Pretentii. Decizia nr. 3441/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3441/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 4713/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3441/R-C.
Ședința publică din 06 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D. - judecător
G. A. - judecător
I. M. - judecător
V. I. - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Râmnicu V., . nr.17, județul V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.) - pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V. (în prezentAdministrația Județeană a Finanțelor Publice V.), împotriva sentinței nr.532 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul V. -Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul F. I., domiciliat în Râmnicu V., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. A. I., situat în Sibiu, . nr.4A, ., și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V., la data de 11.06.2012, reclamantul N. O. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rm. V. și Administrația F. pentru Mediu, constatarea refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7919 lei, încasată de aceasta cu acest titlu potrivit chitanțelor nr. nr._/18.07.2008 și nr._/17.07.2009, taxă pe care pârâta refuză să o restituie.
Reclamantul a arătat că a achiziționat două autovehicule din spațiul comunitar, un autoturism marca BMW, . WBACB51050AN11732 și un autoturism Volkswagwn, . WVWZZZ1HZRW032460, pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 7919 lei, conform O.U.G. nr.50/2008.
Taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, fapt pentru care a solicitat restituirea acesteia, dar pârâta i-a respins cererea argumentând că sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008. A motivat reclamantul că atât emiterea deciziei de calcul, cât și achitarea acestei taxe de poluare încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 introduc un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării în raport de autovehiculele deja înmatriculate în România.
Cum dispozițiile art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, a mai arătat reclamantul, stabilesc că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile legii interne contrare, încasarea acestei taxe nu are un temei legal, în același sens fiind și jurisprudența instanțelor judecătorești.
În sprijinul cererii sale reclamantul a invocat dispozițiile art.90 TCE și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V. a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile conform art.7 din Legea 554/2004, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, taxa a cărei restituire o cere reclamantul a fost calculată și achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G.50/2008, după emiterea deciziei de calcul care nu a fost contestată conform art.205 cod proc.fiscală.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.274 alin.1 cod proc.civ., neputând fi reținută reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Totodată, în temeiul art. 60-63 cod proc.civ., pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să o despăgubească cu suma solicitată de reclamant și cheltuielile de judecată, susținând că chemata în garanție a beneficiat de această sumă conform OUG 50/2008.
Prin sentința nr. 532/25.01.2013, Tribunalul V., secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională Pentru Protecția Mediului și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea principală formulată de reclamant; a constatat refuzul nejustificat al pârâtei A.F.P. Horezu de restituire a taxei pe poluare în sumă de 7919 lei, plătită de reclamant conform chitanțelor nr._/18.07.2008 și nr._/17.07.2009; a obligat pârâta A.F.P. Horezu să restituie reclamantului suma de 7919 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124, raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală; a admis în parte cererea de chemare în garanție a AFM București, obligând-o pe aceasta să plătească pârâtei A.F.P. Horezu suma de 7919 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală; a obligat pe pârâta A.F.P.Horezu la plata sumei de 878,60 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul, urmare a achiziționării a două autovehicule din spațiul comunitar, a fost nevoit să achite cu ocazia înmatriculării acestuia în România, taxa de poluare. Astfel, urmare a deciziei de calcul emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm V., reclamantul a achitat, potrivit chitanțelor nr._/18.07.2008 și nr._/17.07.2009, suma de 7919 lei.
Apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, că taxa nu are temei legal, reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a i se restitui suma însă cererea a fost respinsă conform adresei_/09.05.2012.
Acest refuz al autorității fiscale de a restitui taxa îl îndreptățește pe reclamant să se adreseze instanței de judecată, dispozițiile art.8 alin.1 teza II din Legea nr.554/2004 fiind aplicabile.
Prioritar, în conformitate cu dispozițiile art.137 cod proc.civ., va analiza excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu invocată din oficiu.
Întrucât între reclamant și pârâta Administrația F. pentru Mediu nu a luat naștere niciun raport juridic, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În privința excepției inadmisibilității invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța a apreciat că este neîntemeiată întrucât reclamantul s-a adresat pârâtei, anterior formulării cererii de chemare în judecată, cu o solicitare de restituire a taxei de poluare, cerere respinsă de pârâtă.
Pe fond, s-a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat, se restituie, la cererea debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Ca urmare, instanța a analizat dacă taxa de poluare este sau nu datorată.
Potrivit prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) „(1)Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție“.
Prin aceste dispoziții legale, se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 al TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârile Outokumpu, C-213/96 și Nadasdi și N., C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârile Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art. 90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că prima nu poate fi justificată, în vreme ce a doua poate fi permisă, dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
Este necesar însă să fie examinată neutralitatea acestei taxe raportat la vehiculele de ocazie importate și cele care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare.
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 (Comisia contra Franța), statuând că trebuie considerate produse similare acelea care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
Similar, în cauza T. contra România, s-a stabilit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale“ ale acestuia în sensul art. 110 TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare“ vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre, constituie produse concurente“.
Stabilirea faptului că între cele două categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, instanța constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei, care ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, este de înțeles că dispoziția respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta impune fiecărui stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art. 148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale de înmatriculare.
În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V. să restituie reclamantului suma de 7919 lei, achitată cu titlul de taxă pentru autoturisme și autovehicule, la care se adaugă dobânzi, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 70 și art. 120 din același act normativ.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art.60 cod proc.civ. Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Întrucât suma încasată de pârâta Administrația Financiară Rm V. a fost virată la bugetul F. pentru mediu administrat de Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în garanție a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm. V. numai suma de 7919 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124, raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
În temeiul art. 274 C., a fost obligată doar pârâta Administrația Financiară Rm. V. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, singura având culpă procesuală, între reclamant și chemata în garanție neexistând un raport procesual.
La data de 25.02.2013, reclamantul F. I. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței nr.532/CA/2013, iar prin încheierea din data de 12.03.2013, tribunalul a admis cererea și a îndreptat eroarea materială, în sensul că în întreg dispozitivul se va citi corect Administrația Finanțelor Publice Rm. V., în loc de AFP Horezu.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.6, 9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se susține că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, în sensul că s-a dat ceea ce nu s-a cerut, respectiv s-a dispus obligarea AFP Horezu la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu AFP D..
Recurenta critică și acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că acestea sunt nejustificate, în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție.
Se solicită aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură, arătându-se că cheltuielile sunt nejustificat de mari, în raport de natura acțiunii și cu intervalul de timp în care a fost soluționat dosarul.
Recurentă solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea la achitarea către reclamant și a dobânzilor aferente sumei solicitată cu titlu de taxă de poluare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor negăsindu-și aplicabilitatea în speța de față.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a inclus din eroare ca parte Administrația Finanțelor Publice Horezu, iar la data de 12.02.2013 a pronunțat încheierea de îndreptare a erorii materiale, precizând calitatea de pârâta a AFM Rm. V.. Prin urmare, această critică este lipsită de obiect.
Pe fond, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară, față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 18.07.2008, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, Curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene, iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată, nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin. 2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin OUG nr. 1/2012.
Critica relativă la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu va fi reținută, față de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă și de dovada achitării taxei de timbru și onorariului de avocat.
Nu poate fi primită nici critica privind acordarea dobânzii, deoarece conform art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice V., în numele subunității sale A.F.P. Rm. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Râmnicu V., . nr.17, județul V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.) - pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V. (în prezentAdministrația Județeană a Finanțelor Publice V.), împotriva sentinței nr.532 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul V. -Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul F. I., domiciliat în Râmnicu V., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. A. I., situat în Sibiu, . nr.4A, ., și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, I. M. |
Grefier, V. I. |
Red.G.A.
RDH/2 ex/18.11.2013
Jud.fond: D. V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3461/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3620/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
