Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 123/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 123/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II -A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 123
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2016
Președinte - S. A. F.
Judecător - S. M.
Judecător - D. R.
Grefier - S. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul S. I. FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, cu sediul în Târgoviște, .-C3, județ Dâmbovița, prin reprezentant legal O. I., în numele membrilor de sindicat personal contractual din cadrul Primăriei Răzvad, respectiv Bumbanac D., B. L., A. V., R. A., G. D., I. T., B. M., P. F., S. M., Ponoraca M., C. A., S. S., Gagionea M., Afuduloaiei L., M. G., D. T., G. I., D. A. M., G. M., împotriva sentinței nr. 781 din 4.09.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ RĂZVAD, cu sediul în ..
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul – reclamant S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică și intimata – pârâtă U. A. Teritorială Răzvad.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recurentul, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea, luând act de solicitarea recurentului de soluționare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
I Sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița
Prin sentința nr. 781 din 4.09.2015 Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, în numele membrilor săi, funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Răzvad, județul Dâmbovița, respectiv Bumbanac D., B. L., A. V., R. A., G. D., I. T., B. M., P. F., S. M., Ponoraca M., C. A., S. S., Gagionea M., Afuduloaiei L., M. G., D. T., G. I., D. A. M., G. M., în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Răzvad, ca neîntemeiată.
II Recursul formulat de reclamant
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, prin reprezentant legal O. I., în numele membrilor de sindicat funcționari publici din cadrul UAT Răzvad, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, a arătat căinstanța de fond nu a dat dovada de rol activ, pronunțându-se fără a dispune o expertiza al cărei obiectiv trebuia să stabilească dacă drepturile ce fac obiectul prezentei cauzei au fost acordate salariaților sau nu.
Premiul anual aferent anului 2010 este un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în condițiile in care salariații au dobândit calitatea de titulari ai acestui bun la expirarea anului 2010.Totuși, o astfel de plată nu s-a efectuat, deoarece prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a stipulat în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Dispozițiile art. 8 din legea nr. 285/2010 nu pot fi considerate că au instituit o amânare sau o eșalonare a plății acestor sume, legiuitorul folosind terminologia clară și lipsită de orice echivoc: „nu se mai acordă".
Instanța de fond nu a cercetat dacă prin modul concret de reglementare s-a realizat o compensare a acestor sume (compensarea având funcția de stingere a datoriei), în condițiile in care legiuitorul a specificat că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Cu alte cuvinte, interpretând exclusiv gramatical termenii folosiți de legiuitor, se ajunge la concluzia că legiuitorul, acordând o anumită creștere a salariilor în sectorul bugetar, cuantumul acestor creșteri a inclus și cuantumul sumei unice ce trebuia acordată cu titlu de premiu anual pe perioada anului 2010.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie însă să fie doar formală, iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis Curtea Europeană în numeroase hotărâri. în speță, pentru a se respecta această cerință este necesar a se verifica împrejurarea că, în concret, a avut loc o astfel de compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011, și, deci, s-a stins această datorie.
O astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca, în concret, să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții juridice, pentru următoarele considerente:
Nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridică a premiului și natura juridică a salariului, premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodicul, lunară acordată pentru munca depusă de angajați; premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, pe când creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată; mai mult, teoretic, unii angajați nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010, ori aveau dreptul la un cuantum redus al acestuia, respectiv acei angajați care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Or, dacă s-ar accepta teoria compensării, atunci ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să fie acordate diferențiat salariaților, luându-se în considerare situația fiecăruia și îndreptățirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu anual pe anul 2010, iar nu în mod unitar și egal.
De asemenea, cercetând dispozițiile art. 1 din legea nr. 285/2010 se constată că „majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010" (alin. 3), așadar, criterii fără nicio legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 201.0 și care putea fi diferențiat, atât în funcție de perioada lucrată, cât și în funcție de modul de desfășurare a activității profesionale.
Toate aceste considerente au format convingerea că, în realitate, expresia „ acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi" nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fară însă nici un substrat de fond, deci fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial,
În considerarea celor expuse, prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de bun a reclamanților, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea premiului anual, drept prevăzut pe perioada anului 2010 în art. 25 din legea nr. 330/2009.
Motivat de faptul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ( primul paragraf al art. 1 din Primul Protocol la CEDO ), că nici măcar nu s-a declarat vreo cauză de utilitate publică (pentru care prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a stipulat neacordarea dreptului câștigat la încasarea premiului anual aferent anului 2010), prin sentința pronunțata de instanța de fond a s-a încălcat dreptului fundamental al angajaților Primăriei Pietrosita la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care este prioritar la aplicare potrivit art. 20 din Constituția României.
Astfel că instanța de fond trebuia sa solicite relații privind compunerea majorării salariate acordate pe 2011, respectiv dacă a inclus și cuantumul celui de-al 13 -lea salariu cuvenit pentru anul 2010, conform art. 8 din Legea 285/2010.
Daca s-ar fi verificat în concret dacă în majorarea salariului pe 2011 s-a inclus și premiul anual în discuție pe 2010, s-ar fi constat că nu s-a realizat această obligație, întrucât nici nu era vizată efectiv (a se vedea expunerea de motive a Legii 285/2010 sub aspectul scopului majorării acordate pe 2011); or, această poziție constituie o veritabilă privare de proprietate, sancționată de Convenție, astfel că instanța națională este obligată să aplice direct normele comunitare când se constată că legislația națională le încalcă.
III Considerentele instanței de recurs
Examinând sentința recurată, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 483-502 Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Slobozia M., județul Dâmbovița, obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anul în salariul lunar, începând cu 1.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 1.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 1.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2001 privind dobânda legală.
Potrivit dispozițiilor art. 225 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vogoare în anul 2010, abrogată prin Legea nr. 284/2010, (1) pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, (2) pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitatea, (3) premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar, aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor, (4) plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Conform art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Cu privire la motivul de recurs privind faptul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, pronunțându-se fără a dispune o expertiză al cărei obiectiv trebuia să stabilească dacă drepturile ce fac obiectul prezentei cauzei au fost acordate salariaților sau nu:
Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă extrajudiciară, acestea nefiind depuse la dosar, potrivit art. 194 alin. 1 lit e Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată va cuprinde:… e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150 ( la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces.
La primul termen de judecată, instanța a încuviințat cererea reclamantului de amânare, pentru lipsă de apărare, iar la termenul acordat, și la care instanța a luat act de solicitarea de judecată a cauzei în lipsă, reclamantul nu s-a prezentat.
Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 194 alin. 6 Cod procedură civilă, care prevăd că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, motivul de recursprivind faptul căinstanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, pronunțându-se fără a dispune o expertiză, este nefondat.
Cu privire la motivele de recurs privind faptul că premiul anual aferent anului 2010 este un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, fiind realizată în concret o privare de bun, de dreptul dobândit la primirea premiului anual, o veritabilă privare de proprietate, sancționată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, curtea constată că, în fapt, legiuitorul a reglementat o modalitate de plată eșalonată, prin aceasta nefiind încălcat principiulneretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât nu sunt vizate efecte juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi și nu au fost afectate cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Instanța de fond a reținut în mod corect că prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictu într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată fiind constatată de Curtea Constituțională.
Prin numeroase decizii, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională a reținut că nu a fost încălcat principiul neretroactivități legii. În acest, sens, cu titlu exemplificative, sunt de menționat deciziile nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 5 aprilie 2012, nr. 113 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 9 mai 2013, nr. 796 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 19 din 11 ianuarie 2016.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat, prin decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 5 aprilie 2012, că beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea nr. 330/2009 neimpunând, de altfel, o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate reglementa o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice; a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate private, întrucât premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Motivele de recurs privind faptul că instanța de fond nu a cercetat dacă prin modul concret de reglementare s-a realizat o compensare a acestor sume, o astfel de compensare neavând loc, iar dacă s-ar fi verificat în concret dacă în majorarea salariului pe 2011 s-a inclus și premiul anual în discuție pe 2010, s-ar fi constatat că nu s-a realizat această obligație, sunt, de asemenea, nefondate, întrucât prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, rezultând, astfel, că au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii formulat de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 37 din_ ,Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
În motivarea deciziei nr. 21/18.11.2013,Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a premiului anual, precum și efectul modificărilor legislative asupra modalității de acordare a acestui drept, în raport cu dezlegările date prin deciziile Curții Constituționale, și a reținut că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, iar din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
În concluzie, Înalta Curte a constatat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă, prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual legiuitorul acționând în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, premiul anual aferent anului 2010 fiind inclus de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pentru toate aceste motive, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 fiind incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, curtea constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anul în salariul lunar, începând cu 1.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, și pe cale de consecință și cererea de obligare a pârâtei la plata de daune interese moratorii, este legală, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 480 pct. 8 Cod procedură civilă, considerente pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 496 Cod procedură civil, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul S. I. FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, cu sediul în Târgoviște, .-C3, județ Dâmbovița, prin reprezentant legal O. I., în numele membrilor de sindicat personal contractual din cadrul Primăriei Răzvad, respectiv Bumbanac D., B. L., A. V., R. A., G. D., I. T., B. M., P. F., S. M., Ponoraca M., C. A., S. S., Gagionea M., Afuduloaiei L., M. G., D. T., G. I., D. A. M., G. M., împotriva sentinței nr. 781 din 4.09.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ RĂZVAD, cu sediul în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2016.
Președinte, Judecători
S. A. F. S. M. D. R.
Grefier,
S. V.
Red. SAF
Tehnored. SAF/ SV-EG
4 ex./15.02.2016
d.f._ -Trib. Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator date cu caracter personal;
Număr notificare 3120/2006;
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 173/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
