Anulare act administrativ. Decizia nr. 241/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 241/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 241/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 241
Ședința publică din data de 10 februarie 2016
Președinte - Ș. I. C.
Judecător - T. M.
Judecător - D. F.
Grefier - C. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, cu sediul în mun. Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței nr. 3681din data de 14.11.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul D. C., domiciliat în comuna P. M., . Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, prin consilier juridic C. T. și intimatul-reclamant D. C., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, după care,
Părțile, având cuvântul prin apărătorii lor, învederează că nu au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea, respectiv combaterea recursului.
Curtea ia act că părțile nu au cereri de formulat și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei-pârâte critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că recurenta nu are calitatea de organ fiscal pentru a putea emite decizii de impunere, invocând Decizia nr. 835/2012 a Curții de Apel București însă această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 04.04.2014, ea producând efecte numai după această dată, iar decizia contestată de reclamant a fost emisă la data de 24.09.2014.
Pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, solicită admiterea căii de atac,casarea sentinței și, rejudecând recursul, solicită respingerea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant,având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală potrivit susținerilor exprimate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 3681din data de 14.11.2014, Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, a anulat Decizia de impunere nr._/ 24.09.2013 și Decizia nr. 8315/ 23.01.2014 emise de pârâtă.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE PRAHOVA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, solicitând casarea sentinței și în, temeiul art. 498 alin. (1) și art. 501 alin. (4) Noul C.proc.civ., solicită rejudecarea cauzei, iar pe fond să respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În susținerea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantului și a hotărât anularea deciziilor emise, apreciind în mod greșit că instituția recurentă nu are calitatea de organ fiscal și în consecință nu poate emite decizii de impunere.
Atât cu probele administrate în cauză cât și cu motivele de fapt și de drept invocate în prezenta cerere de recurs vom dovedi că sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și în temeiul art. 488 alin. f 11 oct. 8, trebuie casată. Astfel:
1) Referitor la obligațiile de plată ale contestatorului la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.")
În conformitate cu prevederile actelor normative din materia asigurărilor sociale de sănătate, respectiv art. l, alin. (2), lit."d", art. 4 din O.U.G. nr. 150/2002, cu modificările și completările ulterioare (act normativ în vigoare de la data de 01.01.2003 până la data de 29.05.2006) coroborate cu art. 211 din Legea nr. 95/2006 (în vigoare în prezent de la data de 29.05.2006), "asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și pentru cetățenii străini cu domiciliul sau reședința în România". În această calitate au obligația plății contribuției la F.N.U.A.S.S..
În baza dispozițiilor art. 51, alin.(2), lit."b", din O.U.G. nr. 150/2002, coroborate cu prevederile art. 257, alin.(2), lit."b" din Legea nr. 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5 % care se aplică asupra veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, dar nu mai puțin de un salariu de baza minim brut pe țară, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Conform prevederilor O.U.G. nr.107/2005 și ale art. 8, alin. (3) din Ordinul nr. 221/2005 al președintelui C.N.A.S. pentru aprobarea Normelor metodologice privind C.A.S.S., începând cu anul fiscal 2005, în cazul în care contribuabilii care realizează venituri din profesii libere sau sunt autorizați să desfășoare activități independente, la finele anului, înregistrează pierderi sau realizează venituri la nivelul fiecărei luni sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, contribuția se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară pentru fiecare lună, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
În temeiul art. 8, alin. (3) din O.U.G. nr. l50/2002, coroborate cu prevederile art. 215, alin.(3) din Legea nr. 95/2006 persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activități independente, au pe lângă obligația virării contribuției și obligația de a depune la casa de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de F.N.U.A.S.S.
Din evidențele C.A.S. Prahova a rezultat faptul că la veniturile impozabile anuale realizate în perioada anilor 2008-2009 contestatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată față de F.N.U.A.S.S. impuse de prevederile legale menționate mai sus și pe cale de consecință s-a emis Decizia de impunere nr._/24.09.2013 aferentă anilor 2008-2009 în sarcina contestatorului D. C. reprezentând, conform prevederilor art. 108 și ale art. 137, alin. (2) și (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Titlu de creanță și înștiințare de plată. Aceste documente administrativ fiscale au fost comunicate și contestatorului .
Conform prevederilor art. 50 din O.G. nr. 92/2003 "organul fiscal poate solicita prezența contribuabilului la sediul său pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica și documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte."
În Deciziile de impunere susmenționate contestatorul a fost informat că în conformitate cu prevederile art. 88 (după republicare art. 90) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, stabilirea cuantumului obligațiilor fiscale se face sub rezerva verificării ulterioare din inițiativa C.A.S. Prahova sau la solicitarea contribuabilului. În urma prezentării de către contribuabili a documentelor justificative solicitate (respectiv - decizii de impunere anuală eliberate de Administrația Financiară de la domiciliul lor fiscal, din care să rezulte natura și cuantumul veniturilor impozabile obținute; - autorizația de funcționare; - act de identitate, etc.) în funcție de natura veniturilor impozabile realizate (din activități independente, din agricultură, din cedarea folosinței bunurilor, din dividende, din contracte/convenții civile încheiate potrivit Codului civil, etc.) și de calitatea persoanei care le obține (salariat, liber-profesionist, asociat unic, etc.) deciziile de impunere pot fi modificate sau desființate.
În temeiul prevederilor art. 52 din același act normativ, contribuabilul sau altă
persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice."
Decizia de impunere comunicată contestatorului cuprinde elementele prevăzute de art. 42, alin. (2) și art. 87 din Codul de procedură fiscală.
2) Referitor la plata majorărilor de întârziere și a penalităților
În temeiul art. 55, alin. (1) din O.U.G. nr. 150/2002 „asigurații care au obligația plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, și care nu o respectă datorează majorări pentru perioada de întârziere, egale cu majorările aferente pentru întârzierea achitării impozitelor".
În baza prevederilor art. 261din Legea nr. 95/2006 asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile acestei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Conform dispozițiilor art. 115, alin. (1) și art. 116, alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (în vigoare în prezent de la data de 01.01.2004): "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv."
Termenul de scadență pentru plata C.A.S.S. din veniturile realizate din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere este trimestrial (respectiv zilele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 decembrie ale fiecărui an fiscal) conform art. 51, alin.(4), lit. "b" din O.U.G. nr. 150/2002 și art. 257, alin.(5), lit. "b" din Legea nr. 95/2006.
Obligația de plată a C.A.S.S. definitivă pe anul 2008 se stabilește pe baza deciziei de impunere anuală comunicată contribuabililor de către Administrația financiară în anul 2009 și are termen de depunere la C.A.S. Prahova, în vederea calculării C.A.S.S., 60 de zile de la data comunicării.
Acest document din anul 2009 constituie baza de impunere finală pentru anul 2008 și reprezintă creanța certă, baza de impunere de la care se naște dreptul C.A.S. Prahova, ca organ fiscal, de a declanșa procedurile de executare silită.
Termenul de prescripție al dreptului de a stabili obligații fiscale de 5 ani, pentru anul fiscal 2008 în condițiile prezentate, începe sa curaa de la data de 01 ianuarie 2010.
3) Referitor la aplicabilitatea sentinței civile nr. 835/08.02.2012 a Curții de Apel București (publicata în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014), rămasă irevocabilă prin decizia ICCJ nr. 6192/17.09.2013. în speța de față, invocată de instanța de fond ca motiv de admitere a acțiunii și de anulare a deciziilor contestate:
Instanța de fond a hotărât anularea Deciziilor contestate apreciind că instituția recurentă nu are calitatea de organ fiscal competent, invocând în susținerile sale sentința nr. 835/2012 a Curții de Apel București menționată mai sus.
Solicită instanței respingerea considerentelor instanței de fond și menținerea ca legale și temeinice a Deciziilor emise de CAS Prahova, din următoarele, motive:
3.1) Prin Sentința civilă nr. 835/08.02.2012, Curtea de Apel București a anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Susține recurenta că la emiterea Deciziei de impunere nr._/24.09.2013, contestată în prezenta cauză, CAS Prahova a avut în vedere în primul rând prevederile art. 216 cât și prevederile art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice aprobate prin Ordin al președintelui CNAS, apreciind că dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui CNAS nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici
nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, se poate constata că norma legală cuprinsă în art. 216 și art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de Sănătate și ale caselor județene de asigurări de sănătate.
Faptul că dispozițiile cuprinse în art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al casei de asigurări de sănătate nu reprezintă o nelegală adăugare la textul de legii menționat mai sus, care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent care este chiar CNAS și casele de asigurări de sănătate județene iar la baza acestui titlu executoriu trebuie să stea un titlu de creanță emis de aceleași organe fiscale.
Recurenta apreciază că sunt greșite considerentele instanței de fond referitoare la faptul că instituția recurentă nu are calitatea de organ fiscal și în consecință nu poate emite decizii de impunere deoarece art. 216 din Legea nr. 95/2006, care constituie legea specială, dă dreptul CAS Prahova să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate - FNUASS și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală. Iar la art. 141 alin. 1A1 din Codul de procedură fiscală se prevede că: „nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii".
Astfel, se ajunge, conform considerentelor greșite ale instanței de fond, ca o casă de asigurări de sănătate să poată emite titluri executorii pentru recuperarea creanțelor restante la FNUASS, în calitate de organ fiscal, conform art. 216 din Legea nr. 95/2006, dar să nu poată să emită decizii de impunere, care stau la baza titlurilor executorii respective, deoarece nu au calitatea de organe fiscale.
Dacă aceste considerente ar fi valabile s-ar ajunge astfel la blocarea activității caselor de asigurări de sănătate, activitate având ca obiect recuperarea creanțelor restante la FNUASS, aceste instituții fiind în imposibilitatea de a pune în aplicare prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006.
Învederează recurenta că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3878/27.09.2010.
Analizând legalitatea prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui CNAS, instanța supremă a statuat că "interpretarea sistematica a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006 în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003".
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală".
Concluzionând la subpunctul 2.1 se poate constata că ICCJ, în calitatea acesteia de instanță supremă, prin soluția pronunțată în Decizia nr. 3878/27.09.2010, a constatat că prevederile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al președintelui CNAS, sunt legale, prevederi în temeiul cărora Casei de A. de Sănătate îi este recunoscută abilitarea legală de a emite decizii de impunere, în baza cărora se poate declanșa executarea silită și pe cale de consecință solicităm instanței de recurs respingerea motivului invocat de instanța de fond referitor la împrejurarea potrivit căreia Decizia de impunere nr._/24.09.2013, contestată în prezenta cauză, trebuie anulată de instanță deoarece CAS Prahova nu are calitatea de organ fiscal
competent în emiterea deciziilor de impunere.
3.2) Solicită, de asemenea, respingerea motivului, referitor la lipsa calității de organ fiscal competent în emiterea deciziilor de impunere a CAS Prahova, prin invocarea de către instanța de fond a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București deoarece aceasta hotărâre judecătorească nu a fost cunoscută instituției recurente la momentul emiterii Deciziei de impunere nr._/24.09.2013, contestată în prezenta cauză.
Solicitarea recurentei, de respingere a motivului invocat de instanța de fond are ca temei legal prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederi potrivit cărora: ART. 23
Obligația publicării
Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea X, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.
Art. 23 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007. publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007.
După cum se poate constata, data intrării în vigoare a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București este data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 4 aprilie 2014 iar Decizia de impunere nr._ a fost emisă de CAS Prahova la data de 24.09.2013 deci anterior publicării hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial.
Or, având în vedere faptul că la momentul emiterii Deciziei de impunere contestate în prezenta cauză, CAS Prahova nu avea cunoștință de prevederile Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București, această hotărâre judecătorească dispunând numai pentru viitor după data de 04 aprilie 2014, data publicării în Monitorul oficial, deci ulterior emiterii de către instituția recurentă a Deciziei de impunere nr._/24.09.2013, solicită instanței respingerea motivului referitor la lipsa calității de organ fiscal a CAS Prahova în emiterea deciziei de impunere, invocat de instanța de fond, ca neîntemeiat.
În concluzie, pentru faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile la F.N.U.A.S.S., solicită a se constata că instituția recurentă a aplicat în mod corect prevederile legale referitoare procedând la emiterea Deciziei de impunere nr._/24.09.2013 aferentă anilor 2008-2009 prin care a stabilit contribuția de asigurări sociale de sănătate obligatorii în sarcina reclamantului (acesta având calitatea de persoană care a realizat venituri impozabile din activitate independentă), în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2) lit. "b" din Legea nr. 95/2006 coroborate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, invocate mai sus, și pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant D. C. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal si menținerea sentinței nr. 3681din 14.11.2014pronuntata de Tribunalul Prahova ca fiind legală si temeinică.
Susține intimatul reclamant că pentru a-și susține familia si problemele medicale pe care le are cu copilul a fost nevoit să opteze pentru două locuri de munca dar fără a neglija contribuțiile sale la stat. La data la care CAS Prahova face referire(2005-2009) si încă de când a început să aibă al doilea serviciu recurenta-reclamanta CAS Prahova i-a cerut să depună adeverință de la primul serviciu .>
Precum că este angajat si i se plătește taxele către stat spunând ca nu mai e nevoie de altceva si de vreo altă impunere (lucru confirmat verbal de reprezentanții recurentei si in 2014 când in urma primirii deciziei de impunere a mers in audiență si a încercat să rezolve problema fără a se mai ajunge in instanță i s-a comunicat faptul că a fost o scăpare a angajaților recurentei. Dovada ca nu au aplicat aceasta lege si nu se știa de ea este si faptul că decizia de impunere nr._/24.09.2013 pe care i-au trimis-o a venit in anul 2013 ori daca intimatul era informat in toți acești ani 2008,2009,2010,2011,2012,2013 ar fi plătit, aceasta dovedind reaua credința a CAS Prahova.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, conform art. 488 N. C.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Principalul motiv de recurs invocat de recurentă și care face de prisos cercetarea celorlalte motive evocate, văzut și prin prisma considerentelor avute în vedere de prima instanță care a statuat că „decizia de impunere a fost emisă de un organ necompetent” este circumscris criticii conform căreia actul administrativ contestat este legal, printre altele pentru faptul că data intrării în vigoare a Deciziei nr. 835/2012 a Curții de Apel București (avută în vedere de instanța de fond) este 4.04.2014 (data publicării în Monitorul Oficial), iar Deciziile de impunere contestate au fost emise de CAS Prahova la data de 24.09.2013, respectiv 23.01.2014, deci anterior publicării hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial
Prin urmare, în drept, se pune problema efectelor produse de hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de contencios administrativ în lumina dispozițiilor art. 23 din Legea contenciosului administrativ, evocată și de recurentă prin motivele de recurs.
Întrucât această problemă de drept nu a fost pe deplin clarificată în doctrină și nici în jurisprudență, recent I.C.C.J. a tranșat definitiv această chestiune, statuând prin Decizia nr. 10/11.05.2015 că „ Dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce afecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești”.
Din această perspectivă, față de dispozițiile imperative ale art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea urmează să se conformeze acestei interpretări și să valorifice decizia precizată în sensul celor ce urmează:
Astfel, pârâta recurentă a emis actele administrative din litigiu în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, text de lege, care a fost constatat parțial ca nelegal prin sentința nr. 835/8.02.2012 pronunțată de Curtea de apel București rămasă definitivă și irevocabilă. Această sentință a fost publicată în M.Of. al României Partea I nr. 243/4.04.2014.
Astfel, prin această sentință s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Este de notat că la data publicării acestei hotărâri judecătorești în publicația oficială a statului, la 4.04.2014, actul administrativ emis în baza dispozițiilor din ordinul mai sus amintit contestat ca fiind parțial nelegal era contestat în justiție pe calea contenciosului administrativ, o hotărârea judecătorească definitivă nefiind pronunțată încă în această cauză.
Astfel, Curtea reține faptul că litigiul de față a demarat la data de 11.02.2014, când instanța de fond a fost sesizată cu cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul intimat.
Așa fiind, la data de 4.04.2014, litigiul de față se afla pe rolul instanței de judecată și viza contestarea actului administrativ emis în baza și executarea unei norme legale conținute într-un act administrativ unilateral cu caracter normativ anulat definitiv și irevocabil de instanța de contencios administrativ.
Într-o astfel de situație, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 în interpretarea dată în mod obligatoriu de ICCJ prin decizia nr. 10/2015.
Prin urmare, Curtea urmează să rețină că actele administrativ contestate sunt nelegale, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dat fiind că emitentul acestora era lipsit de competență administrativă, neavând astfel capacitate administrativă de a emite astfel de acte administrative.
Față de aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul art. 521 alin. 3 din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3, art. 23 și art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu aplicarea art. 496 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat și să mențină sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, cu sediul în mun. Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței nr. 3681din data de 14.11.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul D. C., domiciliat în comuna P. M., . Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2016
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. I. C. T. M. D. F.
GREFIER,
C. M.
Red SIC
Tehnored CM
4 ex/16.02.2016
d.f._ Trib. Prahova
Jud. fond I. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 144/2016. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
