Pretentii. Decizia nr. 1200/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1200/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 7650/86/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL S.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1200
Ședința publică din data de 4 martie 2015
Președinte T. K.
Judecător G. C.
Judecător S. R.
Grefier Ț. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul A. C., cu domiciliul ales în S., ., ., ., împotriva sentinței nr. 4495 din 3 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul S. – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimată fiind pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Finanțelor Publice Siret, cu sediul în oraș Siret, ., județul S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în procedura de regularizare a cererii recurentul-reclamant a depus taxă de timbru în cuantum de 100 lei, iar intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Verificându-și competența, în baza art. 131 din Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 pct. 3 Cod de procedură civilă și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, apoi, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului S. – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11.07.2013, sub nr._, reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S. – Administrația Finanțelor Publice Siret, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei 6456 lei reprezentând contravaloare taxă pentru emisii poluante, sumă actualizată cu dobânda fiscală legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 4495 din 3 septembrie 2014,Tribunalul S. – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect “pretenții formulată reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S. – Administrația Finanțelor Publice Siret.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul A. C., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că taxa pe poluare în cuantum de 6.456 lei a fost achitată la data de 11.06.2013, perioadă în care era în vigoare Legea nr. 9/2012.
Legea nr. 9/2012 a fost ulterior modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 în sensul că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin, (2) din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 31 ianuarie 2012, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu s-a achitat cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de 1 ianuarie 2007, existând astfel în mod evident o discriminare între autoturismele aduse de pe piața externă și cele de pe piața internă.
Astfel, deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o altă formulă de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse cu până la 25 % comparativ cu taxa anterioară, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE întrucât este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie.
Prin urmare, perceperea taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.
Unul din efectele principale ale acestei legi a fost efectul descurajant pentru importul autoturismelor de ocazie, în cele mai multe cazuri taxa pe poluare pentru acestea, fiind incomparabil mai mare, decât cuantumul prevăzut de vechea O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare.
Orice măsură trebuie să respecte principiul proporționalității, iar în cazul aplicării Legii nr. 9/2012, s-a încălcat acest principiu al proporționalității de către Guvernul român, rezultatul nefiind altul decât încălcarea normelor comunitare.
Argumentele instanței europene prin care apreciază legea taxelor pe poluare drept nelegală, nu ține de criteriile folosite de legiuitor în determinarea cuantumului taxei, ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul vehiculelor de ocazie.
În concluzie, separat de criteriile de determinare, de cuantumul laxei și scopul urmărit prin aplicarea unei asemenea taxe, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Potrivit jurisprudenței constante, interdicția prevăzuta de art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importuri de bunuri prevenite din alte state comunitare, favorizând în acest fel produsele naționale sau aflate deja pe teritoriul național.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat pentru înmatricularea unui autoturism marca Audi B5 o taxă pentru timbru de mediu în sumă de 6.456 lei la data de 11.06.2013 conform chitanței . nr._ (fila 5 dosar fond).
Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 9/2013, timbrul de mediu se aplică pentru categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Conform art. 4 din același act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă din cuprinsul textelor de lege învederate că timbrul de mediu este impus fără discriminare tuturor autovehiculelor, atât celor de producție internă cât și a celor de producție comunitară, la prima înmatriculare pe teritoriul țării cât și celor rulate cu privire la care se transcrie dreptul de proprietate și pentru care, fie nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, fie s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O.U.G. nr. 9/2013, respectiv art. 4, prin reglementările sale, nu aduce atingere în mod direct sau indirect egalității de tratament între produsele naționale și cele importate, iar interdicția pe care o stabilește art. 110 ( fost 90) par. 1 prin Tratatul de Instituire a Comunității Europene și potrivit căruia ” Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, trebuie aplicată de fiecare dată când o prevedere fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Nu este dat caracterul discriminatoriu al O.U.G. nr. 9/2013 în ceea ce privește achiziționarea efectivă a unui autoturism fie de pe teritoriul României, fie dintr-un stat membru U.E. Câtă vreme se invocă încălcarea liberei circulații a bunurilor, ceea ce prezintă relevanță e achiziționarea efectivă a unui asemenea bun și condițiile în care ea poate fi realizată, nu împrejurarea că e posibil să se afle în circulație autoturisme pentru care nu s-a achitat taxa de poluare sau taxa specială pentru autoturisme ori acestea au fost restituite.
Susținerile privind efectul descurajant al timbrului în ceea ce privește achiziționarea autoturismelor din spațiul comunitar au un caracter general, nefiind suficient de precise și concordante. Câtă vreme nu s-a descris și dovedit printr-un calcul concret faptul că regimul timbrului de mediu este astfel stabilit încât descurajează, la modul real și obiectiv punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din statele membre U.E., fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, motivele recurentului rămân simple alegații.
Cauzele pronunțate de CJUE în legătură cu taxa de poluare nu sunt incidente, întrucât nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamant, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru, este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care aceasta este datorată atât de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România, cât și de cei cărora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, apreciază Curtea a fi de reținut și faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre a institui un sistem general de impozite interne aplicabile potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Față de cele ce preced, deoarece la momentul când reclamantul a achitat taxa pentru timbru de mediu, aceasta era datorată potrivit legii naționale atât pentru autovehiculele naționale, cât și pentru cele care au dobândit drept de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, se observă că recursul de față apare ca fiind neîntemeiat și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. C., cu domiciliul ales în S., ., ., ., împotriva sentinței nr. 4495 din 3 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul S. – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimată fiind pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Finanțelor Publice Siret, cu sediul în oraș Siret, ., județul S..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. S.R.
Jud. Fond B. I.D.
Tehnored. Ț.O. /4 Ex./10.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1220/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1540/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








