Pretentii. Decizia nr. 1360/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 1360/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 4272/40/2013*

Dosar nr._ - pretenții –

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1360

Ședința publică din data de 19 martie 2015

Președinte M. M. D.

Judecător S. O.

Judecător A.-I. I.

Grefier B. N.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul C. D., cu domiciliul în mun. B., ., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 704 din 02.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal - în dosarul nr. _ , intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc toate părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

După prealabila verificare, în conformitate cu disp. art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei de pe listă pe rolul instanței, Curtea constată că în temeiul art. 96 pct. 3 din același act normativ, art. 483 din Codul de Procedură civilă raportat la art. 9 din Legea nr. 188/1999 și la art. 8, 10 și 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza. Totodată, face cunoscută împrejurarea că judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă la data de 08 septembrie 2014 și că la data de 06 martie 2015 s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății de către reclamantul C. D., context în care, constatând legal timbrat recursul, chitanța de plată a taxei de timbru fiind depusă la fila 14 dosar, precum și cererea de redeschidere a judecății, fiind expediată chitanța de plată odată cu cererea de redeschidere a judecății, încuviințează cererea de repunere pe rol formulată de recurentul C. D.. Totodată, apreciind că recursul este în stare de judecată, față de împrejurarea că prin cererea de redeschidere a procesului s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - sub nr._ din data de 09.09.2013 reclamantul C. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. ca, prin hotărâre judecătorească, instanța să oblige pe aceștia la anularea actului administrativ Decizia de calcul emisă la data de 25.01.2013 și la restituirea sumei de 8.936 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante provenite de la autoturisme, achitată pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul U.E., conform chitanței . nr._ din 30.01.2013, plus rata dobânzii calculată de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei.

Prin sentința nr. 704 din 02.04.2014, Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal - a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Deciziei din 25.01.2013 emisă de AFP B. și, în consecință, a respins această cerere, ca inadmisibilă; a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat, în esență, că sentința primei instanțe este nelegală deoarece prin Ordonanța din 03.02.2014 – C. Cauza C- 97/13 a CJUE taxa pentru emisii poluante a fost desființată; că, Legea 9/2012 continuă să discrimineze în favoarea celor care au achitat taxele, dar au obținut restituirea acestora pe cale judiciară, discriminare care a fost înlăturată pe cale legislativă abia prin OUG 9/2013, privind timbrul de mediu.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată de la instanța de fond și din recurs.

Prin încheierea de ședință din 08 septembrie 2014, Curtea, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a suspendat judecarea cauzei.

La data de 06 martie 2015, expediată prin poștă și înregistrată prin serviciul arhivă, reclamantul C. D. a formulat o cerere de redeschidere a procesului, prin a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă și în lipsă.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a achitat pentru înmatricularea unui autovehicul o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 8.936 lei, conform chitanței . nr._ din data de 30.01.2013.

La această dată erau în vigoare dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, a căror aplicare a fost suspendată până la data de 31.12.2012 prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2012. Mai exact începând cu data de 01.01.2013 a redevenit aplicabilă forma inițială a Legii nr. 9/2012, formă care, după cum vom arăta în cele ce urmează, nu intră în conflict cu dispozițiile comunitare.

În speță, reclamantul invocă, în cererea pentru restituirea taxei menționate, faptul că dispoziția națională consacră un impozit discriminatoriu, fiind contrată art. 110 TFUE. Curtea constată că pentru atenuarea disparităților regionale și în realizarea scopului afirmat de creare a unei comunități economice consolidate, dreptul european limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor protecționiste și discriminatorii. În acest sens, art. 110 TFUE prohibește discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă care sunt de natură similară, rostul acestei reglementări fiind de a interzice impuneri fiscale diferite între produsele importate și cele similare autohtone, astfel încât să se excludă posibilitatea ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să se producă efecte discriminatorii.

Prin urmare, posibilitatea înlăturării legii naționale ca fiind contrară art. 110 TFUE este condiționată de existența unei stări de discriminare între autovehiculele aflate deja pe piața națională și a celor înmatriculate si achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii. Or, art. 4 alin. 1 din Legea 9/2012 stabilește că obligația de plată a taxei intervine a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Mai mult, la alin. 2 al aceluiași articol (care a redevenit aplicabil după data de 01.01.2013) se arată că „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

Prin urmare, în soluția legii interne, la data la care reclamantul a achitat taxa, obligația de plată a taxei este impusă, fără discriminare, tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă sau comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor înmatriculate anterior în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială de primă înmatriculare.

Așadar, cum la data achitării taxei pentru emisii poluante era în vigoare Legea nr. 9/2012, Curtea constată inexistența tratamentului discriminatoriu constatat de CJUE în cauzele T. (C-402/09, 07 aprilie 2011), O. și . (C-136/10 și C-178/10), I.( C-336/10), Ș. și I. (C-29/11 și C-30/11).

Față de cele ce preced, deoarece la momentul când reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante, aceasta era datorată potrivit legii naționale atât pentru autovehiculele naționale, cât și pentru cele care au dobândit drept de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, se observă că recursul de față apare ca fiind neîntemeiat și, în consecință, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamantul C. D., cu domiciliul în mun. B., ., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 704 din 02.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal - în dosarul nr. _ , intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. M. M. D.

Jud. fond: M.M. P.

Tehnored. B.N. 4 ex./26.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1360/2015. Curtea de Apel SUCEAVA