Pretentii. Decizia nr. 2363/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2363/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 18673/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 2363/2013
Ședința publică din 23 mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: F. A., judecător
Judecător: J. D.
Judecător: V. B.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta D. G. A FINANTELOR PUBLICE ARGES, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, pentru A. FINANTELOR PUBLICE P. – TREZORERIA PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.3525/2012 din 04 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-pârâtă, intimatul-reclamant U. D. și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA :
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 august 2012, reclamantul U. D. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Argeș - Trezoreria Pitești, solicitând restituirea sumei de 2719 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz an fabricație 1998, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2719 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 03.12.2012, DGFP Argeș pentru AFP, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești,susținând că nu a încasat nici o sumă în folos propriu, ci doar a colectat taxa pe care a virat-o în bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.3525/2012 din 4 decembrie 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești și a admis acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2719 lei cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă, reținând, în considerente, următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz an fabricație 1998, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2719 lei cu titlu de taxă de poluare.
Prin articolul 1 din Legea 9 /2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 republicată.
Ulterior, prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art.2 lit.i ale Legii nr.9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art.214 ind.1 - 214 ind.3 din Legea 571/2003 republicată.
Se constată deci că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească (națională), deja înmatriculate menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Prin urmare, ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 Republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Câtă vreme, așa cum am arătat deja, suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică doar pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aflate la prima transcriere a dreptului de proprietate, aplicarea art.4 alin.1 lit.a din OUG 9/2012 contravine flagrant art. 110 TFUE, astfel că în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar european în fața legii naționale tribunalul, raportat la art.148 alin.2 din Constituție la art.110 din Tratatul UE, rap. la art.8, art.18 din Legea 554/2004 republicată, art.117 din OG 92/2003, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2719 lei, cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând a fi avute în vedere și prevederile art.3041 Cod procedură civilă.
În motivare, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Pe fond, se susține că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa specială de poluare, pârâta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de acest act normativ.
De asemenea, recurenta consideră că se impunea respingerea capătului de cerere privind restituirea sumei cu dobânda fiscală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat cu astfel de pretenții către autoritățile fiscale, iar acordarea lor ar constitui o îmbogățire fără just temei atâta timp cât instituția recurentă nu a făcut altceva decât să respecte legea.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii față de A.F.P. Pitești.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autovehiculul marca Mercedes Benz, achiziționat din spațiul Uniunii Europene, fabricat în anul 1998, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizie prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat. Taxa a fost achitată la 28 august 2012, potrivit chitanței depusă la dosarul de fond (fila 19).
Ulterior, reclamantul a solicitat A.F.P. restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
În cauză, A.F.P. are calitate procesuală pasivă, deoarece prin sentința atacată a fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare, iar A.F.P. Pitești este chiar emitentul acestui act administrativ fiscal.
De asemenea, faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a AFP și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 28 august 2012 (fila 19 dosar fond), este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Câtă vreme tribunalul a decis că taxa pe poluare a fost percepută cu nerespectarea dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Este evident că reclamantul a plătit în mod nedatorat suma de 2.719 lei, iar cel care a primit plata este obligat să restituie suma astfel încât să acopere și pierderea suferită de reclamant prin nefolosirea banilor proprii.
Potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70 Cod procedură fiscală, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 Cod procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI – TREZORERIA PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.3525/2012 din 04 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I Civilă.
Președinte, F. A. | Judecător, J. D. | Judecător, V. B. |
Grefier, A. P. |
Red.F.A.
Tehnored.V.S.
Ex.2/29.05.2013.
Jud.fond: C.B..
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 212/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2077/2013.... → |
|---|
