Anulare act administrativ. Decizia nr. 1875/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1875/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 47/39/2015
Dosar nr._ - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1875
Ședința publică din 31 Martie 2015
Președinte N. D.
Judecător G. D.
Judecător M. L.
Grefier M. D.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul R. S. cu domiciliul în D., .. 5, ., împotriva deciziei nr.1256 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ *, intimați fiind B. E. Judecătoresc P. D. cu sediul în D., .. 64, . B. și Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice B. cu sediul în B., .. 5, Județul B..
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, verificându-și competența potrivit art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.96 pct.4 și art.505 alin.1 Cod procedură civilă și constatând contestația în anulare în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 15.07.2014 sub nr._ (pe calea regulatorului de competență ce a făcut obiectul sentinței 133/1.07.2014 a Curții de Apel Suceava în dosarul_ în urma conflictului de competență între instanța inițial investită - Judecătoria D. și Tribunalul B.), contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a solicitat la data de 10.03.2014, în contradictoriu cu intimatul R. S., anularea adresei de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 49/2013 în data de 25.02.2014 pe veniturile debitoarei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și transmisă Ministerului Finanțelor Publice, ANAF și D.R.G.F.P. Iași, a încheierii din 25.04.2013 și raportului de expertiză extrajudiciară efectuată de către expert contabil N. P.. De asemenea, s-a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Intimatul-creditor R. Silevstru a formulat întâmpinare prin care a invocat o . excepții, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Prin sentința nr.1321 din 14 august 2014 Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice B. și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași.
A admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., în contradictoriu cu intimatul R. S..
A anulat în parte Încheierea din 25.02.2014 în sensul că reduce onorariul executorului judecătoresc de la 6.600 de lei la 2.000 de lei, cheltuielile de executare de la 1700 de lei la 500 de lei și onorariu expertului de la 8000 lei la 4000 de lei.
A anulat adresa de înființare a popririi emisă în dosarul de executare 49/2013 al B. P. D. din data de 25.02.2014 pe contul debitoarei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași.
A respins cererea de anulare a Raportului de expertiză întocmit de expert N. P. în dosarul 894/2013 al B. P. D..
A respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs contestatoarea Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr.1256 din 24 noiembrie 2014 Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul contestatoarei împotriva sentinței nr. 1321 din 14 august 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimați fiind R. S. și B. E. Judecătoresc P. D., a casat în parte sentința și în rejudecare, a admis în parte contestația la executare și a anulat și actele de executare referitoare la sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrarii prezentei decizii.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Astfel, așa cum corect a arătat și recurenta, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 20/2009 pronunțată în recurs în interesul legii dată în interpretarea dispozițiilor art. art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici a stabilit că „în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.” Decizia nr.20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 880 din 16 decembrie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art.517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în cazul pronunțării unui recurs în interesul legii, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
În mod greșit, a apreciat prima instanță că dacă intimatul ar fi fost angajat al recurentei atunci când ceilalți funcționari publici au câștigat aceste drepturi salariale în instanță, ar fi obținut și intimatul o hotărâre favorabilă. Nici curtea și nici instanța de fond nu aveau cum să cunoască ce soluție ar fi dat instanța.
De altfel, recursul în interesul legii referitor la interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici a fost promovat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție tocmai pentru că practica nu era unitară, existând hotărâri de admitere a acțiunilor și de acordare a acestor drepturi salariale precum și hotărâri de respingere a acțiunilor funcționarilor publici.
Referitor la actele de executare privind drepturile salariale constând în stimulente, curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 al. 1 din OG nr. 2/2006, autoritățile și instituțiile publice pot acorda stimulente funcționarilor publici, în măsura în care au dreptul de a constitui un fond de stimulare conform legii, modul de constituire a acestui fond și condițiile de utilizare ale acestuia, fiind stabilite cu consultarea organizațiilor sindicale prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, conform art.1 pct.1 din Normele metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia aprobate prin HG nr.154/1997, acest fond se constituie în fiecare lună de către ministerul de resort. Dispozițiile art. II din aceleași norme reglementează criteriile de repartizare pe salariați a stimulentelor, cuantumul acestora și modul de acordare a acestora.
Chiar dacă acordarea stimulentelor nu este prevăzută ca o obligație imperativă a angajatorului în legislația citată, Curtea a constatat că acestea au fost efectiv acordate funcționarilor publici din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B. în perioada 16.07.2007 – 31.12.2010. Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că intimatul nu a contribuit la constituirea fondului de stimulente întrucât acesta a fost eliberat din funcție în mod nelegal și, în perioada 16.07.2007 – 31.12.2010, a fost împiedicat, chiar din culpa acesteia să contribuie la acest fond.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestație în anulare.
În motivare, a criticat considerentele deciziei contestate, apreciind că instanța a dat o interpretare greșită Deciziei ICCJ nr.20/2009.
A susținut că drepturile bănești referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare ce fac obiectul cauzei de față se referă la perioada 16.07.2007 – 7.05.2009, iar Decizia I.C.C.J. nr.20/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 16.12.2009 și își produce efecte juridice pentru viitor și nu retroactiv, drept pentru care nu poate fi invocată în speța de față.
Referitor la drepturile bănești privind stimulentele, a considerat că aceiași instanță a interpretat foarte bine norma de drept și a constatat că a fost eliberat din funcție în mod nelegal, drept pentru care a și fost anulată Decizia nr.11/2007 emisă de recurentă, culpa aparținând acesteia; că în cazul anulării acestei decizii, instanța trebuia să hotărască și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul le-a solicitat; că aceste despăgubiri sunt egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Referitor la cele două sporuri de 25% privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, a menționat că în mod legal și temeinic au fost argumentate de Tribunalul B. – prin considerentele sentinței nr.1321/14.08.2014 – pag.11-12 constatând că decizia nr.20/2009 a ICCJ s-a publicat ulterior pronunțării sentințelor nr.1134/29.10.2008 – Dosar nr._ și nr.550/7.05.2009 din Dosar nr._ ; că din eroare Curtea nu a reținut că aceste sporuri se referă la două perioade: 16.07.2011 – 29.10.2013 pentru care există sentința nr.1134/29.10.2008 – Dosar nr._ ( filele nr.242-245 – dosar Judecătoria D. ), sentință în care nu i s-a acordat pentru perioada menționată cele două sporuri și 1.11.2008 – 7.05.2009 - perioadă pentru care colegii săi au primit cele două sporuri în baza sentinței nr.550/7.05.2009 – Dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia nr.1412/3.07.2009 a Curții de Apel Suceava.
A mai susținut că în mod greșit a apreciat prima instanța că dacă ar fi fost angajat al recurentei atunci când ceilalți funcționari publici au câștigat aceste drepturi salariale în instanță ar fi obținut și el o hotărâre favorabilă, întrucât nici Curtea și nici instanța de fond nu aveau cum să cunoască ce soluție ar fi dat instanța; că atâta timp cât în discuție se pune acordarea de despăgubiri ca urmare a anulării Deciziei nr.11/2007 emisă de recurentă, alte interpretări subiective ale normei de drept nu mai sunt relevante; că despăgubirile se acordă în baza art.18 al.3 din Legea nr.554/2004 și a art.106 din Legea nr.188/1999 și au fost clarificate și lămurite de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.355/22.03.2011 – considerente – pag.4 - 5, decizie obligatorie și pentru Curtea de Apel Suceava.
A solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.
Și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.503 alin.2 pct.2 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinare, intimata Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice B. a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Referitor la legalitatea acordării stimulentelor invocată de reclamant, a considerat că aceasta este neîntemeiată întrucât acordarea acestor stimulente nu are caracter imperativ ci reprezintă o facultate a autorității publice; că potrivit OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală acordarea stimulentelor se făcea de către ordonatorul de credite la propunerea conducătorului de specialitate; că acordarea stimulentelor este facultativă și nu reprezintă o obligație pe care să o aibă autoritatea față de angajat; că în acordarea acestora este vorba despre "timpul efectiv lucrat", respectiv timpul cât funcționarul a prestat efectiv activitatea și nu doar de rezultatele muncii îndeplinite, a căror importanță este luată în considerare în determinarea cuantumului stimulentului acordat.
Privitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, a considerat că acordarea lor este abuzivă cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.20/2009 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 880 din 16.12.2009 a admis " Recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturi salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă “.
Instanța de control judiciar ( Înalta Curte de Casație și Justiție ) a constatat în nenumărate rânduri că astfel de drepturi se acordă în raport de normele aprobate prin ordin de ministru privind stabilirea și nivelul lor, avându-se în vedere performanțele funcționarilor publici în activitatea desfășurată, ori, în perioada pentru care creditorul solicită plata stimulentelor, raportul său de serviciu era suspendat, caz în care nu se poate reține o culpă a autorității pârâte care a achitat reclamantului drepturile salariale cuvenite, mai puțin stimulentele respectând astfel dispozițiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond, respectiv Tribunalul B., prin Sentința nr.1321/2014, precum că d-l R. S. ar fi beneficiat de aceste sporuri și stimulente având în vedere Sentința nr.1134/29.10.2008 pronunțată în dosarul nr._, precum și Sentința nr.550/07.05.2009, care s-ar aplica prin analogie și în situația de față, a considerat că aceasta este nelegală și netemeinică, executorul judecătoresc nefiind învestit cu punerea în executare a acestor sentințe.
Examinând contestația în anulare formulată, instanța constată că prevederile legale invocate respectiv art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, nu sunt îndeplinite în cauză.
Contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare formulată pe dispozițiile art. 503 alin.2 pct.2 Cod proc. civilă, potrivit cărora „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.
Analizând motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare formulate, Curtea reține că acestea se referă în esență la aplicarea și interpretarea greșită a Deciziei ICCJ nr.20/2009 în speța dedusă judecății, în sensul că aceasta a fost aplicată retroactiv - pentru perioada 16.07.2007 – 07.05.2009 – deși a fost publicată la data de 16.12.2009 și își produce efectele doar pentru viitor, și respectiv la omisiunea instanței de recurs de a avea în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 355/22.03.2011, însă aceste critici se referă la eventuale greșeli de judecată ale instanței de recurs, nicidecum la „erori materiale”, în sensul dispozițiilor legale anterior menționate. Erorile prevăzute de art. 503 alin.2 pct.2 Cod proc. civilă reprezintă greșeli de fapt, involuntare, în legătură cu aspectele formale ale recursului și care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi de atac.
În consecință, întrucât criticile contestatorului nu se încadrează în motivul prevăzut de art.503 alin.2 pct.2 Cod proc. civilă, în temeiul căruia a fost formulată această cale extraordinară de atac, Curtea urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul R. S. cu domiciliul în D., .. 5, ., împotriva deciziei nr.1256 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ *, intimați fiind B. E. Judecătoresc P. D. cu sediul în D., .. 64, . B. și Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice B. cu sediul în B., .. 5, Județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. GD.
Tehnored. MD.
5ex./27.04.2015
.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1213/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2106/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
