Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2401/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2401/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 121/39/2015

Dosar nr._ - completare/lămurire dispozitiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2401

Ședința publică din 12 Mai 2015

Președinte G. C.

Judecător T. C.

Judecător Vințilă N.

Grefier M. D.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta U. S. Haret București cu sediul în București, .. 13, sector 3, împotriva sentinței nr.7222 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , intimați fiind M. Educației și Cercetării Științifice ( fost MEN ) cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, D. V. F. cu domiciliul în Suceava, ., ., . și O. D. M. I. cu domiciliul în com. Păltinoasa, ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, verificându-și competența, în baza art.131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă, conform dispozițiilor art.96 pct.3 Cod procedură civilă și art.10 al.2 din Legea nr.554/2004 și luând act că nu sunt cereri de formulat și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr. 4317/86/28.10.2014, reclamanta U. „S. Haret” București a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 4870/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ .

Prin sentința nr.7222 din 11 decembrie 2014 Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal a respins, ca nefondată, cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta U. S. Haret București, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului său, a arătat că prin cererea de chemare în garanție a MEN a solicitat obligarea acestuia “la plata tuturor sumelor solicitate subscrisei cu orice titlu de către reclamanți”; că întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest capăt accesoriu al cererii de chemare în garanție, nu se justifică respingerea cererii de completare dispozitiv formulată de subscrisa; că instanța de fond a obligat subscrisa la cheltuieli de judecată către reclamanți în cuantum de 400 lei și a omis a se pronunța asupra obligației MEN la plata acestor cheltuieli ca urmare a admiterii cererii de chemare în garanție.

Astfel, nu s-au avut în vedere prevederile art.454 Cod proc civilă potrivit cărora “ Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile “. Însă subscrisa a recunoscut dreptul reclamanților iar față de prevederile O.M. nr.2284/2007 privind procedura de eliberare a diplomei de licență, a depus toate diligențele necesare către MEN în vederea obținerii formularului destinat actelor de studii, refuzul acestei autorități fiind unul nejustificat Culpa procesuală a acestui Minister este evidentă, fapt ce nu justifică obligația subscrisei la plata cheltuielilor de judecată ale reclamanților în cuantum de 400 lei fără ca MEN să fie obligat către subscrisa la plata acestor cheltuieli.

A solicitat admiterea recursului, completarea dispozitivului hotărârii cu soluția pe capătul de cerere privind obligarea MEN către subscrisa la plata tuturor sumelor solicitate subscrisei, cu orice titlu, de către reclamanți și totodată, și acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți, în cuantum de 400 lei.

În drept, a invocat, dispozițiile art.488 alin.8 Cod proc. civilă.

Prin întâmpinare, intimatul M. Educației și Cercetării Științifice ( fost MEN ) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A solicitat înlăturarea criticilor formulate în petiția de recurs și întemeiate pe dispozițiile art.488 pct.8 Cod proc. civilă.

În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu ne aflăm în vreuna din situațiile reglementate de textul menționat și care permit completarea hotărârii, întrucât instanța s-a pronunțat asupra capătului de cerere accesoriu vizând cheltuielile de judecată.

U. Spini Haret nu a finalizat demersurile administrative față de absolvenți și că admiterea cererii de chemare în garanție nu transferă în totalitate culpa procesuală a pârâtei pe seama chematului în garanție MEN.

Prin cererea de completare a dispozitivului sentinței civile, întemeiată pe art. 444 alin. (1) din Codul de proc. civilă, U. " S. Haret " a încercat să modifice în mod nelegal dispozitivul hotărârii pronunțate datorită unei presupuse omisiuni a instanței de a se pronunța în fond pe obligarea MEN la plata cheltuielile de judecată ale reclamanților (1670 lei), cheltuieli de judecată la plata cărora a fost obligată USH.

Având în vedere că PÂRÂT în cauză este și U. S. Haret, obligația de plată a cheltuielilor de judecată ale reclamanților revine numai acesteia deoarece este în culpa procesuală exclusivă.

M. Educației Naționale a fost chemat în garanție pentru o “obligație de a face” iar obligația de plată a cheltuielilor de judecată are în vedere plata cheltuielilor efectuate de reclamanți cu desfășurarea procesului.

În situația în care se va considera că recursul este fondat, a solicitat ca rejudecând cauza să fie admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței atacate și să se facă aplicarea dispozițiilor nr.451 alin.2 Cod proc. civilă care reglementează modul de reducere a părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților.

A solicitat reducerea onorariului de avocat întrucât această cauză are un grad redus de complexitate, nu a presupus administrarea unui probatoriu complex sau îndelungat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor invocate în petiția de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente :

Recurenta a uzat de procedura completării hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 444 din codul de procedură civilă iar în motivarea cererii a indicat motive care vizează neacordarea în integralitatea lor a cheltuielilor de judecată.

Or, completarea hotărârii este o procedură care este aplicabilă, așa cum corect a reținut și prima instanță, numai în situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere. Admiterea doar în parte a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată putea fi criticată în calea de atac a recursului și nu într-o cerere de completare a hotărârii.

În considerarea celor arătate, Curtea, constatând că nu sunt date motivele de nelegalitate invocate, în temeiul art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U. S. Haret București cu sediul în București, .. 13, sector 3, împotriva sentinței nr.7222 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , intimați fiind M. Educației și Cercetării Științifice ( fost MEN ) cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, D. V. F. cu domiciliul în Suceava, ., ., . și O. D. M. I. cu domiciliul în com. Păltinoasa, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. VN.

Jud. fond H. L.

Tehnored. MD.

7ex/22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 2401/2015. Curtea de Apel SUCEAVA