Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 85/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 165/39/2015
Dosar nr._ - suspendare executare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 85
Ședința publică din 7 aprilie 2015
PreședinteVințilă N.
Grefier H. L.
Pe rol, judecarea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de reclamanta S. M. INTERIM SRL, cu sediul în . Mărului, ., Biroul nr. 1, nr. 391, județul Suceava și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat în G. Dufaut, din municipiul București, .. 28, sector 3, în contradictoriu cu pârâtele A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 28 și A.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 3-5.
La apelul nominal se prezintă avocat B. C. pentru reclamantă, lipsă fiind reprezentanții pârâtelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei după care, avocat B. C. pentru reclamantă depune recipisa de consemnare nr._/1 din 24.03.2015 emisă de CEC BANK Suceava cu care face dovada achitării cauțiunii în cuantum de 42.942,99 RON.
Instanța dispune ca originalul chitanței să se depună la registrul de valori al instanței, iar copia acesteia în prezentul dosar.
Fiind întrebată, avocat B. C., precizează că, contestația a fost depusă și înregistrată în termenul prevăzut de lege la organul fiscal, iar până la sfârșitul ședinței de judecată va depune copia confirmării de primire în acest sens.
Instanța constată cererea de suspendare în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat B. C. pentru reclamantă solicită admiterea cererii de suspendare și suspendarea actelor administrativ fiscale precizate în cererea de chemare în judecată, emise la 30 ianuarie 2015, respectiv a Deciziei de impunere nr. 20, a Raportului de inspecție fiscală nr. 16 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3 întrucât sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Referitor la condiția existenței cazului bine justificat susține că, în ceea ce privește actele administrative a căror suspendare se cere, există o îndoială în privința legalității acestora atât raportat la aspectele privind starea de fapt cât și starea de drept. A demonstrat cu documentele depuse la dosar, care nu au fost contestate de pârâte faptul că, există o contradictorialitate între opinia fiscului exprimată cu ocazia efectuării acestui control și în urma căruia s-au emis aceste acte administrativ fiscale și opinia aceluiași organ fiscal, și a inspectoratului teritorial de muncă pe același subiect identic, controale efectuate anterior acestui control, respectiv în anii 2012, 2013 și august 2014.
Problema de drept care se pune în prezenta cauză este dacă sunt salariații temporari detașați? li se cuvine lor indemnizația de detașare cu regimul fiscal prevăzut de Codul fiscal și anume nu se plătește impozitul fiscal, nu se plătesc cotizații sociale ?
În opinia organului fiscal actual emisă cu ocazia controlului care a dat naștere actelor administrativ fiscale contestate este că salariații nu sunt detașați și că, acea indemnizație de detașare trebuie reconsiderată ca venit de natură salarială și supus impozitelor și taxelor.
Opinia anterior exprimată, pe care a dovedit-o prin actele depuse la dosar, este contrară, considerau că sunt detașați și considerau că indemnizația de detașare a fost corect și legal plătită cu respectarea pragurilor prevăzute de lege pentru aceste indemnizații și anume: AJFM B. a efectuat un control în anul 2014 tot la un agent de muncă temporar pe problema impozitării drepturilor salariale efectuate pentru personalul detașat să desfășoare activitate determinată pe teritoriul altor state membre și a considerat că poate fi acordată diurna, că nu s-a constatat nimic nelegal în acordarea acesteia. La fel s-a exprimat și ITM-ul în urma controalelor efectuate în anii 2012 și 2013 care au susținut la fel că pentru toate perioadele de detașare în Franța angajatorul face dovada achitării diurnei, a alocațiilor specifice detașării conform directivei. Cu toate acestea, în prezent, susțin altceva, adică ceea cea ce era valabil în 2012, 2013, 2014 brusc în 2015 nu mai este valabil. Din această contradictorialitate rezultă că se încalcă grav din punctul de vedere al reclamantei principiul securității juridice și încrederii legitime care fac contribuabilul să fie supus, în mod total arbitrar, abuzurilor autorităților. Solicită a se observa din înscrisurile depuse la dosar această contradictorialitate care face să planeze un semn grav de întrebare și serios asupra legalității actelor administrative actuale și deci din punctul său de vedere solicită să se stabilească că reclamanta se află într-un caz bine justificat care să atragă după sine admiterea cererii de suspendare.
Referitor la ceea ce s-a spus în întâmpinare de către pârâte și anume că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, susține că, prin cererea de suspendare i se dă posibilitatea tocmai să răstoarne aparent această prezumție, care este o prezumție relativă, până la pronunțarea pe fond, deci nu consideră că ceea ce susținut prin întâmpinare duce la îndepărtarea îndeplinirii acestei condiții a cazului bine justificat.
În ceea ce privește paguba iminentă solicită a se observa că și această condiție este îndeplinită. Dincolo de faptul că suma de 4.300.000 lei este o sumă foarte mare, dar nu cuantumul acesteia duce neapărat și automat la admiterea cererii de suspendare, ci faptul că această sumă nu poate fi susținută de către societate. Din acest motiv a depus la dosar situațiile financiare pe anul 2013, societatea fiind înființată în anul 2012, iar din situațiile financiare pe anul 2014 se observă că societatea este pe profit și are potențial de dezvoltare economico-financiară. În anul 2012 societatea a avut un profit de peste 90.000 lei, iar în 2014 un profit de 500.000 lei, însă se poate observa că este un profit foarte mic față de suma care se solicită a fi executată. Reclamanta are datorii, creanțe de încasat însă ele sunt oarecum echivalente. Din situațiile financiare depuse se observă că societatea nu are active imobilizate clădiri, terenuri care să fie valorificate de organul fiscal printr-o executare silită. Solicită analizarea acestor situații financiare raportat la concluziile scrise și la răspunsul la întâmpinare și să se observe că o punere în executare silită a sumei de 4.300.000 lei stabilită de organele fiscale ar duce automat la blocarea activității, apoi la o stare de insolvabilitate și . insolvență a societății. În cazul în care societatea intră în procedura de insolvență și ulterior actele contestate se dovedesc într-adevăr a fi nelegale și sunt anulate societatea nu mai poate face nimic, situația anterioară nu se mai poate restabili astfel că paguba este iminentă și serioasă.
De asemeni, mai arată că societatea are contracte în derulare și, de aceea a depus inițial cu cererea de suspendare o . contracte care erau valabile atunci și în prezent, iar odată cu răspunsul la întâmpinare a mai depus alte contracte cu traducerea lor care sunt în vigoare pentru lunile martie, aprilie. Activitatea societății este într-o continuă mișcare, iar din extrasul REVISAL depus la dosar rezultă că societatea are 90 de salariați. S-a demonstrat că societatea are obligații contractuale pe care însă, dacă s-ar pune în executare actele administrativ fiscale contestate și s-ar bloca conturile societății, aceasta nu ar mai putea îndeplini aceste obligații, cu consecințe la nivel social prin încetarea activității celor 100 de salariați care lucrează în condiții decente în Franța și Portugalia. Consideră că este îndeplinită și condiția pagubei iminente și astfel, singura protecție pe care poate să o aibă din partea instanței este această suspendare a actelor administrativ fiscale, o astfel de protecție fiind consacrată și la nivel european de către Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei prin Recomandarea 89 din 13 septembrie 1989.
Totodată, mai arată că a depus în susținerea cererii jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat în acest sens într-o speță similară când un contribuabil a fost obligat la anumite plăți, deși anterior cu aproape un an înainte i s-a emis un certificat fiscal liber ca și obligație fiscală. Înalta Curte de Casație și Justiție susține că tocmai această contradictorialitate între ceea ce a emis organul fiscal și cea care spune organul fiscal în urma controlului duce la îndeplinirea cazului bine justificat și la acordarea suspendării.
Precizează că prin răspunsul la întâmpinare doar a combătut textele de lege pe care le-au invocat pârâtele, întrucât acestea s-au referit la spețele depuse de către apărătoarea reclamantei și care nu sunt aplicabile cu prezentei cauze și solicită să nu fie luate în considerare la judecarea cererii. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată întrucât, deși s-a achitat onorariul de avocat nu poate face dovada la termenul de astăzi. Depune la dosar copia confirmării de primire a contestației înregistrate la organul fiscal.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare
CURTEA,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ adresată Curții de Apel Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal înregistrată sub nr._, reclamanta M. INTERIM SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. F-BT 20/30.01.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. F-BT 16/30.01.2015 (Anexa 2) și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3 din 30.01.2015 (Anexa 3) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 22.01._15 reclamanta a făcut obiectul unui control fiscal privind diurna acordată salariaților angajați cu contract de muncă pe perioadă determinată în scopul prestării temporare a unor servicii în favoarea unor utilizatori externi, pentru fiecare misiune în parte, aferente perioadei septembrie 2012 - iunie 2014.
Organul fiscal a considerat că societatea M. INTERIM, agent de muncă temporară, a acordat salariaților temporari puși la dispoziția utilizatorului din străinătate, sume cu titlu de diurnă pentru care a operat facilitățile fiscale prevăzute de Codul Fiscal privind impozitul și contribuțiile de asigurări sociale obligatorii, deși nu avea dreptul să acorde indemnizații de detașare pentru aceștia, având în vedere că persoanele aflate la utilizatorii din străinătate sunt salariați temporari și nu detașați.
Organul fiscal a recalificat operațiunea, conform art. 6 și 14 alin. 2 din Codul de Procedură Fiscală și art. 11 din Codul Fiscal și a considerat că sumele plătite cu titlu de diurnă/persoana reprezintă venituri de natură salarială conform art. 55 alin 1 din Codul Fiscal și pct. 68 lit. a din H.G nr. 44/2004, pentru care se datorează obligații fiscale aferente, respectiv impozit pe venit din salarii și contribuții la bugetul asigurărilor sociale, fonduri speciale, șomaj, sănătate conform dispozițiilor legale incidente pentru fiecare caz în parte.
În urma controlului, organul fiscal a emis raportul de inspecție fiscală nr. F-BT 16/30.01.2015, decizia de impunere nr. F-BT 20/30.01.2015 și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3 din 30.01.2015 prin care a stabilit obligația reclamantei de plată a sumei de 3.513.484 lei cu titlu de obligații fiscale suplimentare și plata de dobânzi și penalități în cuantum total de 780.815 lei.
A invocat dispozițiile art. 215 alin. 2 Cod procedură civilă și ale art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prima condiție prevăzută de Legea nr. 554/2005, cea privind cazul bine justificat este îndeplinită în prezenta cauză.
Raportul de inspecție fiscală și celelalte acte a căror suspendare o solicită, stabilește în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată privind impozitul pe venit și contribuții sociale obligatorii.
Interpretarea, în sensul că salariații temporari nu sunt detașați este contrară atât interpretării organelor de control în domeniul relațiilor de muncă și anume, a inspectoratului teritorial de muncă cât și interpretării organului fiscal dintr-un control anterior, efectuat la un agent de muncă temporar.
Reclamanta a făcut obiectul unor controale pe parcursul anului 2013 din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă, tocmai cu privire la respectarea dispozițiilor legale referitoare la agențiile de muncă temporară și la acordarea indemnizațiilor de detașare a salariaților temporari (Anexa 5) iar în procesele verbale ITM-ul face referire la perioadele de detașare în Franța.
Inspectoratul Teritorial de Muncă nu afirmă în niciun moment că plata indemnizațiilor de detașare ar fi nelegală și nu ia nicio măsură/sancțiune pentru vreo presupusă nerespectare a dispozițiilor legale în acest domeniu, ci doar constată că toate aceste indemnizații de detașare sunt corect plătite salariaților temporari, validând practic modul de lucru al societății pentru care reclamanta este sancționată de pârâte.
În același sens a interpretat dispozițiile legale și organul fiscal, în anul 2014, că salariații temporari sunt detașați și au dreptul la indemnizație de detașare. În acest sens, a depus la dosar procesul verbal de control efectuat de același organ fiscal la data de 14.08.2014.
Aceste puncte de vedere ale organului statului (ITM și organul fiscal), exprimate anterior controlului fiscal actual și cu referire directă la legalitatea plății diurnei către salariații temporari detașați de agențiile de muncă temporară, nu au făcut decât să valideze și să încurajeze propria conduită a reclamantei, aceea de acordare a diurnei și de aplicare a tratamentului fiscal propriu acesteia.
Rezultă, așadar o inconsecvență de raționament a organului fiscal în actele administrativ-fiscale a căror suspendare o solicită, față de opiniile anterior exprimate de autoritățile statului și dovedite cu înscrisuri.
Astfel de atitudini oscilante ale autorității statului au avut un impact major asupra comportamentului reclamantei și încalcă în mod vădit principiile securității juridice și încrederii legitime, consacrate deopotrivă la nivel european.
A invocat ca practică judiciară deciziile nr. 2749 din 1 iunie 2012 și nr. 2199 din 14 aprilie 2009 ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.
În acest context, concluziile din Decizia de impunere F-BT 20 din 20.01.2015 și din Raportul de Inspecție Fiscală F-BT 16 din 30.01.2015 care se referă la nelegalitatea acordării indemnizației de detașare salariaților temporari detașați de reclamantă la beneficiari din țări UE, deși anterior atât ITM cât și același organ fiscal au stabilit, astfel cum a dovedit, legalitatea acordării diurnei în acest caz, creează în mod vădit și incontestabil o aparență de nelegalitate a actelor respective.
Această situație este de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității Deciziei de impunere F-BT din 30.01.2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală F-BT 16/30.01.2015 așa încât se justifică pe deplin îndeplinirea cazului bine justificat și solicită admiterea cererii de suspendare formulate.
Interpretarea fiscului este eronată, cu ignorarea vădită a celorlalte dispoziții legale incidente în speță, respectiv a Directivei 96/71 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale și Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale care transpune Directiva 96/71.
Ambele dispoziții citate includ în noțiunea de detașare în cadrul prestării de servicii transnaționale, punerea la dispoziție de personal de către un agent de muncă temporară dintr-un stat UE din Directiva 936/71 și art. 3 și 4 din Legea nr. 344/2006.
Cea de a doua condiție prevăzută de lege „pentru prevenirea unei pagube iminente” este îndeplinită în cauză.
Prin actele a căror suspendare o solicită se aduc grave prejudicii societății, aceasta fiind obligată la plata unor sume suplimentare de aproximativ 1.000.000 euro la data de 20.03.2015, având drept consecință, practic, îngreunarea/blocarea efectivă a activității acesteia.
De altfel, nici în cadrul acestui control, nu s-au regăsit obligații de plată suplimentare în ce privește impozitul pe profit sau TVA, ci doar în ce privește sumele plătite cu titlu de indemnizație de detașare de către reclamantă și reconsiderate în mod eronat de fisc ca fiind alte venituri de natură salarială pentru care se datorează impozit și contribuții de asigurări sociale.
De asemenea, reclamanta a crescut ca și număr de angajați, de la data înființării și până în prezent, de la 24 salariați - număr mediu de salariați în 2012, apoi 51 de salariați - număr mediu de salariați la 31.12.2013, respectiv 106 la data de 30.06.201, iar în prezent, reclamanta are peste 70 de salariați temporari, aflați în străinătate, conform Extras Revisal de la data de 28.01.2015 (Anexa 7), pentru care trebuie să asigure și cazarea și transportul acestora, precum și salariile la același nivel ca cel practicat de utilizatorul extern.
Având în vedere faptul că în agricultură (domeniul în care reclamanta furnizează cu precădere salariați temporari) sezonul a început din februarie, urmând să ajungă la un vârf în lunile următoare (martie-aprilie) numărul de salariați va crește până aproape de 100.
De altfel, societatea are în prezent în derulare mai multe contracte de misiuni temporare și contracte încheiate cu utilizatori externi ceea ce denotă intenția de dezvoltare a activității și de susținere a ritmului de creștere a acesteia, neexistând deci pericolul unei sustrageri de la plata obligațiilor fiscale.
Asigurarea și plata drepturilor salariale, precum și asigurarea cazării și transportului, reprezintă un efort financiar susținut pentru reclamantă, pe care însă poate să îl suporte în condițiile desfășurării normale a activității societății.
Or, stabilirea (și, mai grav, executarea) unor obligații de plată suplimentare de aproximativ 1.000.000 euro, pe baza unor acte administrative care, astfel cum a arătat, nu pot beneficia de prezumția de legalitate, conduce evident la o diminuare ilicită gravă a patrimoniului societății.
O eventuală punere în executare a Deciziei de impunere F-BT 20/30.01.2015 și a Raportului de inspecție fiscală F-BT 16/30.01.2015 pentru suma totală de 3.513.484 lei ar genera nu doar crearea unor reale dificultăți în executarea obligațiilor contractuale asumate, ci însăși premisa sistării serviciilor și a activității societății. Acest efect este evident dacă se are în vedere că rezultatul financiar al societății pe anul 2013, deși pozitiv, nu poate în niciun caz susține obligația stabilită în sarcina sa prin actele administrative contestate.
De asemenea, la nivel social consecințele ar fi notabile pentru că s-ar solda cu încetarea activității a circa 100 de persoane care, în prezent, au parte de un venit decent și de o muncă în condiții bune și sigure.
Toate aceste pagube grave care s-ar produce în cazul executării actelor administrativ-fiscale menționate ar fi imposibil de reparat pentru societate care s-ar vedea nevoită să își înceteze activitatea.
În acest context, este evident pentru reclamantă că singura șansă, atât pentru societate, cât și pentru salariații acesteia, de continuare a activității și de evitare a unui prejudiciu iminent depinde în mod esențial de suspendarea Deciziei de impunere F-BT 20/30.01.2015 și a Raportului de inspecție fiscală F-BT 16/30.01.2015. Prin această măsură s-ar oferi deopotrivă o protecție binemeritată societății față de actele administrative care prezintă în mod vădit și incontestabil o aparență de nelegalitate.
O astfel de protecție este consacrată și la nivel european prin Recomandarea nr. R (89) 8 /13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
În speța, a dovedit cu prisosință îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și de Recomandarea (89) 8 / 13.09.1989 pentru dispunerea măsurii suspendării.
Prin urmare, se impune suspendarea Deciziei de impunere F-BT 20/30.01.2015, a Raportului de inspecție fiscală F-BT 16/30.01.2015 (RIF) și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3 din 30.01.2015 pentru a preveni obligarea societății la plata unei sume foarte mari, de aproximativ 1.000.000 de euro, în baza unor acte vădit nelegale și emise cu ignorarea dispozițiilor legale aplicabile.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 215 și urm. Cod procedura fiscală, art. 14 și urm. Legea nr. 504/2004.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., raportat la cererea de suspendare și motivația acesteia, a susținut că Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., urmare a constatărilor din Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-BT nr. 16/30.01.2015 a stabilit, în sarcina reclamantei, obligații fiscale suplimentare (impozit venit salarii/contribuții, CAS, șomaj, CASS, accidente muncă, concedii, fond garantare creanțe salariale), respectiv dobânzi/majorări/penalități de întârziere aferente, în sumă totală de 4.289.299 lei, în speță, reclamanta înregistrând în mod eronat cheltuieli de diurnă (deplasări/detașări/transferări) în evidența contabilă, aceste sume fiind renumerații de natură salarială la care petenta era obligată conform prevederilor legale în vigoare să rețină și să vireze către bugetul consolidat al statului toate contribuțiile și impozitele datorate de către salariatul temporar, precum și contribuțiile datorate în calitatea sa de angajator.
Urmare a rezultatelor controlului/efectelor corecțiilor din evidențele contabile, conform legii, inspecția fiscală a emis și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3/30.01.2015.
Față de cele arătate, consideră că reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu argumentează necesitatea suspendării executării deciziei de impunere în cauză.
Potrivit Legii nr. 554/2004 suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate fi dispusă când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și anume: depunerea unei cauțiuni de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În situația în care reclamanta nu face dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță, a solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar, în măsura în care reclamanta va îndeplini această condiție prin depunerea cauțiunii, a cerut respingerea cererii întrucât nu sunt realizate condițiile prevăzute a fi îndeplinite cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională prin decizia nr. 257 din 14.03.2006, reținând faptul că „ suspendarea actelor administrative reprezintă totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate.”
În ceea ce privește existența unui caz bine justificat consideră că reclamanta, deși susține că există motive pentru acordarea suspendării actului administrativ, nu a făcut dovada că această condiție este îndeplinită. Până la anularea de către instanță, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ și Fiscal prin decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2014.
Astfel, atât actul de control cât și decizia de impunere în cauză sunt întemeiate în fapt și în drept.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente a susținut că reclamantei i-au fost impuse prevederi legale care sunt general valabile, acesteia neputându-i-se aplica un tratament preferențial față de alți contribuabili și a invocat deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2419 din 10 mai 2007 în dosarul nr._ și nr. 550 din 3 februarie 2009 în dosarul nr._ .
În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 155, 205 și 411 din Codul de procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată și a solicitat, în esență, să nu se țină cont de jurisprudența și de argumentele invocate de pârâte în sprijinul afirmațiilor lor și, din contră, de observat că prin executarea unor acte asupra legalității cărora planează serioase îndoieli tocmai din cauza opiniilor contrare ale autorităților (inclusiv a pârâtei D.G.F.P. B.) societatea ar fi practic victima abuzului și arbitrariului autorităților, situație care nu poate fi stopată decât prin suspendarea actelor administrativ-fiscale emise de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, constată cererea întemeiată pentru următoarele motive:
Prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-BT 16 din 30.01.2015 s-a stabilit că reclamanta, care funcționează ca agent de muncă temporară, a înregistrat în mod eronat cheltuieli cu diurna în evidența contabilă, în contul 625 și în contul 462, aceste sume fiind (în opinia inspectorilor fiscali) remunerații de natură salarială. De asemenea, au stabilit inspectorii fiscali că, la aceste sume, contribuabilul avea obligația să declare, să rețină și să vireze către bugetul consolidat al statului, toate contribuțiile și impozitele datorate de către salariatul temporar, precum și contribuțiile datorate în calitatea sa de angajator.
A reținut organul fiscal faptul că reclamanta pune la dispoziția unor beneficiari externi din Portugalia și Franța lucrători temporari iar indemnizația de delegare și detașare nu se acordă în cazul muncii prin agent de muncă temporară, deoarece, prin contractul încheiat, locul muncii este stabilit la utilizatorul extern. Se reține în cuprinsul raportului de inspecție fiscală faptul că munca prin agent de muncă temporară este reglementată prin dispozițiile art. 88 din Codul muncii și nu se poate considera că salariatul este detașat conform art. 45 din același cod.
Urmare a acestui raport de inspecție fiscală a fost emisă Decizia de impunere nr. F-BT 20 din 30.01.2015 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în sumă de 4.294.299 lei și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3 din 30.01.2015.
Pe de altă parte, inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat mai multe controale la sediul reclamantei și au concluzionat, prin procesele – verbale de control . nr._/13.11.2013 (f. 81-83) și . nr._/03.09.2013 (f. 84-86), că aceasta a respectat legislația muncii achitând salariaților temporari indemnizațiile de detașare.
De asemenea, chiar pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a reținut, într-un proces – verbal încheiat la data de 14.08.2014 unei alte societăți care are ca obiect de activitate „activități de contractare, pe baze temporare, a personalului” (f. 87-90), faptul că diurna este acordată în mod legal angajaților care lucrează în Franța. La descrierea activității desfășurate de către societatea supusă controlului se precizează că aceasta, în calitate de agent de muncă temporară, a pus personal la dispoziția utilizatorilor din Franța.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.
Conform art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Curtea reține că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 88 și ale art. 45 din Codul muncii în perioada supusă inspecției fiscale, îndoială decurgând din lipsa de coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința imposibilității contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - și autorității - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Nu este permis ca organul fiscal să interpreteze dispozițiile legale aplicabile unei situații juridice identice în mod diferit pentru diferiți contribuabili. De asemenea, instituțiile statului cu competențe în verificarea activității societăților comerciale au obligația a interpreta în mod unitar dispozițiile legale aplicabile aceluiași raport juridic.
În speță, este îndeplinită condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.
În cauza de față, reclamanta a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care valoarea obligației fiscale reținută în decizia de impunere contestată este de 4.294.299 lei. Executarea silită a părții pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la afectarea gravă a activității economice a societății, în condițiile în care aceasta a făcut dovada că profitul realizat în anul 2014 a fost de 514.509 lei. Mai mult decât atât, reclamanta a făcut dovada că are contracte cu utilizatori externi care sunt în derulare, contracte în baza cărora lucrează un număr de 90 de salariați. Ori, punerea în executare a deciziei de impunere F-BT 20 din 30.01.2015 ar duce la blocarea conturilor reclamantei și ar genera reale dificultăți în executarea obligațiilor contractuale asumate precum și consecințe la nivel social prin încetarea activității salariaților societății.
În considerarea celor arătate, curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite cererea și va suspenda decizia de impunere și dispoziția de măsuri contestate până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de reclamanta S. Muncă INTERIM SRL, cu sediul în . Mărului, ., Biroul nr. 1, nr. 391, județul Suceava și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat „G. Dufaut”, din municipiul București, .. 28, sector 3, în contradictoriu cu pârâtele A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 28, jud. Iași și A.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 3-5, jud. B..
Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. F-BT 20/30.01.2015 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/6108/3 din 30.01.2015 ce au avut la bază Raportul de inspecție fiscală nr. F-BT 16 din 30.01.2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. până la pronunțarea instanței pe fond cu privire la cererea de anulare a acestora.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
Red. V.N.
Tehnored. H.L.
Ex. 6/02.06.2015
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1870/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2468/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
