Pretentii. Decizia nr. 1407/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1407/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 8577/86/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR. 1407
Ședința publică din 19 martie 2015
Președinte C. E.
Judecător C. G.
JudecătorPlăcintă D.
Grefier B. Z.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. B. (CNP_), domiciliat în comuna Grănicești, ., jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 5076 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._, intimați fiind pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava și S. F. Orășenesc Siret, cu sediul în orașul Siret, ., jud. Suceava
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constată că reclamantul recurent a depus la dosar chitanța model ITL 1 . GRA nr._ din 8.01.2015, emisă de Primăria comunei Grănicești, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 150 lei, aferentă cererii de recurs (fila 22 dosar), care a fost anulată la dosar.
Constatând că prin cererea de recurs reclamantul recurent a solicitat suspendarea recursului în temeiul art. 412 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța respinge această cerere, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile în baza cărora s-a solicitat suspendarea, întrucât instanța nu a formulat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată CJUE.
Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ /08.08.2013, reclamantul M. B., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Suceava - Administrația Finanțelor Publice Siret, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 6.649 lei achitată cu titlu de timbru de mediu, actualizată cu dobânda aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca Ford Focus, nr. de identificare WFONXXGCDN4B06263, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite timbrul de mediu în cuantum de 6.469 lei cu chitanța TS 8 nr._ din 26.04.2013.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 5076 din 25 septembrie 2014 a respins, ca nefondată, cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. B., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare a arătat că, având în vedere dispozițiile Legii nr. 9/2012 și obiectul taxei prevăzute de această lege, este necesar să se considere că art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru UE să instituie taxă pentru emisii poluante aplicabilă tuturor autovehiculelor externe la înmatricularea în statul respectiv, taxă care se aplică și la transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculelor interne exceptând cazul în care o astfel de taxă sau una similară a fost plătită deja plătită.
Taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule a fost instituită prin Legea nr.9/2012, cu modificările și completările ei ulterioare, ce a intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2012, fiind abrogate astfel dispozițiile OUG nr. 50/2008 ce prevedeau plata taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin Sentința nr. 5076 din 25.09.2014, Tribunalul Suceava a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, motivând că prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012 până la data de 01.01.2013, acestea, producându-și din nou efecte de la 01.03.2013.
În opinia instanței de fond, în intervalul 01.01._13 taxa specială pentru autoturisme ce a fost reglementată de Legea nr. 9/2012 se aplică pentru achiziționarea de autovehicole second hand din străinătate, pentru autoturisme second hand din România pentru care nu s-a aplicat niciodată taxă, dar și pentru autoturisme noi din străinătate și pentru vehicole noi din România, astfel încât taxa impusă prin Legea nr. 9/2012, nu mai produce vreun efect discriminatoriu, în sensul art. 110 TFUE, aceasta aplicându-se la toate categoriile de autoturisme achiziționate.
Consideră că în cauză este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod pr.civ., sentința recurată fiind pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor legale.
Realizând o analiză a legalității taxei pentru emisii poluante, reglementată de Legea nr. 9/2012, respectiv a variantei acestei legi aplicabile în perioada 1 ianuarie-14 martie 2013, cum este situația existentă în speța dedusă judecății, prin raportare la o . hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se va constata incompatibilitatea reglementării naționale cu art. 110 TFUE.
După cum a menționat Curtea în repetate rânduri, art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură ce pe piața națională.
Cu începere de la 13 ianuarie 2012, aparent din dorința de a pune în acord reglementarea națională cu dreptul european, ca urmare a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în afacerile I. T. (C- 402/09, hotărârea din 7 aprilie 2011) și I. N. (C-263/10, hotărârea din 7 iulie 2011), legiuitorul român a abrogat în întregime O.U.G. nr. 50/2008, vechea reglementare fiind înlocuită la data de 13 ianuarie 2012 cu Legea nr. 9/2012. Cu toate acestea, noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
În forma inițială a Legii nr. 9/2012, aplicabilă în perioada 13-30 ianuarie 2012, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută și pentru "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi" (art. 2 lit. i din Legea nr. 9/2012). Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării". În esență, taxa era astfel aplicabilă și autoturismelor de ocazie înmatriculate în România anterior datei de 1 ianuarie 2007.
Prin O.U.G. nr. 1/2012, intrată în vigoare la 31 ianuarie 2012, s-au prevăzut însă următoarele măsuri:
- Dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 31 ianuarie 2012, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu s-a achitat cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de 1 ianuarie 2007;
- Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (13.01.2012) și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 1/2012 (31 ianuarie 2012), aveau posibilitatea de a solicita restituirea acesteia.
La data de 31 ianuarie 2012, a încetat perioada de suspendare stabilită de către O.U.G. nr. 1/2012, iar începând din data de 1 ianuarie 2013, s-a revenit la aplicarea primei variante a Legii nr. 9/2012.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în afacerile reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabile în perioada 13-31 ianuarie 2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE. În esență, instanța europeană a reținut că nu există nicio diferență între taxa pentru emisii poluante și vechea taxă de poluare, reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008.
Aceeași soluție trebuie adoptată și în ceea ce privește varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în România, în temeiul Legii nr. 9/2012, în perioada 1 ianuarie-14 martie 2013.
În acest sens, invocă hotărârea pronunțată în afacerea C-426/07, Krawczynski, la data de 17 iulie 2008.
Analizând susținerile Curții, se poate deduce identitatea de rațiune și continuitatea existentă în jurisprudența Curții, context în care, în prezenta afacere au fost reiterate concluzii similare celor pronunțate în cauzele Nunes Tadeu (C-345/93, hotărârea din 9 martie 1995) și Gomes Valențe (C-393/98 hotărârea din 20 februarie 2001). La momentul pronunțării acestor hotărâri, Curtea a subliniat faptul că revine Statelor Membre sarcina probei, autoritățile naționale fiind obligate ca, în fiecare caz în parte, să demonstreze că taxa aplicată unui vehicul achiziționat dintr-un alt stat membru nu este mai mare decât cea încorporată într-un vehicul similar care este deja produs național. Desigur, administrarea acestei probe este extrem de facilă pentru autoritățile publice, din moment ce acestea au reușit să îi identifice pe toți subiecții obligați la plata unor astfel de taxe, în baza legislației naționale.
Această jurisprudență constantă a Curții a fost reiterată recent prin hotărârea din 19 decembrie 2013, pronunțată în afacerea C-437/12, JX, Curtea de Justiție a Uniunii Europene ajungând din nou la concluzia potrivit căreia valoarea unei taxe de înmatriculare care se aplică unui vehicul achiziționat dintr-un alt Stat Membru al Uniunii Europene nu trebuie să fie mai mare decât valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul similar, care este deja produs național ca efect al unei înmatriculări anterioare.
Recurentul arată că, făcându-se raportarea la interpretarea oferită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerile prezentate și pentru a prezenta aplicabilitatea acestor hotărâri în cauze similare, grefate deocamdată pe reglementarea națională reprezentată de Legea nr. 9/2012, forma aplicabilă în perioada 1 ianuarie-14 martie 2013, apreciază necesar și util să ofere un exemplu de acest tip.
Astfel, solicită a se analiza ipoteza unui autoturism din categoria Ml, fabricat în anul 2005, cu o capacitate cilindrică de 1.968 cm3, emisii C02- 149, înmatriculat pentru prima dată în Uniunea Europeană, mai exact în Franța, la data de 11 ianuarie 2006. La începutul anului 2013, acest autoturism a fost achiziționat din Franța în vederea înmatriculării în România, însă, ca o condiție prealabilă a înmatriculării în România, proprietarul a fost obligat la plata taxei pentru emisii poluante, în cuantum de 5.092 RON. Stabilirea taxei s-a făcut în temeiul Legii nr. 9/2012, în vigoare la data de 5 martie 2013 - data prelevării taxei. Autoturismul însă a fost înmatriculat pentru prima dată în Franța la data de 11 ianuarie 2006. Pe cale de consecință, comparația trebuie să vizeze:
(a) taxa pentru emisii poluante achitată cu ocazia înmatriculării în România, în anul 2013, a autoturismului provenit din Franța;
(b) valoarea reziduală a taxei de înmatriculare achitate pentru un autoturism cu aceleași caracteristici tehnice, înmatriculat în România la 11 ianuarie 2006.
Dacă se va face această comparație, în lumina jurisprudenței din afacerile similare din Polonia și Olanda, se va ajunge la următoarele concluzii:
- taxa pentru emisii poluante achitată la data de 5 martie 2013, sub imperiul Legii nr. 9/2012, este de 5.092 RON;
- valoarea reziduală a taxei de înmatriculare este 0, întrucât în anul 2006 nu s-a datorat și nu s-a achitat nicio taxă de înmatriculare.
Consideră că în această situație și în toate situațiile similare, oferind eficiența cuvenită dreptului european prin prisma art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, instanțele naționale trebuie să constate incompatibilitatea taxei pentru emisii poluante prelevate sub imperiul Legii nr. 9/2012, forma în vigoare în perioada 01 ianuarie -14 martie 2013, cu prevederile art. 110 TFUE.
În acest sens, consideră recurentul că se impune ca în momentul în care o instanță națională este învestită cu soluționarea unei cauze de acest tip, să se procedeze la o analiză de ansamblu a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene circumscrise art. 110 TFUE și mai vechiului art. 90 TCE. Astfel, instanțele au sarcina și în același timp obligația de a depăși limitele impuse de hotărârile pronunțate de Curte în afacerile I. T. (C- 402/09, hotărârea din 7 aprilie 2011) și I. N. (C-263/10, hotărârea din 7 iulie 2011), completând această jurisprudență cu îndrumările date de instanța de la Luxemburg în cauze precum Krawczynski (C- 426/07, hotărârea din 17 iulie 2008), Nunes Tadeu (C-345/93, hotărârea din 9 martie 1995), Gomes Valențe (C-393/98, hotărârea din 20 februarie 2001), toate confirmate prin hotărârea pronunțată în afacerea X(C- 437/12, hotărârea din 19 decembrie 2013).
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 412 alin. l pct. 7, art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod pr.civ, Decizia Curții Constituționale nr.462 din 17.11.2014.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege învederate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă, cât și a celor de producție comunitară la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 ( fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene, potrivit căruia ” Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță este achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că este posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit printr-un calcul concret faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv, punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
Cauzele pronunțate de CJUE în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, care a achiziționat un vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M. B. (CNP_), domiciliat în comuna Grănicești, ., jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 5076 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal – în dosarul nr._, intimați fiind pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava și S. F. Orășenesc Siret, cu sediul în orașul Siret, ., jud. Suceava
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. fond: H. L.
Tehnored. B.Z.
Ex. 5 / 6.04.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1404/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1725/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
