Pretentii. Decizia nr. 1213/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1213/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 820/86/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR. 1213
Ședința publică din data de 4 martie 2015
Președinte T. K.
Judecător G. C.
Judecător S. R.
Grefier Ț. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. E. P., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței nr. 4839 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimați fiind pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava și S. F. Municipal Câmpulung Moldovenesc, cu sediul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, .. 2A, județul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin cererea de recurs recurentul a solicitat judecarea în lipsă, iar în procedura de regularizare a cererii recurentul-reclamant a depus taxă de timbru în cuantum de 100 lei, iar intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Verificându-și competența, în baza art. 131 din Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 pct. 3 Cod de procedură civilă și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, apoi, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 27.01.2014, sub nr._, reclamantul C. E.-P. în contradictoriu cu pârâta S. F. Municipal Câmpulung Moldovenesc prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat restituirea sumei de 5.163 lei, reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule achitat în vederea înmatriculării autoutilitara marca Ford Focus, precum și dobânda legală acordată în materie fiscală de la data plății, 13.01.2014 și până la data restituirii efective.
Prin sentința nr. 4839 din 18 septembrie 2014,Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul C. E.-P. în contradictoriu cu pârâta S. F. Municipal Câmpulung Moldovenesc prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C. E. P., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că în ce privește motivarea primei instanțe cu plivire la eliminarea discriminării prin . art. 4 din Legea nr. 9/2012 la data de 01.01.2013, aceasta nu are susținere având în vedere următoarele:
Deși prin . acestui text de lege, legiuitorul a încercat să acomodeze legislația internă cu deciziile CJUE, se poate observa că și aceasta taxă se plătește doar la înmatricularea autovehiculelor în România. Această taxă nu are nicio legătură cu principiul „poluatorul plătește” (menționat în nota de fundamentare), ci este în continuare discriminatorie atât timp cât nu se aplică tuturor mașinilor aflate în circulație.
Astfel, pentru o mașină second-hand, indiferent de anul înmatriculării în România, dar care nu este tranzacțională (vândută), deținătorul acesteia nu plătește taxa de mediu sau timbru de mediu deși este în circulație, folosește drumul public și, implicit, poluează. Numai că, în atare situație, poluatorul nu este obligat la plata acestei taxe de mediu.
Deși prin noua taxă instituită, denumită „timbru de mediu”, legiuitorul a încercat să acomodeze legislația internă cu deciziile CJUE, se poate observa că și această taxă se plătește doar la înmatricularea autovehiculelor în România. Această taxă nu are nicio legătura cu principiul „poluatorul plătește” (menționat în nota de fundamentare), ci este în continuare discriminatorie atât timp cât nu se aplică tuturor mașinilor aliate în circulație.
Astfel, pentru o mașină, indiferent de anul înmatriculării în România, dar care nu este tranzacționala (vândută), deținătorul acesteia nu plătește taxa dec mediu sau timbru de mediu, deși este în circulație, folosește drumul public și, implicit, poluează. Numai că, în atare situație, poluatorul nu este obligat la plata acestei taxe de mediu
Prin noua formulă de calcul al timbrului de mediu, instituită prin OUG nr. 9/2013, taxa crește foarte mult pentru autoturismele Euro 3 și Euro 4 și scade pentru autoturismele Nou - euro, Euro 1 si Euro 2. Întrucât majoritatea tranzacțiilor cu autoturisme au ca obiect autoturisme încadrate în normele Euro 3 și Euro 4, proprietarii acestora vor fi afectați în cazul în care ar dori să înstrăineze autoturismul neputând dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate. Or, circuitul civil este liber, iar această taxă, după cum a fost reglementată, încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, prevăzut de art. 34-36 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene,
Mai mult decât atât, OUG nr. 9/2013, actul esențial care reglementează timbrul de mediu, conține și dispoziții care încalcă Constituția României. Este vorba despre art. 4 lit. d) din OUG nr. 9/2013 prin care se prevede obligația achitării timbrului de mediu în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Acest articol încalcă principiul neretroactivității legii civile, principiu consacrat de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție și de art. 6 din Codul civil.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și a acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat pentru înmatricularea unui autoturism marca Ford Focus o taxă pentru timbru de mediu în sumă de 5.163 lei la data de 13.01.2014 conform chitanței . nr._ (fila 4 dosar fond).
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege învederate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă cât și a celor de producție comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, prin reglementările sale, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 ( fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene și potrivit căruia ” Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță e achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că e posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit printr-un calcul concret faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
Cauzele pronunțate de CJUE în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Față de cele ce preced, deoarece la momentul când reclamantul a achitat taxa pentru timbru de mediu, aceasta era datorată potrivit legii naționale atât pentru autovehiculele naționale, cât și pentru cele care au dobândit drept de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, se observă că recursul de față apare ca fiind neîntemeiat și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C. E. P., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței nr. 4839 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimați fiind pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava și S. F. Municipal Câmpulung Moldovenesc, cu sediul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, .. 2A, județul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. S.R.
Jud. Fond D. C.D.
Tehnored. Ț.O /5 Ex./05.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1491/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1875/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








