Pretentii. Decizia nr. 1735/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1735/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 5136/40/2013
Dosar nr._ Restituire taxă poluare
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 1735
Ședința publică din 25 martie 2015
Președinte P. D.
Judecător V. L.
Judecător D. D.
GrefierVacariu S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 5, împotriva sentinței nr. 1601 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ , intimați fiind reclamanta N. R. – CNP_, din B., .. 6, . și pârâta Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 96 pct. 3 și art. 483 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 8 și art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, se declară competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei.
Totodată, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 15.11.2013 reclamanta N. R. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și Administrația F. pentru Mediu, a solicitat restituirea taxei de poluare în sumă de 1289 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.09.2012, pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa, cumpărat din spațiul U.E, cu acordarea dobânzii la suma de restituit și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1601 din 8 octombrie 2014 Tribunalul B. a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București; a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și a obligat pârâta să restituie reclamantei contravaloarea taxei de poluare în sumă de 1289 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.09.2012 și să achite dobânda fiscală aferentă acesteia, calculată de la data achitării ei și până la data restituirii efective, precum și plata cheltuielilor de judecată în sumă de 128,9 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că, potrivit principiului „tempus regit actum”, legislația aplicabilă în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum era în vigoare la data de 27.10.2008 și anume forma publicării sale în Monitorul Oficial al României nr. 327/2008. Amendamentele aduse O.U.G. nr. 50/2008 au intrat în vigoare ulterior datei de 27 octombrie 2008. Deosebit de situația raportului juridic născut la 27.10.2008, în care una din părți este domnul T., în ceea ce privește Legea nr. 9/2012, modificată prin O.U.G. nr. 1/2012, este evident faptul că aceste acte normative nu sunt aplicabile, în condițiile în care drepturile și obligațiile părților – conținutul raportului juridic – au fost stabilite la o dată la care aceste acte normative nu erau în vigoare.
În raport de aceste precizări, consideră că efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza TatuC-402/09 nu sunt incidente.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, consideră că aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora „În raporturile juridice care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scopul lucrativ, în sensul art. 3 alin. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. 1 respectiv alin. 2 diminuat cu 20 %.
Consideră că aceste prevederi nu se aplică în prezenta speță, având în vedere dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 9/2000. În acest sens potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată” pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”. Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibilă.
Față de dispoziția dată de instanță de a plăti cheltuielile de judecată consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul ori, în situația de față nu se încadrează în această categorie. Ori, în cazul de față, nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții, actele atacate de reclamant fiind temeinic și legal întocmite.
În drept, a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În speță este incident dreptul comunitar, mai exact dispozițiile art. 110 T.F.U.E., primul paragraf (fost art. 90 alin. 1 T.C.E.), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene și nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
În fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism din spațiul Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația F. pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Ca și taxa stabilită prin O.U.G. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, taxa ce s-a impus reclamantului la prima înmatriculare a autoturismului în România nu este, în mod evident, o taxă vamală în sens strict și nici o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, impusă asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat. Taxa nu este percepută în temeiul faptului că vehiculul trece frontiera statului român, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, în vederea punerii sale în circulație. Prin urmare, taxa se încadrează în regimul general intern de impozitare a mărfurilor și trebuie analizată în raport cu art. 110 T.F.U.E.
În hotărârea preliminară în cauza C-402/09 din 07.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși în cauza T. se constată că regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47).
Prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă că, în acest timp, potențialii cumpărători au fost orientați tot spre piața internă, având în vedere că nu se percepea nici o taxă în cazul transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate în România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepea nici de la autoturismele deja înmatriculate și care nu erau ofertate pe piața liberă, dar care, prin vechime, reprezentau factori de poluare.
CEJ, prin Ordonanța din 03.02.2014, dată în cauzele conexate C. și C. (C-97/13 și C-243/13), a reținut că „O.U.G. nr. 1/2012 a privat art. 4 alin. (2) de efectele sale până la 01.01.2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehicule similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea factură fiscală”.
Prin urmare, analiza CJUE din cauza T., în care, la pct. (58) din hotărâre s-a reținut că „Nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea impozitării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, este pe deplin aplicabilă și în cauza de față.
Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare în fața dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii, calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11 - I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua formulării cererii de restituire a acestei taxe sau la o dată ulterioară formulării acestei cereri.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult, Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut), cu excepția situației când, din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Conform art. 124 din Codul de procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. Taxa de poluare a fost încasată de pârâta recurentă, făcându-se venit la bugetul general consolidat și reprezintă o creanță fiscală în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală, neavând relevanță destinația dată sumelor reprezentând taxă pentru poluare ulterior încasării lor (respectiv virarea în bugetul F. pentru Mediu conform procedurii reglementate de art. 3 din HG nr. 686 din 24 iunie 2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule). Prin urmare, având obligația restituirii taxei încasate, pârâta are și obligația de a plăti dobânda fiscală aferentă acesteia.
Este nefondată și critica recurentei cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pornind de la faptul că recurenta a pierdut procesul, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în municipiul B., .. 5, împotriva sentinței nr. 1601 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ , intimați fiind reclamanta N. R. – CNP_, din B., .. 6, ., . și pârâta Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Redactat P.D.
Judecător fond R. M.
Tehnoredactat VS
4 ex. /25.3.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2533/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2298/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
