Anulare act administrativ. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 33/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 33
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2016
Președinte - Ș. I. C.
Judecător - T. M.
Judecător - D. F.
Grefier - C. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul M. D., domiciliat în . I., nr. 138, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 1353 din data de 10.06.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - PENTRU SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC M., cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sectorul 6, București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294.
Recursul este timbrat cu 100 lei taxă de timbru, conform chitanței nr._/21.09.2015, aceasta fiind anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul registratură, cerere prin care apărătorul recurentului-reclamant, avocat T. E., solicită lăsarea cauzei la ultima strigare, după care,
Curtea ia act că, prin întâmpinare depusă la dosar, intimata Administrația F. pentru Mediu a solicitat și judecarea cauzei în lipsă și, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
La sfârșitul ședinței de judecată s-a prezentat apărătorul recurentului reclamant, avocat T. E., care a depus la dosar împuternicirea avocațială și a învederat că va depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 1353 din data de 10.06.2015, Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - PENTRU SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamantul M. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului se arată că instanța de fond a reținut ca reclamantul a cumpărat din Luxembourg auto folosit marca Renault Megane Scenic care fusese anterior înmatriculat, Prin decizia de calcul întocmita de parata AFP M. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plata a sumei de 4316 lei ca timbru de mediu în situația în care dorește înmatricularea autoturismului.
Trebuia reținut ca timbrul de mediu ce a fost introdus prin OG 9/2013 păstrează conceptul de taxa de prima înmatriculare-teza de poluare, deși denumirea de timbru de mediu este în măsura sa inducă în eroare ,întrucât acesta taxa se percepe numai pentru autoturismele care se înmatriculează pentru prima data în România, fără a se face distincție intre autoturismele produse în România și cele importate mici intre autoturismele noi și cele second-hand,in timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o noua înmatriculare taxa nu mai este perceputa.
Trebuie reținut ca potrivit disp. art. 110 din Tratatul Uniunii Europene niciun stat membru nu aplica direct sau indirect,produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect, produselor naționale similare, tocmai pentru a nu permite existenta unei discriminări din punct de vedere fiscal intre produsele importate și cele similare autohtone, cu atât mai mult cu cât România nu percepe nicio taxa pentru autoturismele produse în tara și înmatriculate aici.
OUG 9/2013 este contrara art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja . membru UE,precum cel pentru care s-a achitat taxa, de poluare, favorizând astfel vinderea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, or,după aderarea la UE ,acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar și potențial ,consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/2009(cauza T.) și în cauza C-263/2010(cauza N. ) a arătat ca art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru ,daca regimul acestei masuri fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzura de pe piața naționala.
Instanța de fond trebuia sa constatate efectul direct al disp. art. 110 alin. 1 - din Tratat și sa stabilească ca nu va face aplicarea dispozițiilor OUG 9/2013, dispoziții contrare, concluzionând nedatorarea taxei timbru de mediu de către reclamant, reținând și ca în conformitate cu disp. art. 117 și 124 Cod procedura fiscala trebuie sa se restituie la cerere debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale,debitorul fiind îndreptățit la plata dobânzii din 04.09.2014. în drept :art. 483 urm c.p.civ și 223 c.p.civ.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului și casarea sentinței 1353/10.06.2015 pronunțata în dosarul_ al Tribunalului Prahova și pe fondul cauzei admiterea acțiunii recurentului-reclamantului astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimata Administrația F. pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 483-502 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că prin cererea introductivă s-a solicitat, în esență, anularea deciziei de calcul a taxei de mediu și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4316 lei, achitată la data de 04.09.2014, cu titlu de timbru de mediu, în temeiul dispozițiilor OUG 9/2013.
Astfel, dispozițiile art.4 din acest act normativ prevăd că „obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Curtea reține că întreaga jurisprudență internă anterioară s-a exprimat în sensul că taxa « pe prima înmatriculare », ca și cea « pe poluare » și ulterior « taxa pentru emisiile poluante » achitată în perioada suspendării instituite prin OUG 1/2012, a diminuat sau a fost de natură a diminua introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România .
S-a mai apreciat că sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, întrucât pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nu se percepe această taxă, ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al U.E .
Curtea reamintește că, în ceea ce privește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule reglementată de dispozițiile art.214 ind.1 – 3 din Codul fiscal, taxa pe poluare reglementată de OUG 50/2008 și cea pentru emisii poluante, reglementată de Legea nr.9/2012 – în perioada aplicării dispozițiilor OUG 1/2012 - a fost incidentă doar prima ipoteză menționată anterior, discriminarea și nesocotirea dispozițiilor comunitare fiind generată de perceperea taxelor doar pentru autovehiculele second hand, achiziționate din vreunul dintre statele membre UE, unde fuseseră deja înmatriculate, iar nu și pentru cele second hand, achiziționate de pe piața internă, unde erau deja înmatriculate – împrejurare statuată în întrega jurisprudență internă, inclusiv în cele două hotărâri CJUE amintite, dar și, mai recent, în cauza C-97/13, C. contra României – care a vizat dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin OUG 1/2012.
Altfel spus, s-a apreciat discriminatoriu faptul că, după . reglementărilor precizate, doar pentru autovehiculele importate din statele membre UE și înmatriculate în România să se perceapă taxa, iar nu și pentru autovehiculele similare indigene, aflate deja în parcul național, cu ocazia transferului dreptului de proprietate, respectiv al transcrierii acestuia.
CJUE a remarcat diferența de reglementare impusă de art.4 al.2 din Legea nr.9/2012 – în sensul obligativității plății taxei și pentru autovehiculele second-hand, achiziționate de pe piața internă, unde au fost deja înmatriculate și pentru care nu s-a plătit vreuna dintre taxele reglementate de Codul fiscal sau OUG 50/2008, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România-, însă a apreciat că, prin suspendarea aplicabilității acestor dispoziții, s-a menținut discriminarea generată de OUG 50/2008 și art.214 ind.1-3 din Codul fiscal.
Or, din dispozițiile art.4 din OUG 9/2013, citate anterior, se poate observa că discriminarea analizată, la care reclamantul a făcut referire în cadrul motivelor de recurs, nu poate fi avută în vedere, întrucât ele reglementează obligația plății timbrului de mediu cu ocazia primei inscrieri a autovehiculului în parcul național, indiferent de proveniența acestuia – indigenă sau importată din vreunul din statele membre UE -, dar și a transcrierii dreptului de proprietate ( a revânzării) autovehiculelor aflate deja în parcul național, pentru care nu s-a achitat sau restituit vreuna din taxele reglementate de Codul fiscal, OUG 50/2008 sau Legea nr.9/2012.
Curtea mai consideră că, toate taxele analizate anterior ( taxa pe prima înmatriculare, pe poluare, pentru emisiile poluante și timbrul de mediu) nu pot fi calificate ca fiind taxe cu efect echivalent unei taxe vamale la import.
Astfel, Curtea consideră că toate taxele amintite au ca fapt juridic generator prima înmatriculare a unui autovehicul în România după . actelor normative care le-au reglementat (o aplicare anterioară fiind imposibilă, ca urmare a principiului neretroactivității legii civile), deci fie introducerea lui în parcul național, fie prima transcriere a dreptului de proprietate a celor aflate în parcul național, după . Legii nr.9/2012, pentru care nu a fost deja achitată una dintre taxele anterioare acesteia.
De asemenea, Curtea constată că chiar CJUE a recunoscut în deciziile sale (cauzele Brzezinski, T., N...etc) dreptul statului membru UE de a impune o taxă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul său, cu condiția ca aceasta să nu fie aplicată discreționar și să nu încalce prevederile art.90 din TCE.
Astfel, în cauza C-313/05 Brzezinski, CJUE a reținut că “o acciză care se aplică tuturor autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, iar nu în temeiul faptului că trec frontiera nu constituie o taxă vamală la import și nici o taxă cu efect echivalent în înțelesul articolului 25 CE, ci intră în sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie, prin urmare, analizată în raport cu articolul 90 CE”.
În mod similar, în cauza T. CJUE a reținut că “..art.110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza impozabilă a impozitelor existente..... ”.
Ca urmare, potrivit jurispudenței precizate, Curtea apreciază că Statul Român avea dreptul să impună o taxă aplicabilă autovehiculului nou introdus în parcul său național, singura condiție fiind ca taxa să nu fie contrară prevederilor art.90, respectiv să nu creeze un regim fiscal discriminatoriu în raport cu produsele similare indigene.
Altfel spus, nu există nicio discriminare, nelegalitate sau neconvenționalitate în faptul perceperii unei taxe pentru prima înmatriculare/poluare/emisiile poluante/timbru de mediu cu ocazia importării unui autovehicul dintr-unul dintre statele membre UE și înmatriculării în România, aceasta fiind în realitate o expresie a dreptului Statului Român de a reglementa măsuri fiscale aplicabile pe teritoriul său, singura condiție fiind ca taxa internă să nu fie aplicată discriminatoriu, în sensul precizat anterior.
Curtea mai reține că, în cauza T., CJUE a statuat că “ în ce privește taxele aplicabile autovehiculelor, în lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri..”.
De asemenea, Curtea reține că în cauza Maciej Brzezinski, CJUE a arătat că “articolul 90 primul paragraf CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei accize aplicate autoturismelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru în măsura în care valoarea accizei aplicate anumitor vehicule de ocazie achiziționate în alt stat membru depășește valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporată în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate anterior în statul membru care instituie acciza, verificarea acestui aspect fiind de competența instanței naționale”, concluzie reluată și în cauzele T. și N..
Totodată, în jurisprudența sa, C.J.U.E. a mai statuat că „ există o încălcare a articolului 90 - primul paragraf din Tratatul C.E. atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import” (cauza Maciej Brzezinski).
Concluzionând, din toate aceste repere jurisprudențiale, rezultă fără echivoc, că taxele reglementate de Codul fiscal, OUG 50/2008, Legea nr.9/2012 și OUG 9/2013 nu pot fi considerate ca fiind taxe cu efect echivalent unei taxe vamale la import, ci expresia dreptului Statului Român de a reglementa măsuri fiscale aplicabile pe teritoriul său.
Apoi, Curtea consideră că actele normative menționate nu pot fi calificate, ab initio, ca fiind contrare dispozițiilor art.90/art.110 din Tratatul CE, respectiv ca fiind un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, ci o asemenea calificare trebuie să fie fundamentată pe dovedirea faptului creării unui regim fiscal discriminatoriu în raport cu produsele similare indigene, prin aplicarea unui mod și metode diferite de calcul, de natură a conduce, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import
Or, raportat la dispozițiile OUG nr.9/2013 în vigoare la data plății timbrului de mediu contestat, Curtea reține că în prezenta cauză reclamantul nu a făcut dovada, fie că că suma achitată cu titlu de timbru de mediu ar depăși valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporată în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate deja în România, fie că OUG 9/2013 ar impune un mod de calcul diferit al taxei pentru autovehiculele de import, față de cele indigene, cu rezultatul unor impozite sporite pentru autovehiculele din prima categorie, astfel că nu poate fi reținută vreo încălcare a dispozițiilor art.110 din TCUE, sub aspectul menționat.
Curtea mai consideră că nu se poate aprecia ca fiind discriminatorie opțiunea legiuitorului de a lega obligația plății timbrului de mediu de faptul generator precizat (prima înmatriculare/transcriere a dreptului de proprietate în România), întrucât, așa cum s-a arătat anterior, acesta este o opțiune de reglementare a legiuitorului, recunoscută chiar de către CJUE, care are și dreptul de a stabili condițiile de impunere a taxei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează ca, potrivit dispozițiilor
art.496 din NCPC, să respingă recursul reclamantului, ca nefondat, în cauză nefiind
incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 N.C.Pr.Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M. D., domiciliat în ., județul Prahova, împotriva sentinței nr. 1353 din data de 10.06.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - PENTRU SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC M., cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sectorul 6, București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. I. C. T. M. D. F.
GREFIER,
C. M.
Red DF
5 ex/02.02.2016
d.f._ Trib. Prahova
Jud. fond N. G.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 16/2016. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
