Pretentii. Decizia nr. 4298/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4298/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 24299/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 4298/2013
Ședința publică din 19 Decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: J. D., judecător
Judecător: A. M. C.
Judecător: F. A.
Grefier: M. D.
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile civile declarate de pârâtele D. G. A FINANTELOR PUBLICE ARGES în nume propriu și în calitate de reprezentantă a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI ARGEȘ, cu sediul Pitești, . A, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2342 din data de 9.04.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._ .
Recursul pârâtei D.G.F.P. Argeș este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Recursul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, achitată cu chitanța nr._ din 9.05.2013, emisă de Primăria Pitești și timbru judiciar de 0,3 lei.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 12 decembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 23.11.2012, reclamantul N. M. N. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, Agenția P. Protecția de Mediu, solicitând restituirea sumei de 2.407 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen an fabricație 2000, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2407 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 2.04.2013, D.G.F.P. Argeș pentru AFP, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2342/9.04.2013 a admis acțiunea, a obligat pe pârâtele A.F.P. Pitești și A.F.M. să restituie reclamantului suma de 2.407 lei cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală în condițiile art.117 Cod procedură fiscală și a respins acțiunea față de DGFP Argeș.
Pârâtele AFP Pitești și AFM au fost obligate să plătească reclamantului suma de 539 lei cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen an fabricație 2000, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2407 lei cu titlu de taxă de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin DGFP Argeș, va fi respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile O.U.G.nr.50/2008, modificată ulterior, instanța a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G.nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G.nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev.la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
În termen legal pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
În mod greșit a fost admisă acțiunea față de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești care nu are calitate procesuală pasivă.
Greșită este și obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei de poluare, în condițiile în care restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele stabilite de art.117 lit.a-h din Codul de procedură fiscală. În mod greșit s-a reținut că în speță au fost nesocotite dispozițiile art.90 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, deși taxa de poluare urmează a fi plătite de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora (românești sau străine), în momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a invocat jurisprudența C.J.U.E., care a statuat că este încălcat art.90 din Tratat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, precum și art.13 din Directiva a șasea (77/388/CEE), care nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite și taxe ce nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Pe de altă parte principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează instituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Așadar, taxa pe poluare achitată de reclamant este legal datorată.
În fine, în mod greșit, s-a dispus obligarea și la plata dobânzilor, deși acestea se datorează, conform art.120 alin.7 Cod procedură fiscală, pentru neachitarea de către debitor la termenul scadent a obligațiilor de plată și reprezintă dobânzi de restituit de la bugetul local.
Se invocă faptul că nu sunt incidente prevederile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că recurenta nu are culpă procesuală, iar partea adversă nu a câștigat irevocabil procesul.
Sentința a fost criticată și de către pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, care nu are niciun fel de atribuții legale privind taxa de poluare, reținându-se faptul că instanța de fond a confundat această instituție cu Administrația Fondului pentru Mediu, care în realitate avea calitate procesuală pasivă, însă, nu a fost introdusă în proces de către intimatul-reclamant.
Intimatul-reclamant a solicitat admiterea recursului formulat de D.G.F.P. Argeș și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul obligării în solidar a acestei recurente alături de Administrația Fondului pentru Mediu și se solicită respingerea celuilalt recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către părți, Curtea constată că este fondat numai recursul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș, iar recursul invocat de către D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești urmează a fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs este nefondat.
În speță calitatea procesuală pasivă a A.F.P. Pitești este justificată în privința restituirii taxei pe poluare.
Astfel, potrivit art.8, art.10 și art.11 din O.U.G. nr.50/2008 și cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008, în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul Fondului pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci când restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Prin decizia nr.24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii în dosarul nr.9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare prevăzută la art.7 din O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 raportat la art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
În considerentele hotărârii s-a arătat că acțiunea având ca obiect restituirea taxei de poluare, nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, iar existența art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decând atacând direct decizia de calcul a taxei.
Soluția admisibilității unei asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ, prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respinsă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiului regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art.13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.„d”, conform cărora „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
Pe de altă parte, este nefondată apărarea pârâtei privind imposibilitatea restituirii taxei ca urmare a achitării în mod benevol a acesteia.
Achitarea taxei de poluare este o condiție prealabilă înmatriculării, astfel că reclamantul a fost nevoit să plătească taxa respectivă pentru a putea înmatricula autoturismul și a-l putea folosi pe drumurile publice din România.
În altă ordine de idei, în acțiunea sa reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, ce poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată în cauza T..
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful 47), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Nu poate fi primită nici critica privind acordarea dobânzii, deoarece conform art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Referitor la critica ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea constată că nu are relevanță că hotărârea instanței de fond este irevocabilă, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil.
Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite trebuie acordate de instanță dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
În ceea ce privește culpa procesuală, Curtea reține că o atare culpă este rezultatul neaplicării dreptului european de către autoritatea administrativă, sens în care această problemă a făcut obiectul analizei CJCE și a fost elucidată în cauza 103/88 Fratelli Costanzo SpA c. Comune di Milano, în care s-a decis că obligația aplicării prioritare a dreptului comunitar revine nu numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative.
În ceea ce privește recursul formulat de către Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente.
În mod greșit s-a pronunțat prima instanță atunci când a admis acțiunea față de această parte, deoarece recurenta-pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în sensul că nu a încasat și nici nu are atribuții legale în legătură cu taxa de poluare prin prisma dispozițiilor OUG nr.196/2005.
Taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie obiectul litigiului de față, constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de către Administrația Fondului pentru Mediu, această din urmă instituție având în realitate calitate procesuală pasivă, însă această instituție nu a fost introdusă în proces de către intimatul-reclamant pentru a se judeca în contradictoriu cu aceasta, situație față de care, în baza principiului disponibilității părților, instanța este ținută să se pronunțe în cadrul legal cu care a fost învestită de către reclamant, care a înțeles să se judece numai cu această recurentă.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de această recurentă.
Va menține în rest sentința recurată.
Va respinge ca nefondat recursul declarat de cealaltă recurentă.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI ARGEȘ, cu sediul Pitești, . A, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2342/9.04.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul N. M. N., domiciliat în Pitești, . nr.1, ., apt.20, județul Argeș.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de această recurentă.
Menține în rest sentința recurată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ în nume propriu și în calitate de reprezentantă a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 decembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția I-a civilă.
Președinte, J. D. | Judecător, A. M. C. | Judecător, F. A. |
Grefier, M. D. |
Red.J.D./6.01.2014
GM/EM/4 ex.
Jud.fond: E.M.-C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 212/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 925/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
