Pretentii. Decizia nr. 1540/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1540/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 5619/86/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ - Pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1540
Ședința publică din 20 martie 2015
Președinte A.-M. T.
Judecător C. T.
Judecător G. F.
Grefier D. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. A., CNP_, domiciliat în ., jud. Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat A. D., cu sediul în mun. Suceava, ., ., împotriva sentinței nr. 6500 din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile, precum și apărătorul reclamantului recurent – avocat A. D..
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței sale, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra solicitării de suspendare a recursului, cât și pe fondul acestuia.
După deliberare,
CURTEA ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.07.2014, sub numărul unic E-cris_, reclamantul D. A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Suceava, a solicitat restituirea sumei de 777 lei, reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule, achitat în vederea înmatriculării autoturismului marca Mercedes, tip Sprinter, precum și dobânda legală acordată în materie fiscală, de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 6500 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.
Arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. 1 C. pr. civ.).
Instituirea timbrului de mediu prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013 reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității Europene, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Instituirea timbrului de mediu prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013 are un caracter protecționist, producând un efect echivalent taxelor și tarifelor vamale, respectiv creșterea prețurilor pentru produsele importate și este contrară art. 90 alin. 1 din Tratatul Uniunii Europene.
Legiuitorul român a ajuns la adoptarea O.U.G. nr. 9/2013, după ce, anterior, a înțeles să adopte mai multe acte normative în același domeniu, care, în final, au ajuns să fie considerate de instanța comunitară ca fiind neconforme cu legislația europeană.
Așa cum rezultă din analiza legislației române adoptată de-a lungul timpului (Legea nr. 571/2003, O.U.G. nr. 50/2008, cu toate modificările, Legea nr. 9/2012, O.U.G. nr. 1/2012), obligația de plată a taxei de primă înmatriculare sau taxa de poluare sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a existat pentru mai multe categorii de autovehicule, două fiind cele care au suscitat opinii divergente, respectiv cele achiziționate second-hand, dobândite de un prim proprietar din România cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, atribuirii unui certificat de înmatriculare și a unui număr de înmatriculare, precum și cele rulate, care au fost înmatriculate deja în România și care fac obiectul unor tranzacții de vânzare-cumpărare și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu fac parte din categoria exceptate sau scutite de la plata acestor taxe sau taxa pe emisii poluante (art. 4 alin. 1 lit. a alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule).
Din preambulul diferitelor acte normative adoptate de legiuitorul român rezultă că, printre motivele care au determinat executivul să le adopte, au fost avute în vedere impactul pe care măsurile dispuse prin aceste acte normative privind taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare pentru autovehicule sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule le-ar fi avut în plan economic și social, consecințele negative asupra modului de aplicare a taxării autovehiculelor aflate în categoria celor reglementate de aceste prevederi legale, precum și necesitatea simplificării procedurii aplicării taxei.
În mod evident, prin adoptarea O.U.G. nr. 9/2013, s-au încălcat principiile liberei circulații a mărfurilor, neutralității impozitării interne și s-a creat o discriminare la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, fiind nerespectate prevederile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 T.F.U.E.).
Scopul art. 110 T.F.U.E. este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E., prin taxarea internă discriminatorie.
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E., interdicția prevăzută la articolul 110 T.F.U.E. trebuia să se aplice, de fiecare dată, când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
Articolul art. 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că statelor membre nu le este permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Se consideră că, în mod aparent, prin adoptarea O.U.G. nr. 9/2013 este înlăturată discriminarea la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, deoarece, în realitate, aplicarea unor taxe cu titulatura de timbru de mediu, în cuantumuri destul de însemnate pentru cele achiziționate second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, conduce, în mod evident, la diminuarea livrărilor intracomunitare de autovehicule și încurajarea producției interne de astfel de bunuri și achiziționarea lor, o asemenea măsură intrând în categoria celor cu efecte restrictive, din punct de vedere cantitativ.
Deși modalitatea de calcul a timbrului de mediu pentru autovehiculele second-hand achiziționate din afara României și cele similare de pe piața internă este, cel puțin, identică, în mod indirect, s-a creat un tratament favorabil celor produse în România, având în vedere că, în contextul intenției legislativului de înnoire a parcului auto național cu autovehicule produse în țara noastră, cele mai multe autovehicule indigene sunt noi, din categoria Euro 4, Euro 5, pentru care cuantumul timbrului de mediu pentru autovehicule este mai mic, comparativ cu cele achiziționate din spațiul intracomunitar, numărul tranzacțiilor de vânzare-cumpărare cu autovehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, sau taxa pe emisii poluante, fiind infim.
Este adevărat că statele membre ale Uniunii Europene au libertatea de a stabili taxe pentru activitatea de comerț cu bunuri importate, însă este necesar ca efectul economic al unei astfel de norme asupra circulației bunurilor importate să nu intre în conflict cu legislația comunitară, aici intervenind rolul judecătorului național de a verifica respectarea principiului egalității de tratament între cele două categorii de mărfuri.
Pornind de la ideea că Uniunea Europeană dorește liberalizarea piețelor și înlăturarea oricăror obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor, personal, ținând cont de contextul economico-social, de amploarea pieței auto din România, tendința cetățenilor români de a achiziționa autovehicule second-hand din alte state membre ale spațiului intracomunitar, deoarece se realizează egalitatea între preț și calitate, se consideră că, prin actuala reglementare, s-au impus măsuri cu caracter restrictiv, din punct de vedere cantitativ, măsuri interzise de legislația comunitară.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 T.F.U.E. reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzezinski C-313/05 și Krawczynski C 426/07).
În materia de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 90 C.E. (actualul art. 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06).
În plus, un sistem de importare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 C.E. decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă, în niciun caz, efecte discriminatorii (Hotărârea Brzezinski).
Prin urmare, și în forma actuală legislativă, respectiv O.U.G. nr. 9/2013, stabilește, indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Reglementat în acest mod, timbrul de mediu diminuează sau este destinat să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule noi produse în România.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011, în Cauza C-402/09 T. și prin Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C263/10 N., a statuat că, articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule do ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ca atare, și actualul act normativ este contrar art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., favorizând, astfel, achiziționarea autovehiculelor noi produse în România.
T.F.U.E. a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeană de Justiție în cazul V. Gend en Loos, 1983), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă.
Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne.
Astfel, având în vedere că dispozițiile art. 110 din Tratatul de funcționare a U.E. prevalează fața de dispozițiile contrare cuprinse în O.U.G. nr. 9/2013, precum și faptul că instituțiile statului sunt obligate a da prioritate regulilor de drept comunitar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în restituirea taxei denumite timbru de mediu, în cuantum de 777 lei, achitate cu chitanța . nr._/3.04.2013.
În drept, invocă disp. art. 483, 485-488 C. pr. civ.
Pârâta intimată nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă, din cuprinsul textelor de lege învederate, că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă, cât și a celor de producție comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării, cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, prin reglementările sale, nu aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 (fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene și potrivit căruia, ”Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism, fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță e achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că e posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit, printr-un calcul concret, faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv, punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
În același context, Curtea reține că invocarea cauzelor T. - C402/2009 și N. – C263/2010 sunt simple argumente teoretice, câtă vreme nu sunt raportate la realitatea juridică ce decurge din O.U.G. nr. 9/2013. În cauzele menționate, C.J.U.E. a explicat, în concret, care sunt împrejurările ce dau taxei un caracter descurajant, argumentare ce lipsește din conținutul recursului formulat.
Așadar, cauzele pronunțate de C.J.C.E. în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată, atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nicio dispoziție a dreptului U.E., care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile, potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 486, 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D. A., CNP_, domiciliat în ., jud. Suceava, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat A. D., cu sediul în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava, împotriva sentinței nr. 6500 din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal (dosar nr._ ), intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 7, jud. Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. G.F.
Tehnored. D.B.
Jud. fond: A.C.
Ex. 4
06.04.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1200/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2216/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
