Pretentii. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 719/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 278/R-C.
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. A. - judecător
I. M. - judecător
C. D. - judecător
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2460 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul V. Secția aII-a Civilă în dosarul nr._ intimate fiind reclamanta . cu sediul în Râmnicu V., ..166, județul V., pârâta B. L. IFN SA cu sediul în București, ., nr.8, . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, .>
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin departamentul registratură la 17 ianuarie 2013 întâmpinare formulată de intimata reclamantă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2011, reclamanta .. Râmnicu V. a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRARE NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI și B. L. IFN S.A. BUCUREȘTI și a solicitat să fie obligate să-i restituie taxa de poluare pentru autovehicule în sumă de 4.427 lei, stabilită prin decizia nr._/12 noiembrie 2008, facturată de pârâta B. L. IFN S.A., prin factura nr._/2 decembrie 2008 și dobânda legală de la data plății până la achitarea integrală a sumei; deosebit, pârâta B. L. IFN S.A. să-i restituie t.v.a. în sumă de 841,13 lei, facturată la taxa de poluare.
La data de 26 martie 2012, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca în situația în care va cădea în pretenții, să fie obligată să-i plătească suma de 4.427 lei taxă de poluare actualizată cu dobânda legală.
In motivarea acțiunii, a susținut că a achiziționat în sistem leasing, conform contractului din data de 26 septembrie 2008 și a actului adițional la acesta, un autoturism marca Peugeot, tip Boxer 2.2.HDI, în vederea înmatriculării căruia a fost obligată să plătească suma de 4.427 lei cu titlu de taxă de poluare, în baza deciziei de calcul din data de 12 noiembrie 2008, facturată de către pârâta B. L. IFN S.A.
La data de 27 iulie 2011, a solicitat pârâtei Administrația Finanțelor Publice București restituirea acestei taxe, însă, prin răspunsul din data de 1 ianuarie 2012, i s-a comunicat că cererea sa este nejustificată, deși, în opinia sa, încasarea acesteia nu are nici un temei legal.
In această ordine de idei, a susținut că taxa de poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulație a mărfurilor în cadrul Comunității Europene, având, evident, caracter discriminatoriu, și încalcă principiul dreptului comunitar față de cel național, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar.
Potrivit art.148 alin,.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, primele interzicând expres taxele vamale la import sau la export, ori taxele cu efect echivalent precum taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr.50/2008, completată și modificată.
In raport de dispozițiile constituționale menționate, în care se fac aprecieri la supremația dreptului comunitar, cu referire la art.110 din Tratatul C.E., dispozițiile referitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile tratatului și nu pot fi aplicate.
Tribunalul V., Secția a II-a Civilă, prin sentința nr.2460/19 iunie 2012, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și B. L. IFN București să restituie reclamantei suma de 4.427 lei, taxă de poluare, cu dobânda legală, și pe chemata în garanție să plătească pârâtelor aceleași sume, deosebit, a obligat pe pârâta B. L. IFN să restituie reclamantei suma de 841,13 lei t.v.a. aferentă sumei de 4.427 lei.
Ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a invocat incompatibilitatea dreptului național, respectiv OUG nr. 50/2008, cu dispozițiile dreptului comunitar, anume art. 90 alin. 1 TCE, al cărui rol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.23 – 25 TCE, realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește că sunt interzise în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și orice taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci le impune indiferent de sistemul ales, să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ce constituie obiectul analizei în cauză, nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor acesteia asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru, impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa.
In acest context, Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, a firmat: „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”.
Hotărâre enunțată a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene – cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Condiționarea de către pârâtă a înmatriculării autoturismului reclamantei de plata taxei de poluare a fost justificată de reglementările dreptului intern, respectiv O.U.G. nr.50/2008, fără a se observa că acestea sunt contrare dreptului comunitar european, întrucât restricționează libera circulație a mărfurilor, creând un regim discriminatoriu și protecționist.
Potrivit art.148 din legea fundamentală, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Odată cu aderarea României la U.E., începând cu data de 01 ianuarie 2007 Guvernul României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării (Tratatul de aderare a fost ratificat prin Legea nr.157/2005).
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E) să aplice prevederile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin și efectiv protejate.
În cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciate, prevăzută de art. 234 T.C.E. în fața C.J.E., întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România.
In raport de considerentele prezentate, prima instanță a concluzionat că refuzul autorității administrative de a restitui reclamantei suma de 4427 lei, reprezentând taxă de poluare, este nejustificat, reglementarea din dreptul intern fiind contrară dreptului comunitar european, admițând acțiunea, așa cum s-a arătat.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.304/1 Cod pr.civilă, după cum urmează:
Reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a formula și susține acțiunea, deoarece taxa de poluare a fost plătită de societatea de leasing, care era și proprietara autovehiculului în discuție și nu a împuternicit-o să-i susțină interesele în instanță, așa că nepronunțându-se pe excepția invocată în acest sens, instanța a pronunțat o sentință nelegală.
Pe fondul cauzei, discriminarea invocată de reclamantă și reținută ca atare de instanța de fond, prin asimilarea taxei speciale cu taxele vamale nu există și nu poate fi reținută, textul național neinstituind o discriminare în sensul dispozițiilor art.9 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, conform cărora „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Art.214/1 Codul fiscal nu a reglementat o taxă cu efect echivalent taxelor vamale, având în vedere că aceasta se aplică și autovehiculelor românești care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, ea fiind percepută pentru prima înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea lui pe teritoriul statului, și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.
In ce privește obligarea la plata dobânzii legale până la data plății efective, soluția adoptată este inadmisibilă în raport de dispozițiile O.G. nr.13/2011, care în art.9 prevede imperativ că: „Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nonbancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.”
Pe de altă parte, potrivit art.124 alin.1 Cod procedură fiscală, pentru sume de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 alin.2, însă aceste dispoziții legale nu se aplică, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea sumelor, cererea nefiind adresată organului fiscal ci direct instanței de judecată.
Recursul este fondat, în raport de considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că B. L. IFN S.A. a finanțat achiziționarea în sistem leasing de către reclamantă a unui autovehicul, având calitatea de proprietar până la achitarea tuturor obligațiilor ce rezultă din contractul de leasing, de către utilizatorul său.
Dreptul de proprietate pe care îl deține conform legii locatorul într-un contract de leasing, nu are însă toate atribuțiile specifice dreptului de proprietate: posesia, folosința și dispoziția, acestea rămânând doar nud proprietar (păstrând dreptul de dispoziție), iar în persoana utilizatorului se nasc alte drepturi reale limitate la dreptul de posesie și folosință asupra bunului, potrivit art.1 din O.G. nr.51/1997.
Art.10 lit.e din același act normativ, obligă, însă pe utilizatorul unui contract de leasing să suporte cheltuielile de întreținere, precum și orice alte cheltuieli aferente bunului său din contractul de leasing care, conform lit.f își asumă pe întreaga perioadă a contractului toate obligațiile decurgând din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pieirii, distrugerii sau avarierii acestuia.
Mai mult, art.12 din O.G. nr.51/1997 oferă utilizatorului bunului achiziționat în leasing, dreptul și posibilitatea de a exercita acțiuni față de terți.
Față de cele expuse rezultă că, chiar dacă, într-adevăr suma reprezentând taxă de poluare pentru autoturismul în discuție a fost plătită de societatea de leasing, proprietar al acestuia, reclamanta care a achitat-o efectiv, este de principiu îndreptățită la restituirea ei, având așadar, calitate procesuală pasivă.
In cauză, nu se pune însă problema ca reclamantei să-i fie restituită taxa de poluare, întrucât autoturismul fabricat în anul 2008 a fost înmatriculat pentru oară în același an în România, stat din care a și fost achiziționat, și nu într-un stat membru U.E., pentru a fi valabile prevederile Tratatului CE, invocat de prima instanță.
De altfel, chiar reclamanta, în motivarea acțiunii introductive (pag.2 pct.1) a susținut „Din analiza O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau într-un stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România”.
Prin urmare, însăși reclamanta a recunoscut că autoturismului achiziționat de ea în leasing din România, care nu a mai fost niciodată înmatriculat, îi sunt aplicabile dispozițiile interne referitoare la obligația de a plăti taxa de primă înmatriculare, punct de vedere reluat în motivarea instanței de fond, care a apreciat însă fără nici un suport probatoriu, că autoturismul a mai fost anterior înmatriculat într-un stat UE.
Față de considerentele expuse, rezultă că prin admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a taxei de poluare, inclusiv a dobânzii legale solicitate, respectiv obligarea chematei în garanție s-o preia, instanța a încălcat legea, urmând ca în baza art.312 Cod procedură civilă să admită recursul și să modifice sentința iar, pe fond să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2460 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul V. Secția aII-a Civilă în dosarul nr._ intimate fiind reclamanta . cu sediul în Râmnicu V., ..166, județul V., pârâta B. L. IFN SA cu sediul în București, ., nr.8, . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, .>
Modifică sentința iar pe fond respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. A. I. M. C. D.
Grefier,
M. M.
Red.C.D.
Tehnored.E.G.
Ex.3/7.02.2013
Jud.fond G. A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 211/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3550/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
