Pretentii. Decizia nr. 1159/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1159/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 10097/86/2013
Dosar nr._ - pretenții–
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA nr. 1159
Ședința publică din 03 martie 2015
Președinte S. A.
Judecător P. D.
Judecător G. M.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 4818 din 18.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și F. - dosar nr._, intimați fiind pârâtul S. F. Municipal Rădăuți și reclamanta I.-M. ILENUȚA-G. cu domiciliul în ., . nr. 1355, județ Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru reclamanta-intimată, avocat Cosoiuc V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, verificându-și competența în baza art.131 din Noul Cod de Procedură Civilă, se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.96 pct.3 din Noul Cod de Procedură Civilă și art.10 al.2 din Legea nr.554/2004 și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamantul-intimat, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanța nr. 37/18.12.2014 în valoare de 300 lei.
Constatând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ din data de 09.09.2013, reclamanta I.-M. Ilenuța G. a solicitat obligarea pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice Suceava și Administrația Finanțelor Publice a mun. Rădăuți la restituirea sumei de 4.516 lei reprezentând taxă de poluare, plus dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală, de la data achitării și până la data restituirii efective, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că a achiziționat un autoturism second-hand marca CITROEN, cu număr de identificare VF7CHRHYB38813489, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să plătească taxa de poluare în cuantum de 4.516 lei, taxă achitată conform chitanței . nr._ din data de 15.10.2012.
Prin sentința nr. 4818 din 18.09.2014 Tribunalul a admis în parte acțiunea având ca obiect “pretenții” formulată de reclamanta I.-M. Ilenuța-G., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava – S. F. Municipal Rădăuți. A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 4516 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca CITROEN, cu număr de identificare VF7CHRHYB38813489 și la plata dobânzii fiscale calculată, potrivit art. 120 alin.7 Cod proc. fiscală, de la data achitării și până la data restituirii și să achite reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta aarătat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în România a autoturismelor noi sau second-hand, fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România, neavând caracterul unei taxe echivalente la import, astfel încât nu încalcă dispozițiile art. 28 și 90 TCE.
Astfel taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pârâta a maiprecizat faptul că pentru eliminarea posibilelor discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile CJUE, a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele, fiind emisă în acest sens Legea nr. 9/2012. Acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de identificare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plăților valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În privința dobânzii fiscale acordate, pârâta a precizat că prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu în faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 120 din O.G. nr.92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală.
De asemenea, critică sentința recurată și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat, motiv pentru care solicită diminuarea acestora.
Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate,Curtea constată următoarele:
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Dreptul comunitar este incident în speță, mai exact dispozițiile art. 110 TFUE, primul paragraf (ex. art.90 alin.1 TCE), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
La data formulării cererii de către reclamant era în vigoare taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Ca și taxa stabilită prin O.U.G. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, taxa ce i se impune reclamantului la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este în mod evident o taxă vamală în sens strict și nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulație. Prin urmare taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie analizată în raport cu art. 110 TFUE.
În hotărârea preliminară în cauza C - 402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși în cauza T. se constată că regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47).
Deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25 % comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE, întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie. Prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că în acest timp potențialii cumpărători sunt orientați tot spre piața internă, având în vedere că nu se percepe nici o taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate și care nu sunt ofertate pe piața liberă, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. În acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește să protejeze piața internă și producția proprie de autoturisme.
Prin urmare, perceperea taxei prevăzută de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.
Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 120 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Cu privire la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat, Curteaconstată că onorariul de avocat solicitat este disproporționat față de efortul depus de apărător prin promovarea și susținerea cererii.
Conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Complexitatea redusă a cauzei, valoarea redusă a obiectului cererii, a aspectelor de drept discutate cu grad mare de previzibilitate precum și soluționarea cauzei la primul termen de judecată sunt elementele pe baza cărora Curtea apreciază că este exagerat de mare și prea oneros pentru pârâtă onorariul solicitat.
Reducerea la 300 lei a cheltuielilor de judecată respectă testul de proporționalitate stabilit de dispozițiile codului de procedură civilă.
Prin urmare constatând întemeiat recursul, Curtea urmează a îl admite în conformitate cu art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și în consecință a casa în parte sentința atacată, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant la 300 lei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 4818 din 18.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și F. - dosar nr._, intimați fiind pârâtul S. F. Municipal Rădăuți și reclamanta I.-M. ILENUȚA-G. cu domiciliul în ., . nr. 1355, județ Suceava.
Casează în parte sentința atacată, în sensul că diminuează cheltuielile de judecată solicitate de reclamant la 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. Fond O. G.
Tehnored. V.G.
5ex/16.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2048/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2050/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
