Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 119/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 119/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA A II -A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR.119
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2016
Președinte - S. F. A.
Judecător - S. M.
Judecător - D. R.
Grefier - S. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, cu sediul în municipiul Târgoviște, . – C3, județul Dâmbovița, CUI_, reprezentat legal prin Președinte O. I., în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Moreni, împotriva sentinței nr. 835 din 17.09.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. A. Teritorială Moreni reprezentată prin Primar, cu sediul în .
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, rămâne în deliberare și pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 835 din 17.09.2015 Tribunalul Dâmbovița, a respins cererea formulată de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Moreni, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Moreni reprezentată prin Primar D. C..
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual C.A.S. Dâmbovița și Administrație Publică, criticând-o pentru nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 486-488 alin.1 pct. 8 Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței.
În motivarea recursului s-a arătat că prin acțiunea formulata in numele si pentru personalul contractual din cadrul Primăriei s-a solicitat obligarea intimatei parate la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2013 până la zi reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective si plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală.
În soluționarea cauzei, instanța de fond nu a dat dovada de rol activ pronunțându-se fără a dispune o expertiza al cărei obiectiv trebuia sa stabilească daca drepturile ce fac obiectul prezentei cauzei au fost acordate salariaților sau nu, iar premiul anual aferent anului 2010 este un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat in mod retroactiv, în condițiile în care salariații au dobândit calitatea de titulari ai acestui bun la expirarea anului 2010, arată recurentul.
Totuși, o astfel de plată nu s-a efectuat deoarece prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a stipulat în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi, iar în speță, dispozițiile art. 8 din legea nr. 285/2010 nu pot fi considerate că au instituit o amânare sau o eșalonare a plății acestor sume, legiuitorul folosind terminologia clară și lipsită de orice echivoc: „nu se mai acordă".
Instanța de fond nu a cercetat dacă prin modul concret de reglementare s-a realizat o compensare a acestor sume (compensarea având funcția de stingere a datoriei). In condițiile in care legiuitorul a specificat că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Cu alte cuvinte, interpretând exclusiv gramatical termenii folosiți de legiuitor se ajunge la concluzia că legiuitorul, acordând o anumită creștere a salariilor în sectorul bugetar, cuantumul acestor creșteri a inclus și cuantumul sumei unice ce trebuia acordată cu titlu de premiu anual pe perioada anului 2010, motivează recurentul.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie însă să fie doar formală, iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis Curtea Europeană în numeroase hotărâri. În speță, pentru a se respecta această cerință este necesar a se verifica împrejurarea că, în concret, a avut loc o astfel de compensare între premiul anual și creșterile salariate acordate începând cu 01 ianuarie 2011 și, deci, s-a stins această datorie.
O astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca, în concret, să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții juridice, pentru următoarele considerente:
- nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridică a premiului și natura juridică a salariului.
- premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară acordată pentru munca depusă de angajați. .
- premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, pe când creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
- mai mult, teoretic, unii angajați nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010 ori aveau dreptul la un,cuantum redus ai acestuia, respectiv acei angajați, care în cursul anului au desfășurat activități profesionale ne satisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționați disciplinar.
Or, dacă s-ar accepta teoria compensării, atunci ar fi trebuit.ca aceste creșteri salariate fie acordate diferențiat salariaților (luându-se în considerare situația fiecăruia și îndreptățirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu, anual pe anul 2010), iar nu în mod unitar și egal.
De asemenea, cercetând dispozițiile art. 1 din legea nr. 285/2010 se constată că „majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010" (alin. 3 al art. 1). Așadar, criterii fără nicio legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010 și care putea fi diferențiat, atât în funcție de perioada lucrată, cât și în funcție de modul de desfășurare a activității profesionale, motivează recurentul.
Toate aceste considerente au format convingerea că, în realitate, expresia „ acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi" nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fără însă nici un substrat de fond, deci fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial.
În considerarea celor expuse, prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de bun a reclamanților, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea premiului anual, drept prevăzut pe perioada anului 2010 în art. 25 din legea nr. 330/2009.
Motivat de faptul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (primul paragraf al art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O.) că nici măcar nu s-a declarat vreo cauză de utilitate publică (pentru care prin art. 8 din legea nr. 285/2010 s-a stipulat neacordarea dreptului câștigat la încasarea premiului anual aferent anului 2010), prin sentința pronunțata de instanța de fond s-a încălcat dreptul fundamental al angajaților la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care este prioritar la aplicare potrivit art. 20 din Constituția României, astfel ca instanța de fond trebuia sa solicite relații privind compunerea majorării salariate acordate pe 2011, respectiv dacă a inclus și cuantumul celui de-al 13 -lea salariu cuvenit pentru anul 2010, conform art. 8 din Legea nr. 285/2010, motivează în final recurentul.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 488 alin.1 pct. 8 Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Așa cum bine a motivat prima instanța la data de 1.01.2011 a intrat în vigoare art.8 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
În cauză nu se pune problema unei compensări, ci aplicării și interpretării unui text de lege imperativ, respectiv a includerii premiului anual, în salariul de bază, începând cu data de 1.01.2011.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr.21/2013, obligatorie conform art.517 alin.4 Cod pr.civilă, prin care a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
De asemenea, Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
Ca atare, prima instanță având în vedere obiectul acțiunii, respectiv obligarea paratei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală, nu putea admite efectuarea unei expertize în cauză. Astfel, premiul anual pe anul 2010 s-a inclus în salariul de bază, începând cu anul 2011, iar instanța nu a fost învestită cu verificarea modului de încadrare a personalului.
Prin urmare, nu se pune problema ca în cauză nu s-au respectat dispozițiile legale în vigoare sau drepturile fundamentale ale reclamanților.
Așa fiind, motivele de recurs sunt nefondate, Curtea, văzând și dispozițiile art. 496 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publică, cu sediul în municipiul Târgoviște, . – C3, județul Dâmbovița, CUI_, reprezentat legal prin Președinte O. I., în numele membrilor de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Moreni, împotriva sentinței nr. 835 din 17.09.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,
în contradictoriu cu intimata pârâtă U. A. Teritorială Moreni reprezentată prin Primar D. C., cu sediul în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2016.
Președinte, Judecători
S. A. F. S. M. D. R.
Grefier,
S. V.
Red. DR
Tehnored SV
4 ex./15.02.2016
d.f._ -Trib. Dâmbovița
j.f. C. I. D.
Operator date cu caracter personal;
Număr notificare 3120/2006;
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 193/2016. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 180/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
