Pretentii. Decizia nr. 2118/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2118/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 2110/40/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 2118
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Președinte A.-I. I.
Judecător M. M. D.
Judecător S. O.
Grefier B. N.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B., împotriva sentinței nr. 1840 din 27.11.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II - a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , intimat fiind reclamantul S. D. D., cu domiciliul în ., județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod procedură civilă, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei de pe listă pe rolul instanței, Curtea constată că în temeiul art. 96 pct. 3 din același act normativ, art. 483 din Codul de Procedură civilă raportat la art. 8, 10 și 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și, constatând că recursul este în stare de judecată, față de împrejurarea că părțile lipsesc, rămâne în pronunțare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1840 din 27.11.2014, Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8.455 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare plătită cu chitanța . nr._ din 14.05.2009, precum și dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură Fiscală, începând cu data achitării acesteia și până la data plății efective și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta,a precizat că, în ceea ce privește taxa de poluare, ea a fost stabilită și încasată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se datorează taxă de poluare pentru autovehiculele din categoriile M(1) – M(3) și N(1) – N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Astfel, autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin.2 și art. 9 alin. 1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România ( art.4 lit. a), fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 ( art. 14 alin. 1), rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, trebuie utilizată interpretarea teleologică: în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest cat normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului mic. Așadar, se vrea ca taxa de poluare al cărui scop este poluatorul plătește să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Mai mult decât atât, Comisia Europeană a recunoscut că taxa pe poluare corespunde normelor comunitare și procedura demarată de către aceasta împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009 urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii în conformitate cu art. 124 din Codul de procedură fiscală, recurenta consideră că aceste prevederi nu sunt aplicabile în prezenta speță, având în vedere dispozițiile art. 10 din OG nr. 9/2000.
Față de dispoziția dată de instanță de a se plăti cheltuielile de judecată, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă (actual art. 453 din NCPC).
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța constată că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește critica vizând acordarea dobânzii fiscale, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Este nefondată critica recurentei cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pornind de la faptul că recurenta a pierdut procesul, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 453 Cod pr. civilă, care prevede „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Față de aceste aspecte, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B., împotriva sentinței nr. 1840 din 27.11.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II - a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , intimat fiind reclamantul S. D. D., cu domiciliul în cu domiciliul în satul Mihăileni, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. A. I. I.
Jud. fond: L. P.
Tehnored. B.N. 4 ex./28.04.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2829/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1097/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
