Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 2937/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2937/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2142/40/2014

Dosar nr._ - pretenții –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2937

Ședința publică din 17 septembrie 2015

Președinte G. F.

Judecător C. T.

Judecător I. A. I.

Grefier T. V.

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr.5, județul B., împotriva sentinței nr.523 din 28.04.2015 a Tribunalului B. – secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, intimat fiind G. V..

La apelul nominal au lipsit părțile .

Procedura de citare a fost legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, procedând la verificarea competenței sale, în aplicarea dispozițiilor art.494 rap la art. 131 Cod de procedură civilă și dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Totodată, văzând că recurenta a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr. 523 din 28 aprilie 2015 Tribunalul B. – secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice B. și a obligat-o să restituie reclamantului suma de 2.310,00 lei, reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța ., nr._, din data de 23.09.2009 și dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu data plății respectivei sume și până la restituirea ei efectivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, instanța de fond interpretând eronat dispozițiile legale.

În motivarea recursului arată că taxa pe poluare a fost stabilită și încasată conform cu prevederile legii în vigoare. Potrivit OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M.1 – M.3 și N.1 – N.3, astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003.

Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare. Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second – hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, trebuie utilizată interpretarea teleologică: în expunerea de motive care însoțesc proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitatea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second – hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Astfel, avându-se în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autoturismelor, de la data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare această taxă pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul de stat și care prevede o nouă formulă de calcul a taxei, din sumele colectate, potrivit acestui act normativ, finanțându-se programe și proiecte privind protecția mediului. Un alt considerent care a stat la baza stabilirii acestei taxe a fost cel legat de protecția mediului, preocupări care fac parte din obiectivele fundamentale ale Comunității Europene. Autoturismele mai vechi sunt în general susceptibile să fie mai poluante și, prin urmare, se justifică intenția legiuitorului de a stabili o asemenea taxă pe poluare . CEJ a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă ca urmare a faptului că acestea traversează granița. De menționat este și faptul că taxa, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene și se calculează fie în funcție de valoarea reală a autovehiculului, prețul facturat sau din prețul mașinii, Comisia Europeană a recunoscut că taxa pe poluare corespunde normelor comunitare și procedura demarată de către aceasta împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că nouă reglementare era compatibilă cu art.90 din TCE .

Un alt motiv de recurs este cel referitor la obligarea la plata dobânzii în conformitate cu prevederile art. 124 din codul de procedură fiscală, precizând că prevederile speciale ale art. 124 alin. 1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, specifică” Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau art. 70 după caz . Acordarea dobânzii se face la cererea contribuabilului .

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată consideră că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, nici sub aspectul privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 110 T.F.U.E. „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”

Față de dreptul pretins de reclamant, instanța constată că, odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 din T.C.E.) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”

Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).

Analizând compatibilitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 50/2008, în raport de dispozițiile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 din T.C.E.) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 C.E., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., C.J.U.E. a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al O.U.G. nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Așadar, art. 110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât, acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

În alte două cauze soluționate de către C.J.U.E., ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011), s-a reținut că o reglementare precum O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt, în niciun fel, grevate de o astfel de sarcină fiscală. Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat. Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult, Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut), cu excepția situației când, din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.

Este nefondată și critica recurentei cu privire obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pornind de la faptul că recurenta a pierdut procesul, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 453 Cod procedură civilă, care prevede „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE L E G I I ,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr.5, județul B., împotriva sentinței nr. 523 din 28.04.2015 a Tribunalului B. – secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, intimat fiind G. V..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. G.F.

Tehno.T.V.

2 ex./25.09.2015

Jud. fond A. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 2937/2015. Curtea de Apel SUCEAVA