Pretentii. Decizia nr. 2739/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2739/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 22190/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2739/R-C.
Ședința publică din 18 septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. C., președinte secție
D. R., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ, pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.3415 din 27.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul V. V. F., domiciliat în Pitești, ., ., . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, . 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin compartimentul registratură, la data de 16.04.2013, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.09.2012, reclamantul V. V. F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 2920 lei și anularea deciziei de calcul nr._/14.12.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Hyundai, tip Santa Fe, fabricat în anul 2002, cu scopul de a-l înmatricula în România. La Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 2920 lei, această taxă fiind necuvenită raportat la faptul că România este membră a Comunității Europene.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești a depus la rândul său întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, arătând că în conformitate cu art.5 din O.U.G. nr.50/2008, aceasta în calitate de autoritate fiscală competentă are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Prin sentința civilă nr.3415 din 27 noiembrie 2012, Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea și în consecință a anulat decizia de calcul nr._/14.12.2008 emisă de A.F.P. Pitești și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2920 lei reprezentând taxă de poluare. Pârâtele au mai fost obligate și la plata sumei de 643,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată a fost respinsă ca neîntemeiată în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces, în speță s-a constatat pe de o parte că pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administrației de Mediu.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 2920 lei cu motivarea că a cumpărat un autoturism marca Hyundai, tip Santa Fe, fabricat în anul 2002, cu scopul de a-l înmatricula în România, iar la Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 2920 lei, această taxă fiind necuvenită raportat la faptul că România este membră a Comunității Europene.
Pârâta D.G.F.P. Argeș - Administrația Finanțelor Publice Pitești a invocat în apărare prevederile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, act normativ în analizarea căruia tribunalul a reținut că este contrar dispozițiilor art.110 din Tratat, întrucât este destinat să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate rap. la art.8, art.18 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a respins excepția invocată, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat decizia de calcul nr._/14.12.2008 emisă de AFP Pitești și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2920 lei reprezentând taxă de poluare.
În raport de disp. art.274 Cod procedură civilă, pârâtele au fost obligate la 643,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței civile nr.3415/27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, care a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivare recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. Administrația Finanțelor Publice Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, recurenta arată că în mod eronat instanța de fond a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare, întrucât reclamantul nu a indicat nici măcar un motiv de nelegalitate a deciziei în discuție, emisă de A.F.P. Pitești. Decizia reprezintă un act administrativ fiscal – titlu de creanță, intimatul-reclamant fiind obligat să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (art.205 și următoarele) și de dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței.
Pe fondul cauzei s-a arătat că taxa de poluare nu contravine dispozițiilor comunitare, că principiul „poluatorul plătește” este acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar în ceea ce privește dispoziția instanței de obligare a pârâtelor la restituirea către reclamant a taxei de poluare, recurenta a susținut că este nelegală, întrucât titularul contului în care a fost virată suma respectivă este Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.
De asemenea, s-a susținut că nu există temei legal pentru obligarea instituției fiscale în solidar cu Administrația F. pentru Mediu la restituirea taxei de poluare, intimatul-reclamant neregăsindu-se în prevederile art.9 din O.U.G. nr.50/2008, motiv pentru care, taxa de poluare achitată de acesta este legal datorată.
Recurenta a mai arătat că obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată este nelegală atâta timp cât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte A.F.P. Pitești nu are culpă procesuală, întrucât nu a acționat abuziv sau cu rea credință, iar pe de altă parte reclamantul nu a câștigat în mod irevocabil litigiul.
Admițând acțiunea, instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin soluția pronunțată, întrucât singura în măsură să stabilească astfel de drepturi este puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că nu are relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
Cu privire la procedura prealabilă, în sensul că aceasta a fost sau nu parcursă de reclamant, Curtea reține că nu se putea pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare. Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
În concluzie, Curtea reține că procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, în sensul că a fost parcursă sau nu de reclamant, nu are eficiență, deoarece în primul rând în speță se analizează respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare, anume cauza T. împotriva României.
Critica referitoare la fondul cauzei este nefondată, întrucât specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Față de cele prezentate anterior, se apreciază ca irelevantă susținerea vizând aplicabilitatea dispozițiilor din Codul civil ce reglementează raportul juridic dintre solvens și accipiens, reținându-se că plata s-a realizat prin încălcarea art.110 din TCE.
Cât privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică.
Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speță, pârâtele au pierdut procesul în fața reclamantului, ceea ce înseamnă că au „căzut în pretențiile” acestuia. Faptul că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ național nu este de natură să exonereze de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Sub același aspect al cheltuielilor de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Curtea reține că tribunalul prin sentința recurată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a adăugat la lege, pronunțându-se în limitele investirii făcute de reclamant și în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate, interpretând neconcordanța legii interne cu legislația comunitară. Această interpretare reprezintă atributul judecătorului național, în sensul că legislația internă trebuie să fie în concordanță cu legislația comunitară.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.3415/27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, reprezentând interesele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr.3415 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul V. V. F., domiciliat în Pitești, ., ., . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, G. C. | Judecător, D. R. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/30.09.2013.
Jud.fond: M.D.-B..
| ← Pretentii. Decizia nr. 1200/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2728/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
