Pretentii. Decizia nr. 1200/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1200/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 6353/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.1200/R-C.
Ședința publică din 5 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2095 din 21.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _ , intimați fiind pârâtele T. MUNICIIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, și reclamanta S. M. L., cu domiciliul în municipiul Pitești, ., nr.9, ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 24.04.2012, reclamanta S. M. L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești, T. M. Pitești și Administrația F. Pentru Mediu solicitând restituirea sumei de 2.069 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată cu chitanța . nr._/13.03.2008 și OP nr.1/06.03.2008, cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă și a cheltuielilor de judecată aferente.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford Mondeo, an fabricație 2002, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 3.361 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. Pitești restituirea taxei plătită în mod nelegal la data de 30.09.2008, sens în care s-a recalculat cuantumul taxei și i s-a restituit suma de 1.292 lei, rămânând o diferență de 2.069 lei.
Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Pârâta DGFP Argeș – reprezentând AFP Pitești a formulat întâmpinare la data de 19.06.2012 prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008, potrivit căruia singura instituție ce are calitate de parte în cauzele cu un asemenea obiect este AFM, precum și pe excepția inadmisibilității, în temeiul art.5 din același act normativ, în sensul că aceasta are numai atribuții de calcul a taxei pe poluare, dar și pentru lipsa plângerii prealabile, în condițiile art.205-218 OG nr.92/2003.
Pe fondul cauzei, a susținut că taxa percepută nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Pârâta AFM, legal citată, nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința nr. 2095 din 21 septembrie 2012 Tribunalul Argeș - Secția civilă a respins excepțiile invocate de pârâtă ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamantă, și au fost obligate pârâtele restituie reclamantei suma de 2.069 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, precum și la plata sumei de 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut că, în ce privește posibilitatea intimatei pârâte AFP (prin DGFP Argeș) să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamantă, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Or, prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp.OUG 50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Tribunalul a apreciat că OUG 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții a fost apreciat ca fiind valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Tribunalul a reținut că art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev.la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, a rezultat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, în termen legal, de către D.G.F.P. Argeș, în numele Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P. Pitești.
În motivare, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și art.5 din O.U.G. nr.50/2008.
Totodată, a fost invocată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art.5 din OUG nr.50/2008
Pe fondul prezentei căi de atac s-a arătat că Tratatul se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Totodată, s-a criticat faptul că restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art.117 lit.a-h) din Codul de procedură fiscală, sumele fiind plătite în temeiul unui text de lege.
Ca o ultimă critică s-a susținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a dovedit reaua sa credință s-au exercitarea abuzivă a drepturilor sale procesuale pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În concluzie, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, Curtea reține că reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare potrivit art.2141 Cod fiscal, la 06.03.2008, respectiv la 13.03.2008, după care a formulat cerere de restituire a sumei reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare deoarece este contrară dreptului comunitar (art.90 TCE și jurisprudența CEJ aferentă).
Scopul art.110 TFUE (fost art.90 TCE) este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară. Faptul că ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 – privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Instanța are competența de a constata neconcordanțe între prevederile art.2141-2143 din Legea nr.551/2003 – Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat (actual art.110 TFUE), având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art.2141 alin.3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului european, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului european, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Or, dispozițiile art.90 alin.1 din TCE, actual art.110 TFUE, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, în lipsa unor criterii obiective, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, instituită, la momentul plății, prin art. 2141 -2143 Cod fiscal.
În subsidiar însă, față de prevederile O.U.G. nr. 50/2008, care s-au raportat la diferența între cele două taxe, curtea reține că și taxa pe poluare, așa cum a fost reglementată de O.U.G. nr.50/2008 a fost analizată de CEJ, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, reținându-se că încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Pe cale de consecință, față de cele reținute mai sus, condiția pentru incidența acestei jurisprudențe este aceea ca autoturismul pentru a cărui înmatriculare în România s-a achitat taxa să fi fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, se reține că pentru autoturismul în discuție s-a făcut dovada discriminării în raport cu produsele aflate pe piața națională în condițiile jurisprudenței susmenționate, astfel că cererea este fondată.
Sub acest aspect, nu poate fi reținută ca întemeiată nici critica vizând greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a art.274 C.proc.civ, cu respectarea principiului proporționalității, acestea incluzând taxa legală de timbru și timbru judiciar aferent cauzelor cu un asemenea obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2095 din 21.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _ , intimați fiind pârâtele T. MUNICIIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, și reclamanta S. M. L., cu domiciliul în municipiul Pitești, ., nr.9, ., apt.12, județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.I.B.
EM/2 ex./09.04.2013
Jud.fond G.D.N.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2842/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2739/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
