Pretentii. Decizia nr. 1421/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 1421/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1942/86/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

DECIZIA NR. 1421

Ședința publică din 19 martie 2015

Președinte C. E.

Judecător C. G.

JudecătorPlăcintă D.

Grefier B. Z.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 5014 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul M. V. (CNP_), domiciliat în .. C. Luncii, jud. Suceava și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat S. C. din mun. Fălticeni, .. 38, jud. Suceava și pârâtul S. F. Municipal Fălticeni, cu sediul ales la A.J.F.P. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, din oficiu, invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28.02.2014 cu număr de dosar_, reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâții DGRFP Iași, SF Fălticeni și AFP Suceava a solicitat instanței obligarea acestora la restituirea taxei de poluare în valoare de 2838 lei ce a fost achitată cu ocazia înmatriculării autoturismului proprietate personală, actualizată cu dobânda fiscală, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 5014 din 25 septembrie 2014 a admis acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamantul Murarița V., în contradictoriu cu pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și S. F. Municipal Fălticeni, județul Suceava.

A obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 2838 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . nr._/29.09.2010 împreună cu dobânzile calculate conform art. 120 alin. (7) Cod procedură fiscală, de la data plății și până la data restituirii efective și să achite reclamantului suma de 585 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs a precizat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în România a autoturismelor noi sau second-hand, fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România, cât și celor achiziționate din spațiul european și că, neavând caracterul unei taxe echivalente de import, taxa nu încalcă dispozițiile art. 28 și 90 TCE.

Astfel, taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, avându-se în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.

Consideră recurenta că în mod nelegal și netemeinic judecătorul fondului a dispus obligarea pârâtei și la acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/3003, republicată.

Prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrare normelor comunitare, iar nu din nesoluționarea în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/3003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.

Conform art. 124 alin. 1 din actul normativ sus-menționat, doar pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă.

Potrivit art. 1 alin. 1 din același act normativ, prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.

Art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 dispune că prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.

Întrucât taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru mediu, în speță nu sunt incidente prevederile art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

În drept, a invocat art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, reclamantul intimat M. V. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, casarea se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 401 Cod procedură civilă: „După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluția și în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate.

Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ținut la grefa instanței. Acest registru poate fi ținut și în format electronic.”

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. 3 Cod procedură civilă, în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată.

Din examinarea minutei întocmite de prima instanță și a hotărârii atacate se constată că acestea nu conțin semnătura președintelui completului de judecată, cele două acte procedurale fiind întocmite cu încălcarea regulilor de procedură de ordine publică menționate anterior, fiind astfel lovite de nulitate absolută.

Ca urmare, este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de reprezentant al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 5014 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul M. V. (CNP_), domiciliat în .. C. Luncii, jud. Suceava și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat S. C. din mun. Fălticeni, .. 38, jud. Suceava și pârâtul S. F. Municipal Fălticeni, cu sediul ales la A.J.F.P. Suceava.

Casează sentința civilă nr. 5014/25.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția contencios administrativ și fiscal și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. C.Gh.

Jud. fond P. C.

Tehnored. B.Z.

Ex. 6 / 8.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1421/2015. Curtea de Apel SUCEAVA