Pretentii. Decizia nr. 2561/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2561/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 2186/40/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR. 2561
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Președinte G. C.
Judecător S. R.
Judecător T. K.
Grefier Ț. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 49 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimați fiind reclamantul C. C., domiciliat în comuna G. E., . și pârâtul S. F. Municipal D., cu sediul în municipiul D., .. 28, județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin cererea de recurs recurenta a solicitat judecarea în lipsă, iar în procedura de regularizare a cererii intimatul nu a depus întâmpinare.
Verificându-și competența, în baza art. 131 din Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 pct. 3 Cod de procedură civilă și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, apoi, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2014, sub nr._, reclamantul C. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - S. F. municipal D., ca, prin hotărâre judecătorească, instanța să oblige pe aceasta la restituirea sumei de 5.443,00 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată pentru înmatricularea în România a autoturismului proprietatea sa cumpărat din spațiul U.E., a dobânzii fiscale, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 49 din 13 ianuarie 2015Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.; a admis acțiunea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - S. F. municipal D.; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.443,00 lei, reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța ., nr._, din data de 17.03.2010 și dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură Fiscală, începând cu data plății respectivei sume și până la restituirea ei efectivă; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate.
Motivându-și recursul, pârâta a arătat că în speță calitatea procesuală pasivă revine Administrației Fondului pentru Mediu, având în vedere că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ea constituind venit la bugetul fondului pentru mediu conform prev. art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Taxa de poluare a fost introdusă de Guvern pentru a proteja mediul conform reglementărilor U.E. de limitare a emisiilor de noxe și nu pentru a restricționa cantitativ importul de mașini second-hand.
Ca urmare, libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar este dovedită atât timp cât reclamantul beneficiază de proprietatea unui autoturism din U.E., scopul general al art. 90 din T.C.E. fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, nefiind încălcat de autoritățile române.
Recurenta a mai arătat că reclamantul putea uza de prevederile Legii nr.9/2012, art. 12 alin. (1) „În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.”
„(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Astfel, potrivit reglementărilor menționate mai sus, taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012.
În fine, solicită să se constate că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția generală Regională a Finanțelor Publice Iași nu pot fi obligată la restituirea sumei solicitate cu titlu de taxă de poluare, aceasta fiind în mod legal achitată constituind venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Susținerea recurentei că Administrației Fondului pentru Mediu îi revine calitatea procesuală pasivă nu poate fi reținută în prezenta cale de atac atât timp cât nu s-a prevalat în fața instanței de fond de disp. art. 72 al. 1 Cod proc. civilă.
Pe fondul cauzei, Curteareține că potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ce privește invocarea de către recurentă a prevederilor Legii nr.9/2012, art. 12 alin. (1), aceasta nu poate fi reținută în prezenta cauză, atâta timp cât taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită și încasată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei), Legea nr. 9/2012 nefiind aplicabilă în speță pentru bunul motiv că nu era în vigoare la data plății taxei și nici la data formulării cererii de restituire, dispozițiile acestui act normativ instituind de altfel o posibilitate la îndemâna persoanei interesate și nu o obligație pentru aceasta.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 5, județul B., împotriva sentinței nr. 49 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. _ , intimați fiind reclamantul C. C., domiciliat în comuna G. E., . și pârâtul S. F. Municipal D., cu sediul în municipiul D., .. 28, județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. G.C.
Jud. Fond S. D.
Tehnored. Ț.O./5 Ex./28.05.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 1334/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2493/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
