip Tigra, an de fabricație 1996 și a solicitat înmatricularea acestuia, ocazie cu care AFP Pitești a emis decizia de calcul prin care i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 6.135 lei, achitată cu chitanța depusă spre dovadă la dosar. Perceperea acestei sume cu titlu de taxă de poluare este nelegală, întrucât România este membră UE.
În analizarea susținerilor părților, tribunalul a reținut că, potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici-un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1, 2 si 3 din Legea nr. 554/2004,instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar in cazul soluționării cereriiinstanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamanta a solicitat acest lucru.
Taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.OUG 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data la care reclamanta s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Alineatul (2) a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012, pana la 01.01.2013. Rezultă, așadar, că în prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate în România si care sunt deja în circulație.
Problema care se ridica în cauză este aceea de a stabili daca Legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 lit. a din acest act normativ, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. Rezultă, așadar, că taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, de vreme ce alin.2 al art. 4 este în prezent suspendat până la 01.01.2013. În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța a reținut că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE), nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța a analizat compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscala. Din dispozițiile Legii nr. 9/2012, forma in vigoare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe însă daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România. În consecință, instanța a reținut ca Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor. Pentru realizarea obiectivelor Comunitatii, care constituie o singura zona economica, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber. Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității și toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale. In consecința, instanța a apreciat ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunitatii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public. In același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzura pe piața naționala.
Prin aceasta hotărâre, Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare naționala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie 1) sa nu depășească valoarea reziduala a aceleiași taxe incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare; si 2) sa nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementarii evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața naționala. De asemenea, în hotărârea pronunțata în Cauza C-263/10 N./Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Carbunesti, Administrația Fondului pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceiași uzura de pe piața naționala.” Interpretarea data de instanța europeana reglementarilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autorităților administrative aceleași puteri si obligații pe care le acorda instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato). TCE, în prezent TFUE, a creat „o noua ordine juridica” in dreptul internațional, caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridica internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecință, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplica prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța a constatat cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ca fiind întemeiata.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate si văzând prevederile art.8 si art.18 din Legea 554/2004 republicată, tribunalul a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea, a obligat pârâte să restituie reclamantei suma de 4.638 lei, reprezentând diferența ce a mai rămas de restituit din suma de 6.135 lei - taxa de poluare achitată cu chitanța . nr._/12.12.2011, sens în care a anulat decizia de calcul nr._ din 12.12.2011, emisă de AFP Topoloveni.
Împotriva sentinței, în termen lega,l în temeiul dispozițiilor art.304 pct. 9 Cpr.civ., a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș în numele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni, prin care se arată că instanța de fond a dispus desființarea deciziei de calcul a taxei pe poluare, ipoteză în care însăși operațiunea de înmatriculare a autovehiculului achiziționat se va desființa, deoarece documentul de calcul și de plată respectiv au stat la baza înmatriculării autovehiculului.
Sentința este nelegală fiind incidentă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației Fondului de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru obligarea A.F.P. pentru restituirea taxei pe poluare.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană. Recurenta a mai susținut că, prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 346/2006 și OUG nr.50/2008 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România.
Existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune desființarea deciziei de calcul și restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, emiterea actelor contestate s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare și nu în baza unui act normativ care să contravină prevederilor comunitare.
Se solicită judecata în lipsă.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
În cauză s-a solicitat reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autoturismul marca Opel, înmatriculat pentru prima oară la data de 28.07.1996. În cauză, după achitarea sumei stabilite cu titlu de taxă de poluare la 12.12.2011 s-a solicitat restituirea sumei plătite cu acest titlu la cu respectarea art.205 și urm. Cod procedură fiscală și a termenului de 5 ani, prevăzut de art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004.
Curtea constată că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea în raport de dispozițiile art. 137 C.pr.civ, reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale. Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P Topoloveni, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere. Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației Fondului pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Din punct de vedere procesual reclamanta se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Calitatea de accipiens, potrivit Codului civil, nu are relevanță în speță,
de vreme ce însăși legea prevede că o autoritate încasează taxa pentru altă autoritate.
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, deoarece, așa cum corect a reținut și tribunalul, există neconcordanță între legea internă și anume O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE(fost 90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantei prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.
Curtea nu poate reține nici critica privind desființarea operațiunii înmatriculării autoturismului, deoarece aceasta se întemeiază pe decizia de calcul a taxei pe poluare, de vreme ce la înmatriculare autoritatea administrativă verifică numai existența documentului de plată a taxei, care în speță este substituit de sentința de față.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă
urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de Direcția Generală a Administrației Finanțelor Publice Argeș în numele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în numele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni, împotriva sentinței civile nr.3477/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind pârâtul M. M. – Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6, și reclamanta M. S. E., domiciliată în comuna Dobrești, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. C. | Judecător, D. R. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.S.U./26.09.2013
EM/2 ex.
Jud.fond I.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2739/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2339/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
